Născut în 1932 în Belgrad, Dušan Makavejev studiază în primă fază psihologia, ceea ce cu siguranță îi stârnește interesul pentru subiectele dureroase pe care le abordează mai târziu în filmele sale. După ce termină și regia, începe să producă scurtmetraje și documentare (acestea din urmă rămân punctul său forte).
Primul film regizat de Dušan Makavejev, Man Is Not a Bird (1965), este foarte apreciat de critici, atât datorită curajului de care dă dovadă în prezentarea unor povești cu puternică încărcătură emoțională, cât și datorită modului în care abordează tema sexualității. Mai apoi regizează Love Affair (1967), Innocence Unprotected (1968), Sweet Movie (1974), Montenegro (1981), Manifesto (1988) și alte câteva filme care ilustrează critic, mai mult sau mai puțin subtil, societatea, privarea de libertate a individului, perspectiva asupra femeii, consumerismul ș.a.m.d.
Dušan Makavejev va rămâne în istorie pentru îndrăzneala de care a dat dovadă vorbind despre sex, politică, religie, gen etc. Pentru a înțelege nivelul ridicat de „gravitate”, vedem că Sweet Movie a fost interzis în mai multe țări, fiind numit pornografic și extrem de violent.
În cadrul festivalului vor fi difuzate primele lui trei filme realizate: Man Is Not a Bird (1965) vineri, 31 iulie, la ora 21:30, Innocence Unprotected (1968) sâmbătă, 2 august, la ora 21:30, ambele la Universitatea Babeș Bolyai și, imediat după, Love Affair (1967), sâmbătă, 2 august, ora 00:15, în curtea Colegiului Național „George Coșbuc ”.