Christian Routh este un consultant de scenarii britanic, stabilit în Catalonia, cu o fabuloasă experiență în domeniu. Christian a intrat în industrie ca film buyer și deveopment executive. Apoi, înainte să se relocheze în Spania, a lucrat timp de 10 ani ca selecționer șef la MEDIA Programme’s European Script Fund. A petrecut apoi 15 ani la Scripteast, tot atât timp la Binger Film Lab din Amsterdam. A fost tutore în nenumărate ateliere de scenaristică din toată lumea și lucrează în mod regulat cu agențiile naționale de finanțare din Europa de Est, cu evenimente în Republica Cehă, Slovenia, Macedonia, Georgia, România, Grecia, Letonia, Lituania și Estonia. Și lista ar putea continua. L-am întâlnit înainte de sesiunea de pitch a proiectelor Transilvania Pitch Stop. Era emoționat, nerăbdător și fericit. Programul TPS a avut norocul să-l aibă ca tutore încă de la prima ediție, de acum 11 ani.
La început veneam cu Konstantinos Kontovrakis. El se ocupa de partea de pitching, iar eu de partea de analiză a scenariului. În ultimii ani, am lucrat online, înainte de festival, cu proiectele selectate. Am avut sesiuni de zoom cu realizatorii pentru a vedea dacă există modalități prin care aș putea să îi ajut să meargă mai departe pentru a atinge potențialul maxim din punct de vedere creativ și comercial.
Spun asta pentru că, având în vedere că am un background de buyer, m-am confruntat de-a lungul anilor cu multe probleme legate de regizori care au o viziune personală fascinantă a filmului lor, dar, uneori, modul în care o exprimă în scenariu nu oglindește asta. Așa că încerc să îi ajut să obțină o mai bună claritate de exprimare a viziunii lor pentru cei care vor investi în film. Acest lucru este valabil în special pentru regizorii-scenariști.
Sarcina mea în cadrul TPS este de a încerca să-i ajut să-și exprime ideile astfel încât scenariul să fie, pe lângă macheta filmului, și un document de vânzare care să-i ajute să facă rost de bani pentru a realiza filmul.
Pare că ați reușit. Multe dintre proiectele care au fost selectate și prezentate la TPS au ajuns pe marile ecrane.
Mă bucur foarte mult pentru asta. În primul rând, calitatea proiectelor pe care le primesc este foarte ridicată. Mereu sunt povești fascinante, neobișnuite, surprinzătoare. Și, să recunoaștem, România este o țară cu probleme economice dificile și multe alte probleme, dar cumva există un impuls creativ puternic în cinematografie, care permite ca aceste filme să fie până la urmă realizate. Și dincolo de România de asemenea, proiectele din Moldova și din celelalte țări. Uneori mă uit la un proiect și mă gândesc: Este minunat, dar cum naiba vor face rost de bani pentru el? Și apoi văd că au reușit. Este un sentiment minunat să vii la festival și să vezi filmele finalizate. Să vezi toată dragostea, pasiunea și efortul care au fost depuse în ciuda tuturor problemelor.
Anul acesta, proiectele sunt din 7 din cele 8 țări eligibile pentru Transilvania Pitch Stop și par fantastice.
Și asta nu e bullshit. Tocmai am luat micul dejun cu cineva din juriu și mi-a spus: Doamne, ce bune sunt! Și știi că de obicei nu auzi asta. În întâlnirile private, oamenii se plâng. Așa că nu spun asta doar ca să fiu amabil, ci pentru că este adevărat.
Am citit prezentările proiectelor și m-am bucurat de diversitatea lor. Nu vă pot întreba care sunt preferatele dumneavoastră, dar spuneți-mi ce v-a entuziasmat la ele în acest an.
Cred că ceea ce mă încântă cel mai mult este că învăț atât de multe despre alte culturi din aceste scenarii. Pentru că oamenii scriu povești despre lumea în care trăiesc și problemele cu care se confruntă. Iar eu sunt un englez care locuiește în Spania. Și mă simt privilegiat să deschid această ușă către lumile altor oameni și să aud povești care sunt pur și simplu diferite și surprinzătoare față de propriul meu context cultural.
Și una dintre gloriile Europei este că, da, încercăm cu toții să lucrăm împreună în aceast haos al Uniunii Europene, cu toate problemele sale economice, sociale și culturale, dar ne păstrăm specificitatea culturală în fiecare țară. Astfel, eu locuiesc în Catalonia, Spania, care are o cultură foarte specifică. Și vin din Anglia, sunt foarte englez, ceea ce nu se va schimba niciodată. Dar vin în România și vorbesc despre aceste lumi din Europa Centrală și de Est. Este stimulant și, trebuie să spun că mă face să mă simt umil să învăț despre viețile altor oameni. Asta pe lângă emoția aia viscerală: Vreau să știu ce se întâmplă. Ce se va întâmpla în continuare, ce se va întâmpla în continuare? Și apoi emoția despre viitor: Doamne, sper că vor reuși să facă asta. Sper să pot să-l văd! Uneori reușesc.
Pare că sunteți perfect pentru meseria asta.
