Într-un centru al Clujului tipic de foarte plin pe perioada TIFF-ului, oamenii au fost așteptați să ia loc pe acompaniamentul orchestral al celor de la Young Famous Ensemble. Andreea Esca a deschis oficial festivalul prin a enumera câteva date despre istoria sa. Pornind de la 43 de filme și 8000 de spectatori, festivalul a ajuns acum la peste 200 de filme și peste 3000 de spectatori prezenți doar la gala de deschidere și 100.000 așteptați la toate evenimentele din următoarele 10 zile. Printre invitații de onoare ai galei s-au enumerat Simona Halep, Nadia Comăneci, Florin Piersic, Ilie Năstase și mulți alții.

Mihai Chirilov a vorbit despre primul film proiectat la TIFF, Occident, al lui Cristian Mungiu, subliniind că s-a închis un cerc odată cu Palme d’Or-ul câștigat de acesta la Cannes, cu cel mai nou titlu al său, Fjord. Directorul artistic l-a menționat și pe Corneliu Porumboiu, un invitat recurent al TIFF-ului, care a câștigat numeroase premii, a jurizat și a regizat spoturi la festival. Regizorul va putea fi văzut în persoană la TIFF începând de săptămâna viitoare. Chirilov i-a adus un omagiu și Ednei Făinaru, critic reputabil prezent adesea la TIFF, care nu mai este printre noi. El a încurajat audiența să urmărească filmele selecției The Pitch Black Anthology și să râdă de parcă se încheie lumea.
Primarul Emil Boc a amintit de predecesorul său, Gheorghe Funar, ale cărui bănci în tricolor au inspirat afișul din acest an. Edilul a promis să susțină în continuare cultura, pentru că asta înseamnă un oraș liber.
Cei peste 3000 de spectatori s-au bucurat de un moment muzical susținut de Romulus Cipariu și Cristian Totpati, dedicat lui Dumitru Fărcaș. Andreea Esca s-a întors alături de regizorii și producătorul documentarului Nadia, despre viața și cariera marii gimnaste Nadia Comăneci, menit să aniverseze cei 50 de ani de la victoria ei la Montreal și de la primul 10 din istorie. Tudor Giurgiu și Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu și producătorul Cosmin Hodor au urcat pe scenă și au asistat la proiecția unui montaj de 20 de minute. Echipa a menționat că filmul va fi lansat în luna mai a anului viitor.
După proiecția specială, Nadia a apărut în fața spectatorilor pentru a vorbi despre copilărie și procesul de realizare a filmului, încurajând respectul, pozitivitatea și încercarea permanentă de a face mai bine. Nadia mai poate fi întâlnită atât la TIFF Talk-ul ei de astăzi, sâmbătă, 13 iunie, de la ora 12:00 la Grădina Da Pino, într-o discuție moderată de Tudor Giurgiu, cât și la vernisajul expoziției Nadia, între perfecțiune, magie și mister la Muzeul de Artă, de la ora 13:00.
Apoi, marele ecran s-a aprins pentru filmul de deschidere, 3 zile în septembrie, cea mai nouă peliculă marca Tudor Giurgiu. După proiecție, echipa a prezentat mulțumiri, în aplauzele publicului. Seara s-a închis cu un concert exploziv al Loredanei Groza pe Strada Universității, unde vor avea loc concerte live în fiecare seară pe durata festivalului, de la ora 20:00.
CITATE:
Andreea Esca: „Sunt așteptați peste 100.000 de oameni, o să vedem 204 filme din 49 de țări, în 12 cinematografe indoor și în aer liber.”
Mihai Chirilov: „Vă urez un TIFF liber!”
Tudor Giurgiu: „Nadie como Nadia!”
Nadia Comăneci: „Putem să facem ceva mai bine ca să motivăm această generație.”