1996, un port spaniol. Dumitru (Niko Becker) fuge spre vest şi încearcă să ajungă în Statele Unite. E visul american, acum dar nu şi aici. E un vis departe, intangibil. Un ocean, zile şi multe garduri îl despart de începerea unei vieţi noi, grele, dar pline de speranţă.
Povestea spusă de regizorul Mihai Mincan e stratificată şi are capacitatea de a naşte dezbateri în mai multe direcţii. La un moment dat, în poveste, este montată o discuţie între filipinezul care îl ascunde pe Dumitru într-o cameră dosită a cargobotului transatlantic şi superiorul său taiwanez. Două persoane, două mentalităţi şi două discursuri care se bat cap în cap. Cine are dreptate? Poate ambii, poate nimeni.
Joel (interpretat magistral de Soliman Cruz) vrea să salveze acest tânăr pentru că i-a văzut Biblia, a simţit că are ceva sfânt în el, că merită riscul – aşa i se pare bine, acesta e pentru el Binele: salvarea unui suflet. Căpitanul Tsai îl atenţionează în propriul birou că nu procedează corect, că ştie – chiar dacă doar dintr-o bănuială acumulată în câteva zile – de această situaţie: ar trebui să îl predea pentru că nu merită să rişte integritatea echipajului pentru un străin al cărui trecut de fapt nu îl cunoaşte. Acest străin, aflat în întunericul vasului, poate deturna misiunea comercială a tuturor.
Ei sunt aici să îşi câştige existenţa, să ducă bani acasă, şi nu să facă acte umanitare. Aici constă una din cheile de interpretare a cadrului; fiecare om, în funcţie de formarea lui, de mediul din care provine, se raportează diferit la realitate şi prin urmare acţionează diferit. Este vorba despre ce ni se pare Corect şi cum influenţează acţiunile noastre situaţia celor din jur. Ce consecinţe atrag deciziile pe care le luăm şi cum putem şti că luăm decizia corectă. Cum se va termina întreaga poveste?
Joi, de la 18.00, la Cercul Militar