Béla Tarr nu ar trebui să aibă nevoie de o introducere prea detaliată. Cinemaul său este la fel de influent precum cel ale canonicilor din mainstream, ca Martin Scorsese, sau al celor mai „de nișă”, ca Tarkovsky sau Antonioni.
Evident, acesta intră mai degrabă în a doua categorie, fiind un regizor ale cărui filme testează uneori limitele stilului transcendental, propunând un tip de slow cinema pentru care e esențial să-ți propui un exercițiu de răbdare ce se poate transforma chiar într-o stare meditativă. Fiind consacrat ca autor pe plan internațional, filmele sale au fost proiectate și au câștigat premii importante la o mulțime de festivaluri de film precum Berlin, Cannes sau Locarno.
Regizorul maghiar s-a făcut remarcat din punct de vedere artistic prin realismul dramelor sale sociale care explorează universurile, conflictele și provocările unor personaje aflate adesea în situații de criză. Preocuparea pentru dinamicile familiale, temele filosofice presărate cu note sumbre, dar întotdeauna și cu câte o notă de umor atunci când te aștepți mai puțin, reiese din majoritatea filmelor lui, în moduri mai mult sau mai puțin stridente. Apropierea de personaje și pătrunderea fără vreun fel de reținere în universul emoțional al acestor drame se remarcă în majoritatea filmelor lui, aproape toate putând fi urmărite anul acesta la TIFF.
În sânul familiei (1979) investighează îndeaproape dinamicile de cuplu din cadrul unei familii ale cărei vulnerabilități și disfuncționalitate sunt marcate și de imperfecțiunile sistemelor instituționale cu care au de-a face. Armonii Werckmeister (2000) expune povestea unui tânăr care trebuie să gestioneze transformarea brutală prin care trece orașul lui după apariția unei trupe de circ.
Povestea din Calul din Torino (2011), probabil cel mai apreciat film al lui, se concentrează pe relația dintre un bărbat și fiica lui, explorând rutina din viețile lor izolate. Zugrăvirea minuțioasă a unei atmosfere greoaie, care se deteriorează în jurul personajelor, pune în prim-plan fragilitatea condiției umane, păstrând un ton cinic, moderat însă de ritmul lent al unei narațiuni fără artificii.
Regizorul experimentează limitele unei atmosfere claustrofobe într-un spațiu închis, la propriu, în filmul Almanahul toamnei. Într-un grup de personaje legate prin diverse circumstanțe, sunt scoate la suprafață aspecte problematice ale relațiilor dintre ele, dominate de jocuri de putere, manipulare și trădări. Singurătatea și obsesia sunt explorate și în drama existențială Damnare (1988). Povestea unui tânăr îndrăgostit de o femeie căsătorită scoate la iveală și aici fragilitatea emoțională a unui personaj decepționat de soartă și de efectele propriilor acțiuni.
Béla Tarr păstrează, la nivel formal, un minimalism care lasă loc mesajelor filosofice să ajungă în prim-plan, fără a fi considerat pretențios. Prin modul în care se apropie de natura umană, el reușește să surprindă printr-un stil aproape documentarist profunzimile suferinței umane, păstrând în ton un amestec tragicomic ce oferă mereu o notă de optimism într-un univers aparent lipsit de speranță.
Béla Tarr va ține un masterclass sâmbătă, 21 iunie, ora 10:30 la Radisson Blu Hotel. Intrarea este gratuită în baza locurilor disponibile.
Prezența lui Béla Tarr la TIFF.24 este posibilă cu sprijinul National Film Institute Hungary și Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucuresti.
În sânul familiei
Miercuri, 18 iunie, ora 18:00 – Cinema Florin Piersic
Armonii Werckmeister
Joi, 19 iunie, ora 18:00 – Cercul Militar
Calul din Torino
Vineri, 20 iunie, ora 16:00 – Cinema ARTA Cluj
Almanahul toamnei
Vineri, 20 iunie, ora 19:00 – Universitatea Sapientia