Coincoin și extratereștrii / Coincoin et les z’inhumaines

Unul dintre maeștii indiscutabili ai cinemaului francez contemporan, Bruno Dumont (proaspăt premiat cu mențiunea specială a juriului Un Certain Regard la Cannes pentru Jeanne) revine la TIFF cu Coincoin și extratereștii, o mini-serie care va fi proiectată integral în această seară, la Castelul Bannfy din Bonțida. Un estet desăvârșit, cunoscut pentru stilul său aparte, în care actorii utilizează un joc plastic și brechtian, Dumont îmbină cu măiestrie umorul suprarealist și o viziune aparte asupra grotescului în discursul lui autorial distinctiv.

Dumont revizitează în Coincoin personajele din P’tit Quinquin (2014) la o distanță de 4 ani – cu micuțul Quinquin devenind între timp Coincoin, dar și un adolescent idiot și hormonal, în timp ce cuplul de detectivi Van der Weyden și Carpentier râmâne absurd de incompetent (și de amuzant) în munca lor de investigație. Însă, în timp ce pe fundalul primei serii se derula o serie de omucideri grotești, într-o parodie evidentă a serialelor polițiste tip CSI, Coincoin et… este o satiră a filmelor de categorie B din perioada de aur a Hollywood-ului, care speculeazu tema răpirilor extraterestre.

De data aceasta, năpasta care se abate asupra micuțului sat sărăcăcios în care-și duc viața protagoniștii (jucați de o distribuție formată integral din actori neprofesioniști, o altă marcă a lui Dumont) vine sub forma unei substanțe bizare asemeni smoalei, care aterizează din cer și infectează treptat comunitatea. Efectul? Sătenii care intră-n contact cu chestia sunt dedublați de o clonă extraterestră cu o agendă cel puțin dubioasă.

Pe de altă parte, Dumont folosește locul unde se petrece acțiunea – în Franța adâncă, în mijlocul bazinului de votanți ai Front Nacional – pentru a schița din nou (ca-n La Vie de Jesus, 1997, sau L’Humanite, 1999) portretele oamenilor aflați la marginea societății franceze. Vasta majoritate a personajelor – de la titularul Coincoin, la preotul comunității și primarul aceseia – sunt practic caricaturi, betes humaines care au o înțelegere minimală asupra vieții și care-și trăiesc viețile în slujba unor idealuri porst-înțelese. Puținii care capătă contur și complexitate reală sunt cei cu adevărat marginali – precum tânărul cuplu de fete care lucrează câmpul – a căror duioșie este, prin contrast cu stupiditatea plenară a restului cetățenilor, complet emoționantă. Prilej bun de-a ataca și viziunile adesea retrograde, superstițioase și mai ales rasiste și homofobe ale celor din la campagne.

Pregătiți-vă așadar pentru 200 de minute de râs în hohote (și nu vă uitați pelerinele de ploaie și puloverele) – Twin Peaks-ul lui Bruno Dumont vă va fermeca, fie că este prima voastră întâlnire cu cinemaul lui, fie c-ați fost printre puținii care au rezistat acum 2 ani în sală la proiecția Jeannette: L’enfance du Jeanne D’arc sau super-fani ai cineastului.