„If you can’t react to another person, then there’s no possibility of action or interaction”. Doi amici care nu s-au mai văzut de cinci ani acceptă să îşi ofere şansa de a se întâlni la o cină. Acceptă să se conecteze.
Introvertit şi temător, Wallace acceptă să îl revadă pe spumosul André. Nu par să aibă multe în comun – concepţii diferite asupra vieţii, ritmuri opuse, dorinţe şi căutări contrastante –, dar ceva totuşi îi leagă. Se lasă purtaţi în dialog doar de dragul lui, fără să se ascundă în spatele eficienţei. André scorneşte permanent şi se aruncă în necunoscut; ar vrea să împărtăşească experienţele străinătăţii. Wallace se simte în dificultate.
De ce l-ar interesa intimitatea acestui cvasi-străin?! De ce ar trebui să îi facă pe plac ascultându-l. Într-o societate în care am fost obişnuiţi să transmitem mesajul şi să mergem mai departe, îngrijoraţi că s-ar putea să trebuiască să spunem ceva despre noi, că ne vom deconspira personalitatea, demonii, slăbiciunile, am uitat să ştim să discutăm, să ne lăsăm purtaţi de val.
Dens şi solicitant, ca o discuţie istovitoare la masă, Cina mea cu André (My Dinner with André) e un ceva care pare că nu se mai face, venit din tenebrele istoriei, când nu totul însemna rating şi utilitate, când oamenii erau (încă) preocupaţi de idei şi de semnificaţia unei dezbateri. E o relicvă cu coajă groasă şi o dovadă a particularităţilor generaţiilor, a raporturilor sociale, a acceptării faptului că e în regulă să te poţi simţi și stânjenit când te întâlneşti cu cineva; că nu suntem toţi la fel şi că nici nu e nevoie. Că asta ar face lucrurile plictisitoare. Că unii caută experienţe noi şi că alţii vor să rămână în propriul univers, poate minuscul şi nesemnificativ, dar al lor, cald, ca pătura electrică care îl bucură pe Wallace atât de mult.
E ceva ce ne poate influenţa în continuare, aşa cum putem vedea şi în filmul lituanianului Romas Zabarauskas, Scriitorul (The Writer), în care doi foști iubiți se regăsesc la bătrânețe, într-un apartament din New York, şi își deapănă trecutul, conştientizând cât au ajuns să fie de diferiţi.
Zabarauskas va introduce şi prezenta la TIFF filmul lui Malle, în ceea ce e una dintre cele mai frumoase reelaţii ale acestei ediţii!
Luni, 17 iunie, ora 18:30 – Casa de Cultură a Studenţilor
Joi, 20 iunie, ora 22:15 – Universitatea Sapientia