James (Alexander Skarsgård) și Em (Cleopatra Coleman) se află în vacanță într-un resort excepțional. El este un scriitor mai puțin cunoscut, iar ea este fiica patronului editurii. Relația lor pare inerțială. Poate că prea binele i-a făcut așa sau poate că pur și simplu nu se mai înțeleg ca la început. Întâmplător, ajung să o cunoască pe Gabi (Mia Goth), o tipă cu chip angelic care se declară fană a cărții lui James: când cauţi validarea, o astfel de mărturisire te poate lua de pe picioare – un măr otrăvit sau scăparea onestă din letargie? Urmează să vedem pe ce parte va pica moneda pe această insulă fictivă dintr-o țară fictivă: iadul sau raiul, răspunsul sau dilema. Împăcat inițial cu ce are și cu cine este, lui James i se arată pe nepusă masă această altă cale: nouă, tentantă, superbă.
Într-o poveste fără eroi convenționali, protagoniștii se lasă cuprinși de vraja/puterea hedonismului, în care haosul creat de violență, alcool, sex și doppelgängers îi propulsează pe aceștia în situații intrigante. Acest fir narativ te poartă pe linia subțire dintre empatia pentru protagoniști și disprețul legat de acțiunile și dorințele lor. Filmul ironizează alegerile făcute de personaje într-un mod în care acțiunile depravate se împletesc cu amuzamentul creat de situațiile prezentate, subliniind și alura înfiorătoare a deciziilor.
Ţeșând pe firul unor (mono) mituri, operând cu această poveste mereu în schimbare, unde se izbesc două lumi (societatea privilegiaților protejați de garduri masive și o reinterpretare neaşteptată a străvechii legi a talionului), regizorul Brandon Cronenberg chestionează metaforic pierderea sinelui ca etapă, poate obligatorie, în purificarea conștiinței: trauma se repetă într-un ciclu nesfârșit căruia nu îi putem scăpa, înlocuind mereu momente incomode pe care aproape le-am uitat cu altele noi, despre care, când se produc, credem că nu le vom putea îndepărta niciodată din creier. Și apoi se revarsă altele, și mai grave, într-un bulgăre care crește neîncetat. Parcursul spre nicăieri devine inițiatic, într-un joc sadic cu propriul sine, care pare să urle din toţi rărunchi: viața e doar un drum către moarte.