Les Quatre cents coups (1959) este filmul de debut al celui care avea să devină un guru al cinematografului european de autor, regizorul francez François Truffaut. Și unul dintre cele mai empatice și mai sensibile filme despre adolescență făcute vreodată. E vorba despre angoasele și revoltele acestei vîrste ingrate, despre un război surd pe care adolescentul Antoine Doinel începe să-l ducă cu toată lumea pentru că se simte neînțeles si la școală și acasă. Truffaut construiește un personaj credibil și o poveste nuanțată, pe care fiecare părinte ar trebui s-o vadă pentru a-și înțelege mai bine copiii.
Alte motive pentru care Les Quatre cents coups n-ar trebui ratat cu nici un chip sînt picturalitatea sa extraordinară și expresivitatea fabuloasă a tînărului Jean-Pierre Léaud, care i-a fost recomandat lui Truffaut pentru acest rol de către niște amici. Era fiul unui regizor asistent și, după această întîlnire fericită cu regizorul francez, avea să devină actorul său fetiș. Va juca în toată seria de cinci filme care-l au ca protagonist pe acest personaj, Antoine Doinel, și care urmăresc trecerea de la adolescență la maturitate. Îl mai puteți vedea și în alte filme din perioada maturității artistice a lui Truffaut: Les Deux Anglaises et le Continent, La Nuit americaine și L’Enfant sauvage, care-i este, de altfel, și dedicat.
Povestea neînțelesului Antoine Doinel e inspirată de copilăria zbuciumată a lui Truffaut, care a trecut la un moment dat și el prin centrul de observație pentru minori de la Villejuif.
Sensibil, caligrafic și emoționant, Les Quatre cents coups a primit o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scenariu în 1960, dar cea mai importantă recompensă rămîne premiul pentru regie obținut la Festivalul de la Cannes din 1959.
Puterea poveștii vine din simplitatea și sinceritatea sa dezarmantă: e vorba despre un adolescent cu probleme emoționale, care se revoltă atunci cînd nu se simte iubit și în siguranță. Tarele afective îl fac să-și ia lumea în cap. Privirea lui Truffaut asupra copilăriei și adolescenței e impregnată de umanitate și de tandrețe, iar filmul lui rămîne bulversant și după atîta timp.
Maniera lui Truffaut este foarte aproape de cinéma-vérité, și stilul în care este spusă povestea seamănă cu un semi-documentar al vieții unui adolescent parizian din anii ’50.
Un ultim, dar esențial amănunt, ar fi imaginea semnată de Henri Decae, care ne plimbă printr-un Paris senzațional. Filmul îi este dedicat lui André Bazin, cel care îl ajutase pe tânărul Truffaut, iar acesta îl considera un fel de tată spiritual. Bazin e cel mai influent critic de cinema de după război și cel care i-a lansat lui Truffaut cariera la Cahiers du cinema. Ca o ironie a sorții, André Bazin a murit exact în prima zi a filmărilor la Les Quatre cents coups și n-a apucat să vadă nici măcar o imagine din acest film.