Béla Tarr: „Când vezi un film, îl vezi pe regizor dezgolit și vezi cine este el cu adevărat. Nu te poți ascunde.”
Regizorul maghiar Béla Tarr este omagiat anul acesta la TIFF.24 unde sunt proiectate opt dintre lungmetrajele sale. Regizorului i se va acorda Premiul pentru Întreaga Activitate în cadrul Galei de închidere, astăzi la Teatrul Național Cluj-Napoca. Béla Tarr este unul dintre pilonii industriei cinematografice europene, fiind o influență pentru cineaști din întreaga lume.
În trecut v-ați exprimat nemulțumirea față de povești, menționând că toate poveștile sunt la fel sau că totul a fost deja spus. Aceasta ar putea fi privită ca o afirmație destul de controversată. Vă mențineți și acum aceleași convingeri?
Știi, cu toții suntem diferiți, tu vezi lucruri diferite în viață față de mine. Și încercăm doar să învățăm. Când ești cineast, munca ta este să împărtășești cu oamenii ceea ce vezi, iar asta e esențialul. Și, bineînțeles, diferențele sunt cele interesante, nu povestea. De exemplu, cunosc câțiva regizori, unii îmi sunt prieteni, dar vedem lucruri diferite. Însă, dacă văd că sunt onești și puternici, atunci uneori nici nu știu care e povestea, doar privesc imaginile. Când vezi un film, îl vezi pe regizor dezgolit și vezi cine este el cu adevărat. Nu te poți ascunde.
Ați spus cândva că filmele tale sunt apropiate de viață, menționând că majoritatea lucrurilor pe care le-ați văzut în cinema sau la știri erau și sunt încă într-un fel false. Ce face ca filmele dumneavoastră să fie mai apropiate de viață decât ale altor regizori care folosesc alte abordări în cinema și în felul în care spun povești?
Nu știu dacă sunt diferite sau nu. Nu știu ce înseamnă asta pentru tine. Bineînțeles, scopul meu este să te mișc, dar nu știu, nu am o rețetă. Și ți-am spus, cheia este onestitatea. Dacă sunt onest… Și, bineînțeles, trebuie să ai suficientă forță și suficientă carismă ca să poți prinde. Dacă nu reușesc, înseamnă că am eșuat.
Puteți numi câțiva regizori contemporani pe care îi apreciați și despre care simțiți că se apropie de un cinema autentic? Există ceva ce vă impresionează în cinematografia de azi?
Știi, am înființat o școală de film în Sarajevo, care a fost, să zicem, o școală de film neortodoxă. De exemplu, nu aveam cursuri și nu aveam un sistem clasic de învățământ. Scopul meu era scris ca un fel de slogan: „Fără educație, doar eliberare”. Acești oameni veneau din toate colțurile lumii: Japonia, Singapore, India, America Latină, Mexic, SUA și din toată Europa: din Anglia, Insulele Feroe, Islanda, Franța, Polonia, Portugalia, Spania… De peste tot. Și nu aveam profesori, doar am invitat niște regizori care au venit și, bineînțeles, erau diferiți, dar îmi sunt prieteni și îi respect. Să dăm câteva nume. Apichatpong Weerasethakul, Carlos Reygadas, Guy Maddin, Gus van Sant și câțiva teoreticieni de film. Toți au fost acolo două săptămâni. A face filme e ca o bucătărie. Dar fiecare are o bucătărie diferită și gătește mâncare diferită. Apichatpong și Carlos sunt atât de diferiți, dar îi iubesc pe amândoi și îi respect. Sau pe ceilalți care au venit, bineînțeles, îi respectam. Am invitat și actori pe care îi apreciez și îi respect. I-am invitat pe Tilda Swinton, Juliette Binoche, Gael García Bernal și mulți alți oameni interesanți. Am avut căi total diferite. Pentru că, dacă ești un tânăr cineast, poți auzi despre modul cum lucrează Carlos… și Apichatpong e pe o altă planetă. Sau Tsai Ming-liang, și el a venit. Îi iubesc pe acești oameni și erau deschiși, iar tinerii puteau vedea diferențele. Asta era esențial. Pedro Costa, de exemplu. Mulți au venit și a fost foarte bine. Dar acum s-a închis, pentru că era o universitate privată și, bineînțeles, studenții trebuiau să plătească taxe, dar eu nu am ales copiii bancherilor, ci regizori buni, foarte talentați. La final am locuit acolo patru ani și am semnat 22 de diplome. A fost o experiență uriașă. Dacă mă întrebi despre cinema-ul contemporan, pot spune aceste nume: Pedro, Apichatpong, Carlos și ceilalți.
Cum vedeți viitorul slow cinema-ului într-o lume atât de accelerată, mai ales în ceea ce privește modul în care publicul se raportează la el?
Nu înțeleg ce înseamnă asta, slow cinema.
Filme cu mai puține tăieturi…
Este un alt mod de a temporiza, de a vedea viața. Pentru că viața ta nu este rapidă. Faci aproape aceleași lucruri în fiecare zi. Crezi că o să apar ca într-un film de acțiune? Sigur că nu.
Mă refer la faptul că oamenii sunt acum obișnuiți să primească informații foarte rapid, mai ales din cauza rețelelor sociale, cum ar fi TikTok și altele…
Nu, asta ține de personalitatea și de sensibilitatea ta. Dacă ai sensibilitate pentru viață, vei avea un alt timp. Nu știu ce este TikTok, sincer. Nu l-am folosit niciodată, nu am Facebook, am cel mult email și citesc știrile.
Tema de anul acesta a festivalului este strâns legată de apariția inteligenței artificiale, avem chiar o secțiune de filme dedicată folosirii A.I.-ului, filme care spun povești despre lumi distopice în care omenirea este amenințată în diverse feluri. Cum vedeți viitorul cinematografiei într-o lume în care oamenii se bazează tot mai mult pe inteligență artificială?
Nu știu ce este această inteligență artificială, dar știu ce este viața. Și dacă ascult viața, sigur că nu am nevoie de genul ăsta de prostii. Serios. E suficient dacă ai doi ochi, dacă poți simți aerul, dacă poți vedea oameni amărâți și cum trăiesc ei. E o chestiune de sensibilitate. Chiar nu cred în genul acesta de prostii false. Uneori sunt întrebat ce sfat am pentru tinerii cineaști… Răspunsul meu este foarte simplu. Trebuie să fie ei înșiși. Trebuie să își găsească propriul limbaj. Și știi ce? Dacă ai un telefon, poți filma cu acel telefon, poți edita pe laptop și poți distribui pe internet. Poți să spui „fuck off” industriei de film, acestui întreg rahat al afacerii cu profit. Pentru că nu ai niciun motiv să… Vei deveni prizonierul acestei situații. Nu are rost să aștepți bani sau favoruri de la ei.
Masterclass Béla Tarr – 21 iunie, 10:30 / Hotel Radisson Blu
Damnare – 22 iunie, 17:15 / Universitatea Sapientia