Ce vedem în 2020

Am cîteva filme pe care le aștept cu maximă anticipațiune în 2020. Și 2020 ar face bine să fie mai competent decît 2019. Măcar cinematografic. Că 2019 a fost în multe feluri, numai interesant nu. Acum dincolo de excursia spre mall ca să văd și eu Un altfel de Crăciun (filmul românesc din ultimele decenii cu cei mai mulți spectatori, cică) nu am nimica bătut în cuie, dar o listă de filme pe care voi face eforturi să le văd, am de unde face. Deci, pe repede-înainte și fără sindromuri (nici al filmelor necesare, nici al pomilor lăudați), dar cu mai mult entuziasm decît manifest eu de obicei. 


Böse Spiele (Jocuri proaste), r. Ulrich Siedl

Böse Spiele(Jocuri proaste) al lui Ulrich Seidl. Ficțiune, nu documentar. Pe subiectul (tradus cu google): „Doi bărbați, doi frați. Casa părinților tăi. Ei beau la mama lor răposată, o duc la mormînt. Apoi conduc din nou, înapoi la viața lor reală. Unul în România pentru a continua să-și trăiască viața recent începută, celălalt la Rimini pentru a continua să-și viseze visul vechi. Mai devreme sau mai tîrziu, amîndoi vor fi depășiți de trecutul lor.”

Sună a Import/Export cu miez, despre identități și naționalități și căutarea în van a unor locuri și lucruri mai bune. Ca notă picantă, bonus: s-a filmat și prin România. 


Underwater , r. William Eubank

Underwater sper să fie pe cît de miraculos îl prezintă trailerul și pe cît de miraculos mă aștept eu să fie un film al lui William Eubank, care m-a uns pe suflet cu două filme SF foarte foarte deștepte și frumoase: Love și Signal. Aș fi fost extatic la simpla idee de a-i trimite pe Vincent Cassell și Kristen Stewart sub oceane pentru a avea parte de aventuri dramatice, dar în contextul acesta sper din toți sufleții ca Underwater să ajungă pe cinema și la noi.


Synchonic, r.Justin Benson & Aaron Moorhead

Altă piesă de SF de la care am așteptări maximale este Synchonic. Regizat de duo-ul meu regizoral favorit Justin Benson & Aaron Moorhead, responsabili de Resolution (2012) și The Endless (2018) fimul lor nou pare cumințel: doi polițiști investighează cadavrele oribil mutilate ale unora care cică ar consuma un drog nou și foarte puternic. Cumințele păreau și celelalte filme ale lor, dar niciodată nu au ratat șansa de a da cu absolut toate certitudinile și așteptările de toți pereții. 


Dune, r.David Lynch

Dune. Mi-e și frică de ecranizarea asta nouă. Pentru că Dune-ul lui Lynch este (ce-a rămas din el și ce-au re-ansamblat fanii în cut-uri neoficiale) superb. Pentru că Denis Villeneuve este unul dintre greii mileniului 3 și cartea lui Herbert este mai mult „parțial aproximabilă” decît ecranizabilă într-un sens clasic. Pentru că filmează Greig Fraser care nu mi se pare în vreun fel o garanție a calității. Dune pare fix genul de proiect de la care poți să speri că dacă ratează măcar să rateze frumos, într-o zonă în care stilul devine subtanță vizuală. Mai este și spart în două părți, chestie care nu-i vreodată semn bun. Timp de frămîntare este suficient, pentru că premiera va fi în decembrie. 


Mandibules, r. Quentin Dupieux

Mandibules al lui Quentin Dupieux. Le Daim, dupieux-ul din 2019 este o dezamăgire prea seacă și cumințică încît să fie demnă de filmografia celui mai interesant regizor european. Mandibula promite însă mai mult decât Jean Dujardin psihozat de noua lui haină din piele întoarsă. Cică ar fi despre doi tembeli care descoperă un muscoi gigant și se decid să-l dreseze. Ideea venind de la auteur-ul unor Rubber, Realite și Wrong eu zic că am așteptări optimiste.


Corpus Christi, r. Jan Komasa

Corpus Christi sau comedie dramatic-polonezo-catolică despre un june infractor care ajunge într-un sat și se dă drept popă. Ce era să facă? Miezul pare mai mult decît o comedie de moravuri (meniul include și traumă, thriller și morală) și filmul ăsta l-am ratat la mustață la Salonic, deci n-am să-i dau ignore cînd ajunge și prin România. 


