Debutul în lung-metraj al lui Marius Olteanu este deja printre cele mai discutate filme românești ale anului, deși proiecția de astăzi este premiera sa națională (mult-așteptată). Un prim film memorabil, care experimentează formal pe baza trăsăturilor caracteristice Noului Cinema Românesc, Monștri. este un film curajos atât pe plan estetic cât și tematic. Este singurul film românesc prezent în acest an la festivalul de film de la Berlin, în secțiunea Forum (dedicată filmelor cu un discurs mai degrabă avangardist). A câștigat premiul publicului Tagesspiegel, atrăgând așadar un interes foarte mare în rândul publicului autohton.
Împărțit în trei capitole de lungimi aproximativ egale (care pot funcționa și drept mediumetraje de sine stătătoare), Monștri. explorează 24 de ore din viața unui cuplu căsătorit care se deșiră în fața ochilor noștri: Dana (Judith State, strălucind în primul ei rol principal) și Andrei (Cristian Popa), un cuplu cu valori mai degrabă moderne, profilate pe fundalul închistat al unei Românii tradiționaliste, în pragul referendumului pentru familie. Inițial, celor doi le sunt dedicate capitole separate, succesive și aproape suprapuse ca desfășurare temporală: o seară în care Dana evită să se întoarcă acasă și cumpără serviciile unui taximetrist (Aleandru Potocean) peste noapte. Între timp, Andrei, neștiind că soția lui este în București, experimentează sexual cu un bărbat pe care îl cunoaște pe un dating app. Relația este deja terminată la începutul filmului, iar tot ce mai rămâne de făcut este să se pună efectiv punct – iar razele dimineții cristalizează ceea ce protagoniștii deja știu, în adâncurile sufletelor lor. Pe fundal, vedem cum societatea din jurul lor se conformează idealului familiei tradiționale: pare că Dana și Andrei sunt singurul cuplu de pe fața pământului care încă nu are copii, o stare de fapt care apasă și mai puternic pe fracturile deja evidente ale relației lor.
Inovația formală pe care o aduce Monștri. în interiorul cinemaului românesc este jocul său constant cu aspect ratio-ul: primele două capitole sunt filmate într-un cadru pătrat, 1×1, adesea cu o focală mică ce oferă astfel poate cele mai frumoase imagini ale Bucureștiului contemporan din cinemaul românesc recent. Compozițiile sunt calofile, uneori geometrice, oferind întregului demers un look estetizat. Reîntâlnirea între Dana și Andrei este un prilej de-a trece înspre un format wide tip Cinemascope tradițional, însă în anumite momente-cheie de pe parcursul zilei , marginile cadrului se apropie din nou, subliniind vizual starea de sufocare a protagoniștilor. Așadar, nu ratați debutul lui Marius Olteanu – este cu siguranță încă unul dintre filmele care marchează finalul Noului Val Românesc, așa cum îl știm. Proiecție în prezența echipei.