Am mai spus asta, dar, știi, când încep să citesc un scenariu, speranța mea, chiar convingerea mea de la prima pagină este: acesta este cel mai bun scenariu pe care l-am citit vreodată. O să fie extraordinar! Trebuie să am această atitudine atunci când încep să citesc scenariul, pentru că, dacă mă apuc de el plictisit, cu cinism, ceva de genul: “Doamne, nu vreau să citesc asta, sunt atât de obosit și epuizat și nu am chef să citesc, și sunt sigur că este îngrozitor.” Ei bine, atunci toată lumea a pierdut. Eu am pierdut, ei au pierdut, pentru că eu sunt stricat de starea de spirit în care mă aflu.
Așa că am învățat să fiu optimist și să cred că va fi bine. Și apoi, la pagina zece, bineînțeles că nu este cel mai bun scenariu pe care l-am citit vreodată. Este destul de jos, de fapt, dar trebuie să încerc să fac tot posibilul să văd dincolo de unele aspecte și probleme și să înțeleg ce încearcă cu adevărat să spună. Care este viziunea?
Există o problemă în această industrie, ca în multe alte afaceri: oamenii devin foarte ușor cinici. Devin deprimați pentru că este atât de dificil să faci filme, atât de dificil să faci rost de bani. Iar eu mă țin departe de asta. Pur și simplu nu vreau să fiu niciodată cinic și să am prejudecăți despre ceva pentru că este o prostie sau pentru că genul nu mă atrage. Trebuie să citești scenariul fără să judeci, să fii deschis la orice stil sau gen: fie că este o poveste pentru copii, SF, horror, orice. Mă pot bucura mult mai mult dacă am această atitudine.
Dar nu suntem perfecți și este dificil să ne ștergem toate prejudecățile personale. Uneori, ele se strecoară oricum, dar eu încerc să mă distanțez de asta. Se întâmplă atunci când lucrurile sunt formulaice și fade și se simte că cineva scrie un scenariu pentru că așa crede că va atrage bani și va fi făcut, dar lipsește pasiunea. Simți când pasiunea nu este acolo.
Starea de spirit cu care abordăm aceste lucruri trebuie să fie de susținere. Nu vreau să-mi asum rolul de profesor, nu vreau să fiu conflictual, vreau să fiu colaborativ. Vreau să văd dacă pot ajuta acest proiect să fie mai bun și să exprime viziunea pe care regizorii o au într-un mod mai clar. Și asta e o treabă frumoasă.
Ce v-a făcut să rămâneți în Transilvania Pitch Stop atâția ani? Frumusețea Clujului? 🙂
De fapt, TIFF este festivalul meu preferat. De 40 de ani merg la Cannes și la Berlin și la toate celelalte festivaluri mari, cu ateliere și programe de dezvoltare susținute de Uniunea Europeană. Asta s-a încheiat anul trecut, iar acum sunt foarte fericit să particip la TIFF și la încă unul sau două festivaluri. De fapt, găsesc că este mult mai stimulant să particip la festivalurile mai mici. Mi se pare mai informal, mai relaxat, mai puțin bullshit.
(eu râd)
Așa este! E mai puțin bullshit, mai mult entuziasm și interes real pentru proiecte. Iar orașul este minunat. Oamenii sunt drăguți, sunt mulți tineri prin preajmă. Am fost aici cu soția mea, cu fiica mea și tuturor ne place.
O ultimă întrebare. Pentru că sunteți aici de atâția ani și ați citit atâtea proiecte, ne puteți da un indiciu despre ce ne putem aștepta de la filmele europene care vor urma?
Este destul de greu de generalizat. Pentru că există atât de multe tipuri diferite de proiecte. Dar, având în vedere că am spus asta, voi generaliza.
Am văzut o distanțare față de cinema of misery, care domina complet în trecut. Cinema-ul 3D, cum spunea un colegul de-ai mei din Polonia: droguri, depresie și dezastru. Și cred că are legătură cu finanțările care sunt disponibile. Că există acest punct de vedere nespus că, dacă filmul tău vorbește despre război și moarte și sinucidere și droguri, ai mai multe șanse să primești bani decât dacă vorbește despre ceva care ar putea fi, să zicem, comic. Și văd că acest lucru se schimbă.
Cred că ușa s-a deschis mai larg acum pentru o varietate mai mare de proiecte. Cele pe care le primesc au comedie, copii, fantezie, horror. Și nu știu dacă, în mod realist, este mai ușor să obții finanțări de la stat pentru asta, dar pentru mine este un semn bun. Pentru că e ca și cum oamenii s-au mai relaxat puțin. Și, hei, lumea are atât de multe probleme, cu ajutorul cinematografiei putem ajuta să ușurăm un pic povara și, la finalul zilei, este vorba de divertisment. Și trebuie să ne și distrăm puțin, pentru că viața e atât de grea.
Adevărat, dar te poți uita la greutățile astea și prin filmele de gen.
Exact. E ca în filmele de serie B din anii ’50 pe care le făcea Roger Corman. Toate erau despre amenințarea comunismului în America. Întotdeauna au legătură cu lumea care este reprezentată. Așa că poți scrie un film de groază care să fie despre societatea contemporană, pentru că temele de bază reprezintă ceea ce se întâmplă în lume. Deci asta este schimbarea pe care o văd venind: o gamă mai largă de genuri prezentate de cineaști.