„Nu știu cum se poate măsura succesul, dar încercăm să facem tot ce putem și sperăm că publicul va răspunde.”
Doi muzicieni extraordinari dau o nouă viață filmelor mute. În ciuda trecerii anilor și a faptului că domeniul lor este o nișă specială, ei rămân proaspeți fără să înceteze să exploreze, fiecare spectacol fiind unic și irepetabil. Ei reinterpretează astfel trecutul în orizonturile prezentului, păstrând memoria vie și adăugându-i noi trăiri. Iată un scurt rezumat al unei conversații cu doi artiști extraordinari și oameni incredibili.
Cum v-ați cunoscut?
DS: S-a întâmplat cu câțiva ani în urmă, la Festivalul de Film Mut de la Toronto.
Privind retrospectiv, v-ați fi imaginat vreodată ca interpret live pentru filme mute?
DS: Nu, deloc. Credeam că voi ajunge pe Broadway, iar părinții mei voiau să fiu academician.
AS: Nici eu. Obișnuiam să cânt într-o trupă klezmer numită The Klezmatics, iar viața m-a dus aici.
Sunteți pentru prima dată în România. Cum vă place aici?
DS: Eu mai am fost aici. Prima dată am venit cu soția mea, în căutarea moștenirii ei, ea având rădăcini evreiești românești. Am venit la București și am folosit o scrisoare pe care soția o avea ca să aflăm mai multe informații. În cele din urmă, am găsit mormântul străbunicii ei și chiar mormântul mătușii care a murit foarte tânără. Am fost apoi la Brașov, Castelul lui Dracula, Sighișoara, Sibiu și Cluj. Întotdeauna ne-am simțit minunat aici și am întâlnit oameni extraordinari cu care am rămas buni prieteni.
AS: Și eu am o conexiune de rudenie cu România, dar este prima dată când vin aici. Îmi place totul, mai ales florile. De asemenea, mi se pare foarte special să mă aflu în România, după o viață în care mi-am dedicat cariera unei muzici care datorează atât de mult muzicii românești, care ne place foarte mult.
Fiind conștienți de trecutul istoric al orașului, cum vă simțiți interpretând Un oraș fără evrei?
AS: Simt durerea de a mă regăsi în locul în care s-au întâmplat lucrurile. Iar pe de altă parte, simt și o conexiune personală datorită rădăcinilor mele. Este un sentiment frumos, dar foarte dureros.
DS: Am avut spectacole în Polonia, unde a avut loc o mare parte din istoria noastră, și a fost o atmosferă foarte încărcată, dar și asta contribuie la calitatea spectacolului.
Cum vă raportați la provocările unui spectacol live și la publicul în fața căruia cântați?
DS: Pentru mine, provocarea vine din interacțiunea dintre film, individ și notele colective, care reprezintă forța creatoare a realizatorului de film, a compozitorilor și a interpreților, dar și din tăcerea care stă la baza întregii activități. Începem evenimentul în liniște, apoi apar niște sunete, ecranul negru dispare și este înlocuit de imagini, iar la sfârșit dispare din nou. Publicul este implicit parte a acestei interacțiuni. Există o comunicare între ce faci tu, ce face filmul și ce face publicul, care duce la un schimb de energie de care ne bucurăm. Toți artiștii, fie că sunt dansatori, muzicieni sau orice altceva, vorbesc despre ingredientul fantastic – un public minunat. Nu știu cum se poate măsura succesul, dar încercăm să facem tot ce putem și sperăm că publicul va răspunde.
AS: Uneori se întâmplă ca oamenii să iasă de la spectacolul nostru și să înceapă să plângă din cauza a ceea ce au văzut și auzit, așa că simt că avem o legătură specială cu publicul nostru. Nimeni nu a adormit la spectacolele noastre.
DS: Nu din câte știm noi. (râde)
Cum funcționează improvizația între două persoane?
DS: Ai la dispoziție o sintaxă de bază, care este o colecție de elemente și cunoașterea diferitelor moduri în care le poți combina, la fel cum faci acum cu vorbitul, facem noi cu muzica.
AS: Este ca și cum ai avea o conversație. Uneori, mișcarea brațelor în timp ce cânt la vioară este un mod de a emula o convorbire.
Ce vă doriți ca publicul să ia acasă?
AS: În primul rând, sper ca oamenii să meargă acasă fredonând melodiile noastre (râde). Pe de altă parte, sper să contribui la reflecția critică a oamenilor asupra trecutului și să folosesc această perspectivă critică pentru a reflecta asupra a ceea ce se întâmplă în prezent.
DS: Sunt de acord cu ceea ce a spus și sper, de asemenea, că va contribui la menținerea în viață a filmelor mute.