Retrospectiv, dar neschimbat față de acum 50 de ani, Ilie Năstase vorbește candid despre carieră, filmul Nasty, schimbările din lumea tenisului, cel mai frumos moment din carieră și prieteniile create dinăuntrul (și din afara) industriei.
Cum s-ar potrivi personalitatea Năstase în tenisul de azi?
Nu mă gândesc și nu îmi place să compar tenisul de atunci cu tenisul de azi. Degeaba comparăm campionii de atunci cu campionii de acum. În perioada în care am jucat, mi-a fost bine, am iubit ce am făcut. Sigur că atunci era permisibil să faci lucruri pe teren. Sigur, am plătit și amenzi, am fost și suspendat, dar n-au putut să mă schimbe niciodată.
Cum se uită Năstase de acum la Năstase din trecut? Vreun regret?
Dacă asculți melodia lui Sinatra, I Did It My Way, vei auzi că și el are niște regrete. Dar cum el nu le menționează, nici eu n-am să le menționez.
Tenisul a părut adesea un cauzator de furie și stres. Care a fost cea mai fericită întâmplare din carieră (pe teren sau nu)?
E greu să spun. Când ești mic și ambițios și iubești ce faci, n-o faci ca pe o muncă, aia a fost. Mie mi-a plăcut tenisul. Țin minte că aveam 12-13 ani și am pierdut un set cu 6-0 și am plâns o săptămână, asta este… Fiecare se vrea un campion. Și eu am fost campion în 1973, deci am făcut ce mi-am propus, dar nu știi niciodată dacă o să ajungi acolo.
Tot în aceeași idee: Cum vi s-a părut filmul? Ați remarcat ceva anume?
N-a fost nimic regizat, tot ce e în film e întâmplat pe mâna mea. Am spus, au fost și amenzi și așa, dar am făcut ce mi-a plăcut mie. Nu mai poți da cu racheta în cap sau să miști scaunul. A fost odată în viață.
Care a fost cel mai antagonist public de care îți aduci aminte? Derivați vreo bucurie din antagonizarea lor?
Când intri pe un teren de tenis, nu toată lumea e pentru tine sau contra ta. Când joci în Franța și joci cu un francez… Eu mă rugam să nu joc cu francezul, sau în Italia nu cu italianul. La US Open îmi doream să nu joc cu un american. Astea, evident, nu le poți evita tot timpul.
Ați menționat americanii, deci să vorbim despre un american. Cum s-a schimbat dinamica de la Țiriac la Connors, nu doar pe teren, ci și în afara sa?
Sigur, în relația mea cu Connors era ceva de familie. Eu am fost nașul băiatului lui, el a fost nașul fetei mele. Am avut o relație mai strânsă decât cu alți jucători la dublu, eram o familie.
Ați simțit vreodată că reprezentați oamenii din afara mainstream-ului de tenis? Că sunteți dincolo de România și reprezentați lumea „din afara” Statelor Unite și a Marii Britanii?
Nu, n-am simțit asta. Noi eram cu toții prieteni. Nu aveam antrenori, nu aveam manageri, nu aveam nutriționist, nimic. Ne ajutam unii pe alții. Diferența dintre finalist la învingător era una mică.