Il traditore, r. Marco Bellocchio

Il traditore apare la cinema în România prin februarie. Marco Bellocchio are 80 de ani și s-a apucat de făcut filme cu mafioțeală. Pe subiect real (trădarea unui capo duce la exterminarea unui segment semnificativ din mafie). Eu aș paria că îi iese, mai ales pentru că bătrânul comunist Bellocchio se pricepe admirabil la filmat dileme morale și unghiuri moarte ale istoriei. Plus mare și pentru distribuție, sper să nu mă apuc de Gomorrah,  serialul, că are deja 4 sezoane și am reușit să-l evit pînă acuma. 


Benedetta, r. Paul Verhoeven

Benedetta sau cel mai așteptat film al lui Paul Verhoeven de la Basic Instinct încoace. Dramă de epocă, călugăriță dubioasă, stigmate, catolicism. Dacă nu le-ar articula un maestru al pervesiunilor dialectice precum Verhoeven nu ar fi chiar incitant dar pentru acest film sînt dispus să aștept. 


Dronningen/Queen of Hearts, r. May El-Toukhy, Foto: ROLF KONOW

Dama de pică (aka Dronningen) are subiect de pornhub (o MILFă îl combină pe fi-su vitreg) dar este un foarte respectabil film nordic regizat de-o doamnă și probabil nu va deschide nici cutia cu pornache, nici discuții despre feminitate toxică. Sînt extrem de curios cum se poziționează artistic și moral apropos de acest amantlîc de-a dreptul nefast regizoarea May el-Toukhy.  Sînt curios și dacă preia ceva din încărcătura deloc lejeră din Lolita lui Nabokov. 


Rebecca, r. Ben Wheatley

Rebecca, da, un remake la Rebecca lui Hitchcock. Nu-i făcut de oricine, e făcut de Ben Weathley, alt greu al începutului de mileniu 3. Fiind suficient de cinic Whaetley nu cred să aleagă nici calea clasică pentru remake nici cheia modernizatoare. Mrs. Danvers fiind jucată de Kristin Scott Thomas și, nici restul distribuției nefiind chiar hollywood fodder, (Arnie Hammer, Sam Reily, Lily James) am așteptări mari. 

Curiozități mai mici și așteptări mai moderate am de la Morbius (Jared Leto devine vampir), Bergman Island (Mia Hansen Love își duce personajele pe insula pe care a trăit Ingmar Bergman ca să comemoreze sau celebreze viața și opera lui Bergman), Godzilla vs. Kong (pe care-l face Adam Wingard, un regizor chiar intersant și care fiind cu Godzilla mă interesează mult prea mult) și Out Stealing Horses al lui Hans Petter Moland (măcar pentru dozele de umor negru și răceală nordică încălzită de focuri de armă din In Order of Disappearancemă simt dator să investighez ce mai face regizorul ăsta). 

Portrait de la jeune fille en feu (Portretul unei femei în flăcări) ajunge și el prin cinematografele patriei și este pe lista mea de filme nevăzute încă din 2019.

Dintre toate filmele românești am curiozități extrem de puține la lungmetraje. 5 Minute al lui Dan Chișu ia din fapt divers (altercațiile de la MȚR dintre jandarmi, spectatori ai unui film LGBT și dreapta orotodoxă) și  brodează de acolo înspre un thriller dramatico-moral cu jurnaliști și oameni ajunși în spitale. Cît e dezbatere despre drepturi, cît e formulă de film american cu reporteri, care-s mizele din filmul ăsta nu știu, dar voi afla.   

Ce ar fi util de știut sînt datele premierelor (anunțate deja) în România. Pentru filmele care intră în circuitul de distribuție, care evident că nu sînt toate din lista mea. Dar de aia mergem la festivaluri, de aia facem festivaluri. Ca să avem filme mișto pe ecrane mari. 

14.02 Queen of Hearts

28.02 Il Traditore

27.03 5 Minute

10.04 Portretul unei femei în flăcări

19.06 Corpus Christi

31.07 Morbius

20.11 Godzilla vs. Kong

18.12 Dune