Regizorul și producătorul italian Uberto Pasolini consideră că filmele sale sunt mici regăsiri de sine prin intermediul unor aspecte variate ale vieții. Ori mărturii din propria perspectivă
Invitat special la TIFF.20, Uberto Pasolini îşi prezintă al treilea său lungmetraj, Un loc ca oricare altul. Filmul a avut premiera națională duminică seara, la Casa de Cultură a Studenților, dar se poate revedea marți, 27 iulie, când va rula la Iulius Parc Open Air, de la ora 21:45. Şarmant şi degajat, a povestit pentru AperiTIFF despre filmul și experiențele sale.
AperiTIFF: Sunteți un prieten vechi al TIFF-ului. Cum a început această relație și cum vă simțiți până acum în festival?
Uberto Pasolini: Relația mea cu TIFF a început când Mihai (Chirilov – n.r.) a văzut primul meu film (Machan, 2008) în calitate de regizor. Am făcut filmul în urmă cu mai mult de 10 ani. A fost difuzat la Veneția, iar Mihai m-a invitat la TIFF; nu știu exact numărul ediției. A fost foarte drăguț că filmul a obținut Premiul Publicului. Mihai m-a invitat ulterior să fiu membru al juriului, astfel că am rămas în Cluj toată perioada festivalului. Cel de-al doilea film regizat (Natură moartă, 2013) a ajuns și el la TIFF, fiind distins, din nou, cu același premiu. A fost minunat! Am păstrat legătura cu Mihai și cu Tudor (Giurgiu – n.r.), astfel încât și cel de-al treilea film al meu a ajuns la TIFF (Un loc ca oricare altul, 2020), realizat în co-producție cu România. Bineînțeles că a trebuit să vin, chiar dacă filmul nu e în competiție. De această dată nu trebuie să îmi fac griji despre un câștig sau o pierdere. E doar o mare plăcere să îmi distribui filmul aici. Abia am ajuns la TIFF, încă nu mi-am format opinii despre atmosferă, dar mă încred în talentele și abilitățile lui Mihai și Tudor, care întotdeauna fac o treabă excelentă. Chiar și în circumstanțele de față, într-un context pandemic.
V-ați început cariera în film ca producător, iar acum vă aflați deja la a treia peliculă pe care o regizați. Cum v-ați descoperit propriul drum?
De fapt, am început prin a fi „băiatul cu ceai”, nu producător. Serveam actorii cu ceai și ajutam cu lucruri mărunte. Abia mai târziu am început să produc filme, dar acesta a fost începutul meu cu-adevărat. Deși Un loc ca oricare altul este al treilea film pe care îl regizez, eu încă încerc să produc. Am fost foarte, foarte norocos la început. Am fost prezentat unui foarte bun și special producător britanic, David Puttnam, în 1983. Eram bancher de investiții, dar nu-mi doream să mai fac asta. Voiam să încerc să fac filme, să învăț despre ele, pentru că eram (și sunt în continuare) iubitor înrăit al acestora, chiar dacă nu credeam că îmi pot construi o carieră reală din asta. L-am cunoscut pe Puttnam, care urma să facă un film foarte interesant în Thailanda, Câmpiile morții (1984), care a și devenit un succes de critică și de public. Puttnam mi-a spus: ‘Nu știi nimic despre cinema, dar dacă ești în Thailanda când suntem și noi, poți veni să înveți’. Și asta am făcut. Mi-am găsit un mic hotel lângă cel mare unde era cazată toată echipa de producție. David mi-a dat o tavă și am început să servesc băuturi unei mulțimi de bărbați englezi care nu mai suportau căldura. Tare însorită și sufocantă a fost acea vară în Bangkok. Am continuat să lucrez cu David și următorii 10 ani, iar doar apoi am început să produc.
Un loc ca oricare altul se axează pe relația tată-fiu. Prin ce circumstanțe a ajuns acest subiect la dumneavoastră?
Citeam, din întâmplare, un ziar, unul conservator, de care nu mă apropii de obicei. Am găsit în el un articol despre un tată singur, tânăr, care își petrece ultimele luni din viață căutând o nouă familie pentru băiețelul lui de doar 4 ani. Mi s-a părut o situație foarte interesantă, aşa că am încercat să înțeleg mai bine ce înseamnă să fii un părinte bun și să ai o familie bună. Pe de altă parte, au existat și întrebări despre adopție: de ce fac oamenii asta, cum ajung să ia o astfel de decizie, cum se împacă cu acestă idee etc. Nu în ultimul rând, m-am întrebat ce înseamnă să fii pe moarte și să știi că viața ta ajunge la final. Am adunat multă cercetare, articole și cărți, dar și elemente din experiența proprie de părinte; le-am pus împreună și am scris scenariul.
Daniel Lamont interpretează incredibil rolul fiului. Ați întâmpinat probleme în a lucra cu un copil de patru ani ca actor?
Am crezut că o să am mari probleme, dar din nou am avut mare noroc. Nu știu multe persoane care să fi lucrat cu actori atât de tineri, mai ales care sunt prezenți în aproape fiecare scenă din film. James Norton, care interprează rolul tatălui, a fost extrem de afectiv; a dezvoltat o prietenie adevărată cu tânărul Daniel. Iar asta s-a văzut pe ecran. Relaxarea lui James l-a făcut pe Daniel să se simtă confortabil, să fie fericit, dar și serios la nevoie, în timpul filmărilor. Daniel a învățat de la James ce înseamnă actoria, dar și ce înseamnă munca. El nu este un copil liniștit, introspectiv, ca personajul lui, ci dimpotrivă: este foarte gălăgios, extrovertit și fericit. Daniel a înțeles totuşi diferența dintre el cel real și Michael. S-a adaptat imediat și a jucat fantastic!
România este co-producătoare la acest film. Cum ați ajuns la această alegere?
Am fost la marketplace la Berlinale, unde am avut plăcerea să îl întâlnesc pe Cristian Nicolaescu, șeful unei echipe de post-producție din București. Ce oameni minunați! El a fost cel care mi-a sugerat să colaborăm. Am reușit să creăm o co-producție Italia, Marea Britanie, România. Am avut cea mai bună experiență în post-producție. Am petrecut câteva luni aici, iar oamenii au fost extrem de plăcuți, răbdători și generoși. Nu sunt întotdeauna o persoană cu care e ușor să lucrezi, dar sper să mai colaborăm.
Maniera în care filmul prezintă o mărturie de viață este cu totul copleșitoare. Aveți un mesaj pentru publicul de anul acesta de la TIFF?
Sincer, nu fac filme încercând să livrez un mesaj. Filmele mele sunt mici regăsiri de sine prin intermediul unor aspecte variate ale vieții; mărturii din propria perspectivă. Totuși, filmul ar trebui să le amintească oamenilor cât de importantă este iubirea și cât de important e să o facem resimțită. Uneori, iubim oameni, dar nu le spunem sau nu îi facem să simtă suficient; sau poate suntem timizi și ne gândim că nu e nevoie să comunicăm. Ar fi drăguț ca oamenii să meargă împreună la filmul meu și, ieșind din sala de cinema, să se îmbrățișeze măcar un pic.
Uberto Pasolini Dall’Onda (născut la 1 mai 1957 în Roma, Italia) este un producător de film italian, regizor și fost bancher de investiții, cunoscut pentru producerea filmului The Full Monty ( din 1997) și regia și producerea filmului din 2008 Machan.