Am cunoscut-o în urmă cu mult timp pe Ileana Cecanu, pe vremea când lucra în departamentul de Marketing & PR de la HBO România. E unul dintre cei mai entuziaști și mai generoși oameni pe care îi știu. Ileana și-a păstrat energia și pasiunea când vine vorba de proiecte legate de film. La începutul lui septembrie organizează Festivalul „Pelicula” și când îi place un film independent îl distribuie, ca să aibă șansa de a fi văzut de cât mai mulți oameni.
În ce relație mai ești cu filmul? Cum ai descrie-o?
Îl iubesc la fel ca în prima zi când ne-am întâlnit. E acel gen de relație în care simt că pot să fiu eu. Pot să fiu creativă, să dăruiesc, să mă exprim. Nimic nu se compară cu sălile pline de oameni, în întuneric, în care aproape pot atinge emoția sau tensiunea. Minunat.
Ce înseamnă să distribui un film?
Înseamnă să fii un pic sărit de pe fix, în cazul filmelor independente, și să crezi mereu că poate de data asta nu ai să pierzi atât de mulți bani ca data trecuta. Probabil sufăr de boala încercărilor la nesfârșit, în care, dacă un film mă atinge și văd că nu se poate arăta în România, mă dau de trei ori peste cap și îl salvez. E o muncă uriașă, legată de promovare, relația cu cinematografele, conceptele campaniilor de marketing, dar, de cele mai multe ori, rezultatele nu sunt pe măsura efortului. Însă, din nou, acei oameni care văd acele filme fac să merite totul.
Dar să faci un festival ca „Pelicula”?
„Pelicula” e al treilea copil al meu. E și cadoul anual pe care mi-l fac de ziua mea, în ultimii 7 ani. Cred în festivalul ăsta, mă doare când nu reușesc să-l fac așa cum cred că merită, m-am cam chinuit în primii 6 ani, dar anul ăsta sper să iasă cea mai bună ediție de până acum. Am avut pentru prima dată o echipă care a tras cot la cot cu mine și oameni care m-au sprijinit necondiționat, care mi-au înțeles nebunia. Organizarea unui astfel de eveniment are multe etape și conține o diversitate de activități, de la selecția filmelor, până la administrarea hârtiilor. Ce se vede e culoare, bucurie, viață. Ce nu se vede, e multă muncă. Așa e domeniul ăsta.
Cât de mult s-a schimbat peisajul cinematografic de când îl cunoști tu?
Cred că suntem mai flexibili, mai deschiși și am avansat și pe parte de promovare și pe parte de conținut. Simt că sunt teme noi, subiecte noi și asta ține și de regizori și scenariști care aduc un aer proaspăt atât de necesar evoluției. În continuare cred că temele tabu și filmele micuțe nu își găsesc locul în afara circuitelor festivaliere, în continuare nu sunt cinematografe de arta. Dar sper să existe și aici schimbări.
Care e surpriza cea mai plăcută pe care ai avut-o în materie de film/filme/întâlniri după pandemie?
Fără să clipesc am să spun că întâlnirea anului este cea cu Harry MacQueen, regizorul filmului Supernova, pe care l-am întâlnit la TIFF anul acesta (mulțumesc Mihai Chirilov și TIFF!). Harry a făcut un tur de forță pentru promovarea filmului împreuna cu mine, a fost în mod real fericit să fie în fața publicului la Cluj, emoționat și deschis și am simțit cît de important e să ai această relație de încredere cu regizorul filmului pe care îl distribui. Și ce important e să creadă cineva în tine.
