După Tokyo, Paris și alte capitale importante din jurul lumii, Home Movie Factory a ajuns și în Cluj, sub titlul Uzina filmelor de amatori. Conceput de Michel Gondry, proiectul a fost inaugurat în cadrul TIFF.18, în colaborare cu Sezonul România Franța 2019. Studioul conține 15 set-uri diferite care pot fi folosite pentru cam orice situație imaginată de participanți. „Foarte important pentru mine a fost să nu oferim decoruri foarte încărcate, foarte rigide.”, a explicat regizorul Michel Gondry în timpul turului ghidat. „Este o bucurie să vii și să vezi cum au modificat sau folosit participanții platoul.”
Decorurile sunt extrem de versatile: locații simple – un dormitor, o bucătărie, un restaurant -, dar și specifice – un club, o sală de clasă, un atelier de pictură – și, ceea ce a entuziasmat pe majoritatea celor prezenți, o Dacie completă cu retroproiecție și șosea în miniatură, ca să recreezi o secvență de urmărire românească și să-l faci mândru pe Nicolas Cage. Sau să poți fi primul care face Ardeal Express-ul, adaptând Orient Express-ul, într-un decor de interior de tren, pe fereastra căruia se derulează cadre din orașe sau sate din România, cu opțiunea de zi sau noapte, după pofta inimii. Mai poți să înșiri oameni la coadă la un stand BT sau să îi pui să se relaxeze în fața palatului Bonțida, căci fiecare formulă a proiectului Home Movie Factory este adaptat la specificul țării în care se desfășoară.
În timpul deschiderii însă, se turna Eternal Sunshine of the Spotless Mic cu Muștar, iar turul a făcut o scurtă oprire să le deranjeze filmările. „Am încercat să refacem, să reproducem diverse secvențe din Eternal Sunhine of the Spotless Mind, într-o variantă parodică, tipic românească”, ne-a spus Ioana Băilă, “actriță” spontană a primei echipe care s-a jucat în studio.
„În principiu ne-am ținut de discuțiile pe care le-am avut înainte de… producție, ca să zic așa. A fost interesantă și perioada de pre-producție, un timp foarte scurt care ne-a pus mintea la contribuție și ne-a stimulat creativitatea și am reușit să venim cu idei rapid, să schimbăm”, a mai adăugat ea. Aici Ioana nu se referă la vreun scenariu cu care vine de acasă, căci asta e strict interzis la uzină. Se referă la atelierele ținute cu mediatori înainte de filmare.
Regulile sunt simple: ai trei ore la dispoziție. Prima oră și jumătate este ocupată de două ateliere, de 45 de minute fiecare, care funcționează ca un brainstorming colectiv (echipa, plus un instructor de la Uzină) în care lumea se joacă cu concepte, iar cel de-al doilea fixează ceva mai bine datele filmării. Următoarea oră și jumătate e dedicată jocului cu aparatul de filmat și decorurile, iar fiecare participant – în afară de persoana care filmează – trebuie să treacă prin fața camerei. „Asta nu este ceea ce ai numi o școală de film. E mai mult o activitate distractivă: să produci ceva fără ca cineva să intervină”, e de părere Michel Gondry.
Participanții sunt invitați să facă tot ce vor, să filmeze cum își doresc, dar una dintre puținele reguli este că nu au voie să monteze. Motivația este una personală. Exercițiul este inspirat de joaca lui Gondry din copilărie, când împărțea cu prietenii lui camera VHS a tatălui, iar montajul era pur și simplu o serie de rec-stop. Dacă sunteți amatori de filme de amatori, puteți să mergeți oricând în următoarele două luni la CREIC – Centrul de Excelență pentru Industriile Creative (Strada Lombului FN, Cluj-Napoca) și să intrați pe terenul de joc al lui Gondry. Proiectul e family friendly, dar părinții trebuie să fie atenți, căci ideile copiilor trebuie respectate, pe platou este o societate egalitară. Regizorul chiar a corectat un jurnalist care a vorbit de cameraman și nu camera-person, cum e practica pe platourile Uzinei. Ca motto, el vă sfătuiește să nu uitați care e scopul principal al proiectului: „Nu este doar un exercițiu, este o distracție și este important pentru mine ca lumea să se distreze în modul propriu. Să se distreze cu propria creație, nu cu un produs industrial”.