Actrița de origine americană Jojo T. Gibbs a filmat rolul din Dogman, de Luc Besson, concomitent aproape cu filmarea rolului din Civil War, de Alex Garland. Această trambulină a apărut însă după ani de muncă și încercări. Am descoperit, pe parcursul scurtului interviu, o femeie tonică și sigură pe ea, care vorbește cu la fel de mult entuziasm și despre experiența ei ca actriță, dar și ca spectator, creator sau om de echipă. Iar la finalul discuției s-a grăbit să ajungă la parada Pride.
Jojo T. Gibbs va fi prezentă în TIFF Lounge pentru o discuție cu publicul în cadrul InspiraTIFF.
Cum a fost vineri seara?
M-am distrat minunat! A fost fantastic. În primul rând, voluntarii… incredibili! Câtă sincronicitate și cât de repede muncesc! Am mers în piață și nu era nimic acolo, apoi ne-am întors câteva ore mai târziu și aveau un cinematograf întreg gata. Pentru mine e o inspirație să văd cât de pasionați sunt toți. TIFF pare a fi un hub pentru oameni care împărtășesc aceleași valori și prețuiesc arta.
Cum a fost prima vizionare cu public a filmului?
Nu terminaseră încă cu green screen-ul, nu terminaseră o mare parte din montaj. Era o versiune brută și, trebuie să recunosc, am fost puțin îngrijorată. (râde) Dar Luc era atât de entuziasmat și își dorea numai ca toată lumea să vadă filmul și a zis să nu judecăm încă.
Apoi au mai făcut câteva proiecții pentru a primi feedback de la public, iar unul dintre lucrurile pe care le-au spus a fost că voiau să afle mai multe despre Evelyn. Așa că Luc și Virginie, soția lui, m-au sunat și au zis: hei, prin ce parte a lumii ești? Iar eu am zis: Sunt în Grecia. Iar ei au zis: poți să vii la Paris să filmezi niște scene suplimentare? Am filmat trei scene în plus. Inclusiv cea cu mine și copilul. Primul copil nu a ajuns în varianta finală. Era o fetiță inițial. A fost incredibil să văd procesul. Este atât de lung drumul până la finalizarea unui film. Faptul că m-au readus la Paris pentru a adăuga scene…
Pentru că publicul ceruse asta…
Spuneau că nu înțeleg de ce ea simte o asemenea conexiune cu el, care îi este lupta interioară. De ce simte ea durere? Voiau o explicație mai detaliată.
Și ție cum ți s-a părut asta?
Am considerat și eu că a fost o alegere corectă. Dar nu e tocmai ok să zici: „Știi, Luc, poate ar trebui să adaugi niște scene cu mine!” (râde) Nu-i așa? Dar am făcut-o după ce mi-a spus feedbackul. Avea sens pentru că e un personaj central și ar fi fost prea vag să o vedem doar la închisoare, nu și în viața personală.
Dogman este povestea unui om urmărit de neșanse. Luc Besson îl transformă însă într-un supererou. Apoi alege să îl dezvăluie treptat prin intermediul personajului tău: o psihiatră, mamă divorțată. De ce crezi că a făcut această alegere?
Cred că își dorea o persoană care să-l facă pe Douglas să vorbească deschis. Să zicem că ar fi fost un polițist în locul ei. Nu cred că ar fi existat atâta empatie. Cred că o parte din întrebările pe care le pune Evelyn sunt mai degrabă dintr-o curiozitate legată de supraviețuire. Devine atașată emoțional fără să-și dea seama. Ajung să aibă o înțelegere reciprocă cu privire la durere și experiențele cu oamenii care ar trebui să te iubească. Cred că de aici a venit empatia.
Tu ce părere ai despre Douglas?
El este unul dintre acei indivizi care se nasc într-o lume unde lupta este deja o constantă. Cred că Dogman este un marginal, este foarte neînțeles. Mi-a plăcut faptul că Luc l-a pus să facă drag, dar asta nu avea nicio legătură cu sexualitatea lui, ci doar arăta că nu-i pasă. Dacă deblochezi asta, poți face orice. Dacă înveți să nu-ți pese de opiniile oamenilor, de gândurile lor sau de modul în care te percep, acolo este cheia. Deci Dogman este unic în acest sens.
Apoi, mi se pare că e ca un câine. Câinilor nu le pasă de exteriorul tău, ci de modul în care îi tratezi. Dragostea lor nu se bazează pe lucruri superficiale. În Los Angeles sunt oameni fără adăpost peste tot cu câini, iar câinii lor îi iubesc indiferent de circumstanțe. Cam așa e și Douglas.
Dobermanul rămâne cu Evelyn?
Da, dobermanul a fost trimis acolo să o protejeze. Nici scena asta nu era inițial acolo. Cred că a fost modalitatea lui Luc Besson de a conecta lucrurile, de a aduce totul la un loc și a închide cercul.
Astăzi vei fi la TIFF Lounge pentru o discuție cu publicul. Așa că voiam să povestim puțin despre cum ai început și cum ai ajuns aici, lucrând la Dogman și Război Civil în același timp, ceea ce e o realizare fantastică, dar începuturile nu au fost așa. Ai luptat să ajungi aici. Totuși, chiar și acum descrierea ta pe internet te prezintă ca actriță, scriitoare, producătoare, comediană. E corect? Pentru că sună a foarte multă muncă.
Da, exact. Asta încerc să fac. De exemplu, tocmai am filmat un material special de o oră. De ziua mea fac un show de comedie pentru că vreau să îmi testez abilitățile. Am filmat cam o oră și jumătate, dar am editat totul la o oră. Și, da, a trebuit literalmente să fac tot: subtitrările, editarea… Nu realizezi câte piese are puzzle-ul ăsta până nu te apuci. Au fost zile când m-am trezit și am zis: o să-l lansez azi! Apoi mi-am dat seama: am nevoie de trailer! Azi îl lansez. Dar, stai, ar trebui să fac și un clip pentru TikTok. Vrei să te pregătești cât mai bine, dar nici nu vrei să-ți pui singură piedici. Așa că acum sunt aproape în punctul în care îmi zic: trebuie să fie lansat până la sfârșitul lunii. (râde)E mult de muncă. Înainte să primesc rolul din serialul Twenties, eu și cea mai bună prietenă a mea urma să facem un serial pe YouTube. Avem prieteni cu care ea a mers la facultate. Eu eram acolo, nu eram înscrisă oficial, dar filmam proiecte studențești și oamenii credeau că sunt studentă, iar ei ne-au ajutat pe toți să colaborăm la acest proiect. Știi, când vine vorba de catering, trebuie să ai mâncare pentru toată lumea, trebuie să te asiguri de program, ca toată lumea să poată pleca și să ajungă la timp, trebuie să ții temperamentul tuturor sub control pentru că o singură persoană cu o atitudine proastă poate strica totul pentru toată lumea. Sunt atât de multe aspecte pe care încerc să le învăț și pe care vreau să le stăpânesc cu adevărat. Acum însă, încerc doar să-mi revin după greva scenariștilor. A fost o perioadă grea.