De la Praga la Karlovy Vary e un drum de 1h30 cu mașina. „Ce costuri de transport trebuie să suporte acest festival pentru 1600 de invitați cîți au anual!”, mă gîndeam în timp ce străbăteam un drum în reparații la 35 de grade.
Într-o comparație pur subiectivă, Karlovy Vary este ceea ce ar fi putut fi Băile Herculane dacă stațiunea românească n-ar fi fost lăsată să moară încet și sigur: izvoare termale la fiecare colț, hoteluri și SPA-uri la fiecare pas și cazinouri cu speranțe de îmbogățire și viață sexuală activă, judecâîd după reclamele cu sîni la vedere care rulează pe ecranele televizoarelor din hotelul unde am fost cazată.
Pe locul unde în secolul XIV împăratul Carol al IV-lea își avea băile, acum te întîlnești cu turiști în șlapi de plastic și cupluri îmbrăcați ca la nuntă. Primii la băi, cei din urmă la festival. 54 ediții nu-s de ici de colo și nici numele care-au trecut pe-aici de-a lungul anilor: Frații Coen, Ken Loach, Leonardo DiCaprio, Nikita Mihalkov, Scarlett Johansson, Robert De Niro, Sharon Stone, John Malkovich, Harvey Keitel, Franco Zeffirelli și lista poate continua vreme de cel puțin 3000 de semne și mii de titluri de ziare. Anul acesta capete de afiș au fost Julianne Moore, Casey Affleck și Patricia Clarkson.
Un festival de categoria A, unde majoritatea cinemaurilor sînt improvizate în săli de conferințe din hoteluri și pe care-l străbați de la un capăt în celălalt în 30 de minute. Unde timp de 10 zile se vînd 120.000 de bilete, fără ca festivalul să aibă un open air sau săli imense. Singura sală mare este Grand Hall din Thermal Hotel – 1146 de locuri, „locul unde se întîmplă totul”, după cum mi-a explicat cineva: practic, baza festivalului, cu toate birourile de informare, cu proiecțiile filmelor din competiție și a filmelor mult-așteptate, covorul roșu pe care pășesc starurile și unde orice turist își face un selfie cu Globul de Cristal, marele trofeu pe care anul trecut Radu Jude l-a adus în România pentru Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari.
Grand Hall este și unul dintre puținele locuri unde ai șanse să prinzi bilet dacă îl rezervi din timp. Altfel, în săli de 70 sau 90 de locuri au norocul să ajungă cei ce dorm prin fața casieriilor sau invitații la proiecții de industrie. Într-o astfel de sală am văzut și eu Arestul lui Andrei Cohn, pe care-l ratasem la TIFF. Văzut într-o sală mica, filmul devine mai apăsător, iar oamenii care se foiesc sau ies din sală mai deranjanți.
În Grand Hall am văzut și filmul cu care am plecat în minte de la Karlovy vary, Half-Sister, o coproducție Slovenia/Macedonia/Serbia în regia lui Damjan Kozole, cel care pleca acasă în 2016 cu trofeul „Cel mai bun Regizor” pentru Nightlife. O poveste despre două femei care se urăsc fără să își dea șansa de a se cunoaște, „așa cum facem mulți dintre noi azi”, după cum a spus și regizorul la un Q&A. Dealtfel, așa cum spunea și Marius Olteanu după proiecția Monști., Karlovy Vary este festivalul cu cele mai bune Q&A-uri. Poate și de la atmosfera de vacanță a orașului, publicul este foarte relaxat și interesat. Și festivalul contribuie la asta, cu micile obiceiuri și glume devenite „interne” pe care cineva ți le va explica chiar dacă nu o ceri. Altfel, te întrebi de ce sînt ovații și ropote de aplauze cînd un domn cocoșat apare pe scenă să strîngă microfonul înainte de proiecție. Sau de ce vezi filmulețe alb-negru cu vedete consacrate folosind Globul de Cristal pe post de veioză sau instrument de spargere a ușilor.
Eveniment principal al industriei de film din Europa Centrală și de Est, Festivalul își asumă întru totul rolul ăsta. Astfel că, în orice hotel ai intra, se întîmplă cîte ceva – workshopuri, paneluri, pitchuri, discuții. Programele dedicate proiectelor în dezvoltare sunt cele mai vînate de cineaști, premiile fiind pe măsură: Works in Progress 100.000 de euro, Eurimages Lab Project Award 50.000, Best pitch 10.000 și Docs in Progress 5.000 de euro.
Eu m-am oprit la workshopul de Online Marketing in Film Distribution organizat de Europa Distribution. Ocazie cu care am aflat că în Olanda sînt 50 de cinematografe de artă, în Norvegia scriitorii contemporani consacrați scriu eseuri despre filmele europene lansate sau că în România există cel mai mare apetit din Europa Centrală și de Est pentru reviste de fashion. Sau că peste 5 ani vom avea de gestionat vreo 10 rețele de social media.