Laureat al premiului UNITER 2024 pentru cel mai bun actor în rol principal și nominalizat la Premiile Gopo 2023 pentru rol secundar, Tudor Cucu-Dumitrescu este un nume în ascensiune. La TIFF.24, interpretează în The Ceremony – prezent în secțiunea Give Me 5: UK Debuts – un muncitor român prins într-o criză profundă, oscilând între frică și dorința de evadare. Personajul său se exprimă prin gesturi reținute, priviri încărcate și tensiuni nerostite – parte dintr-o poveste aproape tarkovskiană despre sens pierdut și identitate în derivă, într-un nord englez neprimitor, departe de orice reper familiar.
Rolul tău e foarte interiorizat. Cum ai lucrat cu această tăcere apăsătoare?
A fost un proces lung de casting. Am dat opt probe de-a lungul a două luni, poate puțin mai bine, dacă luăm în calcul și primul self tape. Mi-am dat seama, atunci când mi-au propus rolul și mi-au trimis scenariul, la finalul lui 2022, în decembrie, că în cadrul acestor probe jucasem deja aproape toate secvențele majore ale personajului. Instruit fiind așa, mi-am dat interesul pentru fiecare moment al castingului: luasem anumite decizii, deci lucrul la rol a început cu mult înainte să-l primesc.
Îmi amintesc cum lucram și în avion și în camera de hotel. Nu am avut mult timp de repetiții. Am lucrat intens o zi cu actorul Erdal Yıldız și cu regizorul Jack King. M-am izbit de un cu totul alt stil de a face film. Ne trezeam cu textul învățat și cu ideile de joc și apoi pur și simplu făceam și eram filmați. Unii ar putea spune că e de necrezut și neprofesionist, dar tocmai această lipsă de planificare strictă dă viață, poftă, inspirație. E un fel de „a face pentru prima dată”, cu tot riscul și prospețimea de rigoare.
A existat un moment-cheie în construirea personajului?
Da, chiar în a doua zi de filmare, la spălătorie, unde descoperim cadavrul. A fost o scenă grea, prima mea confruntare directă cu Erdal. Întreaga echipă, exclusiv britanică, părea surprinsă de tensiunea care s-a creat. Stilul nostru visceral venea în contrast cu maniera mai rațională cu care erau obișnuiți.
S-a simțit o apăsare colectivă – lacrimi în gât, concentrare, o gravitate pe care n-o mai puteai disipa ușor. Oamenii nu se așteptau, poate, la o asemenea încărcătură.
Cum ai lucrat cu Erdal Yıldız? Se simte o chimie tensionată între voi.
L-am simțit aproape din prima clipă. Cred că am găsit în el un prieten adevărat. Avem aceeași disciplină, același balans între concentrare și relaxare. Mi-a povestit despre filme în care a jucat sau la care a dat probe la care încă mă uit cu sufletul la gură. Despre audiții și experiențe la care visez și eu. A fost, într-un fel, ca un frate mai mare – și m-a învățat, prin felul lui de a fi, ce înseamnă să rămâi un actor civilizat și generos pe platou.
Ai fost scrimer de performanță înainte de a deveni actor. Te-a ajutat pentru acest rol care implică multă putere fizica, dar și stăpânire de sine?
Cu siguranță. În scrimă te pregătești luni sau ani pentru o zi de competiție. Și atunci trebuie să fii prezent de dimineață până seara, cu toate resursele tale. Înveți să-ți dozezi energia și să-ți gestionezi emoțiile.
La filmări, m-a ajutat această disciplină. În ziua cu monologul de lângă foc, după 12 ore de filmare, eram epuizat, dar știam că trebuie să livrez. Trebuia să fiu foarte stăpân pe emoțiile și pe gândurile mele. Așa că, între duble, eram într-un colț și făceam un joc de picioare ca un boxer înainte de a intra în ring. Încercam să-mi păstrez mintea limpede și să-mi țin pulsul sub control. Era aceeași concentrare pe care o aveam înainte de un asalt.
The Ceremony
Joi, 19 iunie, ora 20:30 – Cinema Dacia Mănăștur
Sâmbătă, 21 iunie, ora 20:15 – Cinema Victoria
Citat: „Până la artă este meșteșug. Când vine vorba de meșteșug, ai nevoie de mintea limpede, de sufletul deschis, de prieteni și nu de dușmani.”