Invitație la descoperirea unei cinematografii îndrăznețe

interviu cu Ionuț MAREȘ

A doua ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Palestinian, are loc între 21 și 24 noiembrie, la Cinema Muzeul Țăranului. Programul cuprinde 11 filme de ficțiune, documentare și animație, însoțite de evenimente conexe și invitați speciali.

Mai multe despre selecția din acest an, într-un interviu cu criticul de film Ionuț Mareș, curatorul Festivalului Filmului Palestinian (FFP).

Este a doua ediție a Festivalului Filmului Palestinian. Cum a fost percepută de public prima ediție și care au fost motivele care au stat la baza inițierii unui astfel de festival?

Ideea din spatele festivalului este de a oferi publicului cinefil din România şansa de a descoperi mica cinematografie palestiniană, prin filme care nu ajung în distribuţia de la noi şi, cu puţine excepţii, nici în numeroasele evenimente cinematografice din ţară. Însă nu e vorba de orice fel de filme – punctul de pornire este valoarea lor. Aşa că le aducem pe cele mai bune, pe cele mai îndrăzneţe şi mai puternice, indiferent dacă sînt realizate de cineaşti palestinieni sau de cineaşti din diverse alte ţări care au filmat în teritorii palestiniene, în special în Gaza. Şi pentru că e inevitabil ca aceste filme să trateze realităţile palestinienilor de azi, dar şi de ieri, festivalul este şi o invitaţie la descoperirea unei culturi, a unei istorii şi a unor oameni la care avem cu greu acces în afara relatărilor din mass-media internaţionale. Prima ediţie s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile şi a propus cinci filme de lungmetraj (ficţiune şi documentar) şi discuţii cu doi invitaţi foarte speciali: regizorul Raed Andoni şi actorul Mohammad Bakri, două personalităţi ale cinematografiei palestiniene. Au fost proiecţii desfăşurate în majoritate cu sala plină, ceea ce a confirmat principalele două atuuri pe care mizăm: calitatea filmelor şi excentricitatea unei cinematografii (în sensul bun al termenului). A doua ediţie este mai extinsă: patru zile şi 11 filme (şapte lungmetraje şi patru scurtmetraje).

Anul acesta aveți în program deopotrivă filme de ficțiune, animații și documentare. Care sunt elementele esențiale ce stau la baza selecției programului de anul acesta?

După cum se poate intui, numărul potenţialelor producţii cinematografice care pot fi selectate nu este foarte mare. Dar, chiar şi aşa, nu facem rabat de la valoare şi nu aducem orice. Selectăm doar vîrfurile, acele filme care impresionează în primul rînd prin limbajul cinematografic, şi abia apoi prin subiect. Diversitatea de genuri vine şi din opţiunile relativ reduse, dar şi din dorinţa de a reflecta vitalitatea acestei mici cinematografii. În realizarea selecţiei am pornit de la trei surse de inspiraţie: festivalurile internaţionale mari (dar şi diversele festivaluri de film palestinian răspândite în lume), diferite reviste de cinema şi baze de date cu filme şi contactele pe care le avem cu producători/realizatori palestinieni şi Departamentul de Cinema din Palestina. Văd cât mai multe filme şi, în final, le aleg şi le propun pe cele pe care le consider relevante pentru publicul din România, în special pentru publicul cinefil. Merită precizat că FFP nu se adresează doar unui potenţial public palestinian sau arab, ci în primul rând numeroşilor spectatori de filme de calitate din Bucureşti, cei care merg constant la cinema şi la festivaluri.

Cele mai multe dintre filmele selectate sînt coproducții. Cum îți explici această deschidere a industriilor europene de film, în special, față de Palestina?

Numărul mare de coproducţii se explică, pe de o parte, prin nevoia cineaştilor palestinieni de a găsi bani în alte ţări pentru proiectele lor, în contextul în care – nu e greu de imaginat – fondurile din Palestina sunt insuficiente. O altă explicaţie este şi interesul unor cineaşti străini pentru realităţile palestiniene, aşa că e firesc să se ajungă la coproducţii.

