Marți, 4 iunie, ora 21:45, va avea loc proiecția documentarului Generația Woodstock, în regia lui Barack Goodman. Proiecția va putea fi vizionată la Arkhai Sculpture Park din Vlaha, iar invitatul special al serii este artistul român Oigan, cunoscut iubitorilor de muzică datorită prestației sale în formațiile Kumm, Robin and the Backstabbers și Moon Museum. Cu această ocazie, Oigan va cânta piese din repertoriul lui Bob Dylan, al cărui fan declarat se anunță.
Anul acesta, celebrul festival new yorkez își sărbătorește jubileul. Filmul lui Barack Goodman, Woodstock: Three Days That Defined a Generation ilustrează fenomenul născut de evenimentul anilor ’60, care a stabilit culoarea și tendințele unei epoci. Construit în totalitate din materiale de arhivă, filmul spune povestea celor care au îndrăznit să viseze dincolo de granițele cotidianului.
Woodstock, pe scurt
Pentru cei din generația părinților noștri Woodstock era un soi de Mecca a muzicii libere. În 1969, Jimi Hendrix și Janis Joplin se auzeau în România dintr-un radio bruiat acoperit cu pernele din dormitoarele adolescenților. Puțini știau limba engleză, dar mesajul artiștilor trecea dincolo de cuvânt, prin liniile melodice noi și virtuozitatea instrumentiștilor, care te făceau să-ți imaginezi cum arată viața de după granițe, viața „de la capătul lumii”. Adolescenții despre care vorbesc au început să viseze la o lume pe care n-au cunoscut-o decât prin frecvențe cârâitoare și jeanși de contrabandă.
Sunt convinsă că acei tineri care și-au zis într-o zi „hai să facem un festival”, nu s-au gândit la povestea de mai sus. Nu de alta, dar se aflau pe alt continent, într-un alt univers limitat de alte soiuri de puritanism și tradiții învechite. La vremea aceea hipioții erau ultima modă în materie de contra-cultură. Ce însemna să fii hippy? Astăzi, în linii mari a rămas ideea de „love&peace” dar, în esență, avea de-a face cu revolta individului asupra materialismului occidental, pe linia generației precedente de beatnici. Terminologia „hippy” apare în romanul lui Jack Keroac, On the road (1957). Filosofia hindusă, tripurile de hașiș și LSD, rock-ul psihedelic, socialismul și protestul împotriva politicii externe SUA (războiul din Vietnam etc), toate acestea amestecate au dat naștere mișcării care a influențat masiv filmul, literatura, artele și televiziunea.
Prima ediție Woodstock a avut loc în timpul unui weekend ploios de august 1969. La vremea respectivă a fost cel mai mare eveniment de gen, în care au performat pe scena în aer liber 32 de trupe. Cine au fost „vinovații”? Ei se numeau Michael Lang, Artie Kornfeld, Joel Rosenman și John P. Roberts. Lang avea puțină experiență de promoter dobândită în anul precedent, fiind unul din organizatorii Miami Pop Festival. Estimau un număr de 200 000 de oameni, la evenimentul care inițial se numea „An Aquarian Experience: 3 Days of Peace and Music”. Prima trupă de renume care și-a confirmat prezența aici a fost Creedence Clearwater Revival, lucru care a crescut credibilitatea festivalului în fața publicului. Următorii artiști care au avut gig-uri au fost: Joan Baez, Ravi Shankar, Janis Joplin, Jimi Hendrix, The Who, Jefferson Airplane, Greatful Dead – ultimii evaluându-și prestația ca fiind în topul celor mai dezastruoase concerte din istoria trupei.
După 50 de ani de la prima ediție publicul are tendința să idealizeze evenimentul, interpretându-l ca fiind sinonim cu libertatea de expresie, renunțarea la inhibiții, free love – free mind – free music. Ceea ce nu se mai știe este faptul că festivalul nu era gândit să fie free. Biletele în pre-sale aveau prețul de 18 dolari și s-au vândut cam 186.000 înainte de weekend-ul respectiv. Ghinioanele organizatorilor au început cam cu 6 săptămâni înainte, când a picat înțelegerea cu autoritățile în privința locației de festival. Așa că l-au mutat de la Howard Mills Industrial Park (Wallkill, New York) în zona Bethel, pe un teren, proprietatea privată a fermierului Max Yasgur. Volumul dublu de oameni care s-au îndreptat aici în zilele de 15-18 august au dat peste cap toate planurile, inclusiv vânzarea biletelor, ceea ce a dus la unul din cele mai mari eșecuri financiare ale unui eveniment de proporții.
La capitolul „buline negre” ar mai fi de trecut în revistă:
Cozile interminabile la toalete. Se stătea cu orele, având în vedere că exista câte un toi toi pentru fiecare 833 de oameni. Imaginați-vă cât de revoltați ați fi astăzi, dacă în loc să vă fi îmbrâncit în mulțime să vedeți concertul idolului vostru cât mai de aproape, ar fi trebuit să stați în rând la WC sărind de pe un picior pe altul. Evident, toaletele înfundate au dat pe-afară, amestecându-se cu noroiul, din cauza unei vremi neprietenoase.
Lipsa resurselor de mâncare. Cei trei tipi de la firma Food For Love, au rămas fără mâncare după o zi și jumătate. Din această cauză, prețul unui hot dog banal se dublase, iar majoritatea au supraviețuit cu granola.
Ambuteiajul. Numit „hippy-pocalypse”, a intrat în top 10 cele mai mari blocaje în trafic din istorie.
Cu toate astea, cele 3 zile de noroi, droguri, toalete înfundate și ambuteiaj au rămas ca fiind 72 de ore în care s-a scris istoria industriei muzicale, a spiritului liber și a tineretului capabil să schimbe fața societății.
Astăzi, Woodstock rămâne un simbol al solidarității. Chiar dacă în zilele noastre, orice festival poate susține un număr imens de participanți, este foarte greu să mai vorbim despre unitatea acestora. Cu cât suntem mai conectați la mijloace rapide de comunicare, cu atât suntem mai scindați în opinii și mai dificil de a urma un fir roșu comun. Ideea de bază însă e aceea că o mare masă de oameni care împărtășesc un statement, fie el cât de vag, poate face istorie și poate naște miracole. O parte semnificativă a lumii în care trăim astăzi a fost, până la urmă, modelată de o atitudine născută în acele zile memorabile de august.