FULL MOON CREATIVE LAB

Laboratorul Creativ Full Moon este un proiect conceput pentru scenariștii europeni specializați în seriale TV de gen: thriller, fantastic și horror. Programul, co-finanțat de Uniunea Europeană, constă în 3 rezidențe creative/an care au loc în Transilvania în timpul cărora candidații vor fi mentorați de profesioniști internaționali consacrați. 

Laboratorul își propune să îmbunătățească procesul creativ prin conectarea talentelor europene din toate statele membre și cultivarea unor practici de co-scriere de înaltă calitate, cu scopul final de a livra conținut european de primă clasă, inovator și competitiv, concentrat pe seriale de gen. Participanții selectați au fost ghidați în writers’ room de la ideea brută a scenariilor lor până la un document – biblie cuprinzător, incluzând outline-ul primului sezon și o defalcare a episodului pilot. Această a 3-a rezidență, care marchează și finalul primei ediții, se va încheia cu o sesiune de pitching la Festivalul Internațional de Film Transilvania, în fața unor profesioniști influenți din industrie, printre care se află producători, radiodifuzori, agenți de vânzări și reprezentanți ai principalelor platforme de streaming TV.

Programul a fost facilitat de producătorii Eilon Ratzkovski și Arnaud Louvet și de către scenarista-regizoare Geo Doba

Sesiunea de pitching va fi pregătită în avans împreună cu psihologul Agathe Berman, iar membrii juriului Mirela Năstase – Director Drama ZDF Studios, Anna Fukada – Drama Commissioning Editor Arte France și producătorul și regizorul Simon Perry vor selecta proiectul câștigător care va primi Premiul Full Moon Creative Lab, cofinanțat de Uniunea Europeană pentru dezvoltare ulterioară – în valoare de 5.000 euro.

Acest program este special conceput pentru a ajuta creatorii să își îmbunătățească abilitățile de co-scriere a seriilor, într-un context european. 

Cele trei proiecte selectate aparțin scenariștilor Adina Istrate (România)  – cu thrillerul Aurora, Giulio Rizzo (Italia)  –  cu proiectul horror-fantasy ICU – Immortal Care Unit și Barbara Skubic (Slovenia) cu thrillerul Negative Split

În seara zilei de 21 iunie va fi premiat unul dintre proiectele primei ediții.

Premiul:

Premiul Full Moon Creative Lab pentru Dezvoltare în valoare de 5.000 euro oferit cu sprijinul Uniunii Europene

Celor trei scenariști menționați li s-au alăturat alți nouă: Barry Murphy (Irlanda), Rosella di Campli (Italia), Richard Karpala (Polonia), Sînziana Cojocărescu (România), Nadya Todorova (Bulgaria), Greg Simmons (Irlanda), Cristina Iliescu (România), Attila Veres (Ungaria), Rafael Alberto Garciolo (Germania).

Coordonatoarea proiectului, Ileana Cecanu: 

„Anul trecut la TIFF se anunța un proiect ambițios creat de TIFF și co-finanțat de Uniunea Europeană, un proiect dedicat scenariștilor europeni care doreau să-și dezvolte abilitățile, având acces permanent la experți internaționali din industrie. Proiectul își propunea să îmbunătățească procesul de creație al scenariștilor, conectând cineaști talentați din toate statele membre ale Uniunii Europene..

Un an și 3 rezidențe mai târziu, proiectele au prins contur, participanții se pregătesc pentru sesiunea de pitching în fața unui juriu internațional și a profesioniștilor din industrie prezenți la festival.

Cred că ce s-a întâmplat în ultimul an în acest program ne-a depășit tuturor așteptările, de la selecția participanților, la implicarea facilitatorilor și la contribuția semnificativă a experților internaționali care au pregătit masterclassuri și sesiuni de feedback aplicate. Grupurile sunt sudate, comunicarea lor a fost constantă și conexiunea lor este palpabilă. Sper să le vedem în viitor în programul unei televiziuni sau platforme. Eu cu siguranță aș face binging.”

0 replies on “FULL MOON CREATIVE LAB”