Aveți un focus Gaza. Spune-ne cum s-a articulat selecția în jurul unuia dintre cele mai controversate teritorii din lume și cum reușește reprezentarea cinematografică să chestioneze astfel de subiecte?

Focusul Gaza a venit, parţial, de la sine. Unele dintre filmele pe care le-am văzut pentru selecţie, în special documentare, erau despre oameni din Gaza şi poveştile lor. Inspirat şi dintr-un focus similar, dar mult mai amplu, organizat de Festivalul Filmului Palestinian de la Paris, am decis că cele mai bune trei documentare despre Gaza văzute în ultimul an ar merita incluse într-o secţiune specială, marcată ca atare. Dar nu e vorba de orice filme. Stefano Savona (2018), realizat de italianul Stefano Savona, a fost ales cel mai bun documentar la Festivalul de la Cannes anul trecut. Este un tulburător film de nonficţiune animat, despre tragedia unei familii şi a unei comunităţi afectate de război de la marginea oraşului Gaza. La fel de impresionant este şi Gaza (2019), realizat de doi regizori irlandezi, Garry Keane şi Andrew McConnell, care ne prezintă viaţa de zi cu zi a oamenilor din acest teritoriu, cu tot ce înseamnă asta. Filmul a fost la Sundance şi este propunerea Irlandei pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2020. O bijuterie ascunsă este cel de-al treilea titlu din acest focus, The Apollo of Gaza (2018), realizat de elveţianul Nicolas Wadimoff. Un documentar-anchetă despre povestea misterioasă unei statui a lui Apolo, aparent veche de peste 2.500 de ani şi descoperită în 2013 în Gaza, care de fapt vorbeşte, subtil, atît despre istorie, cât şi despre prezentul politic şi social.

Anul trecut ați avut doi invitați foarte importanți, actorul Mohammad Bakri și regizorul Raed Andoni. Ce ne poți spune despre invitații ediției curente și care sînt filmele de neratat ale ediției?

În afară ce cele trei documentare menţionate deja, mai avem trei lungmetraje de ficţiune şi un lungmetraj de animaţie, la care se adaugă şi patru scurtmetraje. De neratat este drama din deschidere, Mafak (Şurubelniţa, 2018), puternicul debut al regizorului Bassam Jarbawi, proiectat anul trecut la Festivalul de la Veneţia şi arătat acum în premieră în România. Filmul discută una din temele prezente în două-trei dintre filmele de la prima ediţie de anul trecut: traumele celor care trec prin închisorile israeliene. După proiecţia din cadrul galei de deschidere, publicul va putea sta de vorbă cu tînăra actriţă palestiniană Mariam Basha. Premiat cu o menţiune specială în Competiţia de la Cannes în luna mai, It Must Be Heavean (2019), noua comedie a celebrului regizor palestinian Elia Suleiman, propusă de Palestina la Premiile Oscar, va fi proiectat la închidere şi va fi introdus de invitata specială a acestei ediţii a FFP, Lina Bockari, şefa Departamentului de Cinema din cadrul Ministerului Culturii din Palestina, care va vorbi despre starea cinematografiei palestiniene. De la Cannes, dar de la ediţia din 2015, recuperăm un film foarte interesant şi proaspăt, Dégradé”, de Arab Nasser şi Tarzan Nasser – o dramedie cu acţiunea plasată într-un salon de frumuseţe pentru femei în Gaza. O altă temă des întâlnită în cinematografia palestiniană este drama refugiaţilor. Subiectul este tratat într-un emoţionant şi curajos lungmetraj de animaţie, Wardi (Turnul, 2018), realizat de norvegianul Mats Grorud, care va sta de vorbă cu publicul prin Skype, la finalul proiecţiei.