După ce a luat premiul pentru regie la secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes, Alexandru Belc a venit la TIFF.21 să își prezinte lungmetrajul de debut în ficțiune, Metronom. Ocazie cu care a răspuns la câteva întrebări puse de AperiTIFF.
Metronom – care este semnificaţia acestui termen pentru o anumită generaţie de români?
Pentru generația celor care în anii ‘70 erau tineri, Metronom înseamnă Radio Europa Liberă, vocea lui Cornel Chiriac, muzica bună și, cel mai important, libertate. Libertatea trăită prin muzică.
Tot aici, cum poate fi marketat un astfel de titlu pentru publicul actual, care poate nu ştie ce înseamnă?
Metronom nu este doar titlul programului muzical realizat de Cornel Chiriac la Europa Liberă, ci și un substantiv neutru care definește instrumentul care marchează tempoul în muzică. Metronom te trimite cu gândul la ceva constant, invariabil, permanent.
Cât de greu este pentru generaţia mai tânără să îşi imagineze cum se trăia în anii ‘70 în România?
Cred că este destul de greu. Chiar dacă vorbim despre istoria recentă, anii ‘70 par totuși foarte departe. Pare greu astăzi de imaginat că a existat o perioadă în care libertatea era atât de fragilă. Generația tânără studiază anii ‘70 la școală, dar doar din punct de vedere al evenimentelor istorice. Este nevoie de filme sau cărți care să întregească acest tablou cu povești personale, jurnale, mărturii.
Cum s-a desfăşurat toată documentarea pentru a înţelege în detaliu această epocă?
Am început documentarea în dosarele de securitate și documentele secrete care astăzi se află la CNSAS. M-a interesat mult perspectiva oficială din epocă. Am citit broșuri care aveau circuit intern în cadrul Securității, editoriale și articole care prezentau cazuri la care se lucra, se dezbăteau soluții, se discutau probleme “actuale”. Apoi m-am mutat în tabăra cealaltă, am discutat cu cei care au avut de suferit din cauza Securității, cei care deveniseră protagoniștii din dosarele de urmărire informativă ale Securității. În paralel am studiat arhive video, filme de propagandă, filme artistice, reportaje realizate de străini în România anilor ‘70.
Aţi dorit să faceţi un documentar şi până la urmă aţi considerat că e mai potrivită o ficţiune? De ce şi cât de dificilă a fost – dacă a fost dificilă – trecerea de la documentarist la regizor de ficţiune?
A fost o trecere firească, care nu mi s-a părut dificilă deloc. Aveam foarte clar în minte cum voiam să arate filmul, m-am bazat mult pe instinct, am improvizat cât de mult am putut, acolo unde s-a putut, am fost flexibil și deschis la sugestii, am avut o echipă care m-a sprijinit și pe care m-am putut baza.
Trecutul este un element central atât în Metronom cât şi în Cinema, mon amour. De unde acest interes pentru ce a fost, pentru ce s-a întâmplat în alte timpuri?
Se pare că am un apetit pentru istoria recentă, pentru conservarea memoriei istorice. În același timp mă interesează efectele pe care trecutul le are asupra prezentului. Am căutat tot timpul povești cu rădăcini în trecut, dar relevante în prezent.