Nora Iuga este poeta și prozatoarea care uimește prin extravaganța și stilul ei debordante, în ceea ce privește poezia și filosofia ei de viață. Noul film documentar De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin?poate fi vizionat acum în premieră, în cadrul TIFF.22. AperiTIFF a stat de vorbă cu poeta Nora Iuga și regizoarea documentarului, Carla Teaha.
Cum ați ales să faceți un film documentar, având-o în prim plan pe Nora Iuga? Care a fost motivația?
Carla Teaha: În 2018, într-o zi de mai, ne-am întâlnit să punem la cale un spectacol lectură după o carte scrisă de Nora, împreună cu Angela Baciu, care se chema „Mai drăguț decât Dostoievski”. Așa ne-am cunoscut, a fost dragoste la prima vedere. Ulterior am invitat-o pe Nora la emisiunea pe care eu o realizez, la Radio Guerrilla, unde invit doar femei care mă inspiră. Succesul emisiunii a fost peste așteptări. Ne apropiasem foarte mult în acea perioadă. Nora mi-a spus atunci că urmează să plece la Frankfurt, cu trenul, la târgul de carte și că s-a apucat să scrie la un nou roman. Și m-am gândit că dacă nici ăsta nu e un subiect de film, despre o femeie, o scriitoare, cu o personalitate ca a ei, care trăiește singură, în lumea ei, fiind foarte actuală și iubită de tineri, care altul ar mai putea fi? Nu era corect să păstrez acest privilegiu pentru mine, clar oamenii vor să o vadă pe Nora și să o cunoască. Mi-am făcut curaj și am hotărât că trebuie făcut un film. Dar eu nu aveam experiență de regizor. Până la urmă l-am regizat eu, pentru că era vorba despre relația noastră. Am făcut-o din dragul meu pentru ea.
Cum a fost experiența de a realiza acest documentar împreună? Mai ales că filmările au fost făcute și pe vremea pandemiei?
Carla Teaha: Noi am început filmările în 2019, chiar cu ocazia plecării Norei. Pandemia a venit în 2020, iar planurile ne-au fost date peste cap. Voiam să mergem la Sibiu, care e orașul copilăriei Norei, erau mai multe evenimente pe care le planificasem și care trebuiau să facă parte din scenariu. Dar ne-am adaptat realității și vieții de atunci. Până la urmă era un documentar, era datoria mea să documentez tot ce se întâmplă.
Filmul expune viața dumneavoastră în toată vulnerabilitatea și libertatea pe care le expuneți cu mare ușurință în fața camerei și implicit în tot ceea ce scrieți. De unde provine capacitatea de a transmite întru-totul esența dumneavoastră în tot ceea ce faceți?
Nora Iuga: Pe de-o parte este mediul în care am crescut, pentru că părinții mei au fost artiști. Artiști de scenă, tata era maestru la filarmonică, violonist, și mama era balerină la operă. Eram foarte obișnuită cu spectacolul, trăim în acest mediu permanent. Nimic nu mi-am dorit mai mult decât să devin actriță, iar fata asta (Carla Teaha) a fost un miracol. Ea m-a făcut actriță la 92 de ani. Am visat toată viața. Iar acum s-a împlinit. Am devenit, ulterior poet, pentru că tot talentul și tot visul s-a revărsat în altceva, care este geamănul actorului. Îi lipsește doar scena. Dar poezia tot de acolo vine.
Documentarul urmărește acest erotism pe care îl includeți în majoritatea scrierilor, practic un laitmotiv al literaturii dumneavoastră. Povestiți-mi despre natura acestui erotism și cum vă influențează scrisul și perspectiva asupra vieții.
Nora Iuga: Eu îl port în mine, probabil de când m-am născut. Artistul trebuie neapărat să aibă o amprentă erotică. Artistul creează lume, și Dumnezeu creează lume. Este un impuls pe care nu ni-l explicăm. Am ales să leg această euforie pe care el mi-l oferă, de Dumnezeu, pentru că pe canalul ăsta se naște omenire. Asta e mica mea filosofie. Mă bântuie permanent. La vârsta asta, erotismul, este o suprarealitate. Dar există peste tot.
Citez din film când ați spus „Menirea mea este să călătoresc prin tot universul. Și universul fiind nesfârșit, călătoria este nesfârșită. Și eu sunt tot nesfârșită”. Cum a fost călătoria aceasta până acum?
Nora Iuga: Drumul nu a fost ușor. Am ajuns până la 92 de ani să pot să scriu poezii. Dar am fost și răsplătită, iar cineva acolo sus mă iubește. Toată ziua vorbesc singură prin casă și îi mulțumesc tot timpul lui Dumnezeu și sunt convinsă că mă iubește. Dar am reușit până la vârsta asta să ajung aici și să scot din mine această bucurie supremă. Și alții văd că se bucură când le vorbesc sau le citesc. La mine se întoarce acest câștig înmiit. Sunt un om foarte fericit. Toată viața am fost așa, chiar și atunci când am avut interdicție de publicare 8 ani de zile, din cauza erotismului morbid.
Care este secretul tinereții veșnice?
Nora Iuga: Chiar de la început am aruncat în față, ca o carte norocoasă, faptul că am trăit în acest mediul artistic. Arta este foarte amprentată de dimensiunea erotică. M-am născut cu această amprentă, prin ereditatea pe care am avut-o. Aici este secretul. Ambii mei părinți erau niște nebuni, la noi se râdea tot timpul, s-a dansat tot timpul, s-a cântat tot timpul. Iar această fericire este imposibil să nu te marcheze. A fost nemaipomenită tinerețea mea și am purtat-o cu mine.
Care sunt planurile dumneavoastră de viitor în ceea ce privește poezia? Ce idei aveți pregătite în materie de scris?
Nora Iuga: Nu trebuie să am nicio idee. Unii oameni nu vor să creadă, dar eu nu am niciodată idei înainte să scriu. Am numai o stare. Starea îmi spune că sunt pregătită, sa iau condeiul și caietul care sunt în permanență în fața mea, pentru scris. Atunci începe vocea să îmi dicteze. Dacă acea voce nu vine să îmi dicteze, nu iese poezie. Ăsta e secretul poetului.