Ce fac surorile vitrege Lily (Renate Reinsve) și Diana (Helene Bjørneby) la aflarea veștii că mama lor înstrăinată a murit în împrejurări misterioase, într-un observator destinat captării energiilor vindecătoare ale universului?
1) Pǎi, călătoresc acolo – pe insula Gran Canaria, unde au și copilărit, de fapt, pe vremea când mama lor nu devenise încă „Lady Butterfly” (hippie) și lucra (dar mai ales petrecea) în industria hotelieră.
2) Își reamintesc de ce nu țin mai deloc legătură între ele – Lily este performer pe scena de artă contemporană din Hamburg (hedonism & ținute din 100% latex), Diana lucrează la o grădiniță dintr-un mic orășel norvegian (slow living & îmbrăcăminte cât mai nebătătoare la ochi).
3) Descoperă că, dac-ar fi să fie, ceva totuși au în comun – scepticismul față spiritualitatea New Age întruchipată de Chato, partenerul-cvasi-șaman al mamei, și de anturajul pestriț împreună cu care Lady Butterfly ar fi urmat să deschidă un centru de wellness undeva în înalturile insulei.
4) Și totuși trebuie să se apropie de acest anturaj – moștenitoarele terenului pe care trebuia să funcționeze centrul sunt chiar ele, fiicele, dar pentru vânzare au nevoie de semnăturile tuturor părților implicate. Şi, de aici, întrebǎrile. Dacǎ de fapt e ceva cu energiile astea (sau mǎcar cu persoanele care pretind sǎ le canalizeze)? Dacǎ întreaga tărășenie le-ar putea servi și lor drept prilej de vindecare (cǎci mai au ceva în comun, singurătatea și vidul interior)? Dacǎ ceva din relația lor de surori se poate încă salva (dacǎ nu prin minune, mǎcar prin comunicare)?
La care filmul lui Itonje Søimer Guttormsen nu oferă neapărat un răspuns – traumele din copilărie, râcile familiale, narcisimul, absența libidoului și stima șubredă de sine sunt totuși probleme cam multe și cam grele pentru un singur retreat în Canare. Ce oferă, în schimb, e un tablou spumos de ciocniri culturale și epistemice, cu montaj smucit-alert, cu coloană sonoră eclectică, și cu interpretări excelente de la Helene Bjørneby și (desigur) Renate Reinsve.
Între blazarea rațiunii europene clasice și candoarea prăjită a spiritualităților de tip nou (raportat la Europa), se poate să existe încă middle ground. Crezându-le și ironizându-le pe rând pe amândouă, Butterfly funcționează de fapt ca un catharsis întru îmbrățișarea diversității sensibilităților înconjurătoare.
Marți, 16 iunie, ora 15:00 – Cinema Victoria