Lance Hammer se întoarce pe marele ecran după aproape două decenii cu o poveste de familie marcată de o dramă domestică cu implicații etice. Amanda (Juliette Binoche) este pusă față-n față cu o alegere care o consumă încet: să o protejeze pe mama sa, Leslie (Anna Calder-Marshall), bolnavă de demență senilă, de tatăl ei vitreg, Martin (Tom Courtenay), care continuă să întrețină relații intime cu soția sa.
Povestea se complică atunci când Amanda implică autoritățile și declanșează un mecanism instituțional rigid. Hammer filmează pe peliculă de 35 mm și construiește un realism care amintește de Amour, al lui Michael Haneke. Culorile reci și cadrele largi, în care personajele par mici și neajutorate, amplifică austeritatea acestei lumi.
Sunt puse în balanță punctele de vedere ale protagoniștilor, iar la mijloc rămâne dilema: cine are dreptul să decidă ce este cel mai bine pentru un om a cărui minte a dispărut? Martin susține că își iubește soția, în timp ce Amanda îl vede ca pe un abuzator. Relațiile familiale se ramifică odată cu apariția Sarei (Florence Hunt), fiica Amandei, care se detașează treptat de situație.
Pe măsură ce Amanda se apropie de Leslie, se îndepărtează de Sara, iar regizorul urmărește cum dezbinarea se produce lent, în ton cu ritmul filmului. Ritualurile simple, precum spălatul părului sau schimbatul lenjeriei, devin printre puținele clipe de normalitate petrecute împreună. Neputința Amandei de a citi mintea mamei sale o copleșește, iar reacțiile ei sunt marcate de angoasă.
Pentru Leslie, lumea s-a prăbușit, dar ea nici nu realizează acest lucru. Acțiunile ei, lipsite de control mental, sunt greu de tolerat de familie. Boala le explică, dar acceptarea se produce lent și dureros. Filmul urmărește și modul procedural în care autoritățile gestionează cazul, iar una dintre cele mai tulburătoare scene este recoltarea probelor în caz de viol, când Leslie devine mai neajutorată ca oricând.
Contrastul dintre ancheta dezumanizantă și emoțiile personajelor rămâne puternic. Amanda își reevaluează opțiunile și, în ciuda nemulțumirilor față de Martin, realizează că el poate fi cea mai bună variantă pentru mama ei. În rolul său de îngrijitor, Martin manifestă frustrare, încăpățânare și compasiune, într-un amestec tipic înțelepciunii vârstei.
Ca privitori, plutim în derivă cu personajele, fiecare alunecând pe un alt drum decât cel inițial. Poveștile lor nu sunt doar despre demență sau limitele sistemului, ci despre fragilitatea legăturilor dintre oameni și dificultatea de a decide în locul celor care nu mai au discernământ.
Sâmbătă, 13 iunie, ora 18:15 – Casa de Cultură a Studenților
Luni, 15 iunie, ora 20:30 – Cinema Dacia Mănăștur
Duminică, 21 iunie, ora 12:30 – Cinema Victoria