Primul lungmetraj al turcului Selman Nacar, Din zori și până-n zori, premiat în cadrul Transilvania Pitch Stop 2019 și prezentat la San Sebastián 2021, e o dramă care se petrece într-o singură zi, între cele două răsărituri menționate în titlu, și care abordează o problematică de interes actual inclusiv la noi în țară: accidentele grave de la locul de muncă.
După ce tatăl său îi cedează conducerea, Halil (Bedir Bedir) se trezește în fruntea unei fabrici de textile pe care o conduce alături de fratele său mai mic, Kadir (Mucahit Kocak). Pentru cei doi, care se confruntă deja cu lipsa banilor în casă, evenimentele iau o întorsătură bulversantă atunci când, în timpul unei videoconferințe cu un posibil client român, sunt informați că, din cauza unor utilaje defecte pe care au tot amânat să le repare, un muncitor din fabrică a suferit arsuri grave.
După ce acesta e transportat de urgență la spital și soția sa, Serpil (Nezaket Erden), e anunțată de cele întâmplate, Halil și Kadir sunt sfătuiți de un avocat fără scrupule, conștient de gravitatea situației, să-și acopere neglijența și să-și ofere ajutorul lui Serpil.
Mai apoi, în încercarea de a ajunge la o înțelegere și ieși basma curată, îi oferă o sumă mare de bani, pe care aceasta însă o refuză. Kadir, spre deosebire de fratele său, recunoaște greșeala făcută, însă este incapabil să își asume propriile alegeri și să se elibereze de tradițiile investite în el de tatăl său și părinții iubitei sale, pe care îi cunoaște chiar în ajunul zilei fatidice. E condiționat astfel să acționeze contrar propriilor crezuri.
Un debut matur care amintește de Nader și Simin, o despărțire și îl înscrie pe Nacar în rândul marilor regizori turci, Din zori și până-n zori e un studiu despre cum incertitudinea morală are consecințe grave și, ca și filmul lui Farhadi, nu e reținut din a fi aspru și critic la adresa celor care, aflați la putere, vor face orice pentru a-și păstra poziția, indiferent de costuri.
Din zori și până-n zori rulează astăzi, 24 iunie, de la 22:00 la Cinema Victoria, și sâmbătă, 25 iunie, de la 12:30 la Universitatea Sapientia.