Ediția cu numărul 19 a Festivalului Internațional de Film „Transilvania”
se desfășoară anul acesta în circumstanțe speciale, exclusiv „open air”. Mihai Chirilov,
directorul artistic al TIFF, ne oferă profilul celor 10 zile de proiecții.
Care e primul film pe care l-ai văzut în Open Air?
Fac parte din generația care a crescut în anii ’70-’80 cu spectacolele în aer liber din grădinile de vară comuniste. Erau filme inofensive pentru toată familia, preponderent melodrame sovietice sau indiene. Era escapism pur, fie doar și pentru că aveam un motiv întemeiat să mă întorc acasă după miezul nopții, cu mult peste ora la care aveam voie să stau afară. Nu mai știu exact care a fost primul, posibil să fi fost chiar Vandana, pe care l-am văzut de mai multe ori, prima oară cu familia. M-a obsedat filmul ăsta bollywoodian.
Te-ai gândit vreodată că veți organiza un TIFF exclusiv în aer liber?
Niciodată. Câteva dintre cele mai iritante episoade de la TIFF au fost proiecțiile în aer liber anulate de teama ploii anunțate. Cel mai recent s-a întâmplat la California Dreamin’ (nesfârșit) și am murit de ciudă că a trebuit să mutăm în interior proiecția aniversară de zece ani. N-aveam de ce să-mi doresc un TIFF exclusiv în aer liber dat fiind acest inconvenient – deși, trebuie spus, am avut nenumărate experiențe minunate în aer liber la festival, de la Odiseea spațială 2001 și Boyhood în Piața Unirii la Short Bus în Curtea Echinox și Haxan la Bonțida. Am scris despre ele și în textul din catalog, care vrând-nevrând, a devenit un elogiu adus Open Air-ului.
Care sunt cele mai „senine” filme de anul acesta?
În primul rând, senine sunt cele două coperți ale festivalului: La Belle Époque în deschidere și Șterge istoricul în închidere – deși seninul clar, fără măcar un nor, parcă n-are nici un farmec. Cele două filme sunt cum nu se poate mai revelatorii pentru momentul prin care trecem. Pe de-o parte un film despre “călătorie în timp”, cu doza de nostalgie inclusă, înapoi într-un moment de “la dolce vita” personal – cred că multă lume în momentul de față își dorește să călătorească într-un timp nu foarte îndepărtat, în care aveam cu o grijă în minus și nu trebuia să purtăm măști depersonalizante. Pe de-altă parte un protest comic dulce-amar la adresa confortului cyber și a lumii one-click în care am ajuns să trăim – iar asta are legătură și cu contextul pandemic care, vrînd-nevrînd, ne-a catapultat și izolat în alienantul „nor“ digital, departe de lumea reală și de interacțiunea umană. Mi se pare că cele două filme se întîlnesc într-un punct comun care e nostalgia pentru „la dolce vita“ trecutului și emană un optimism binevenit. Inspirat de povestea reală a corului de „militărese“ care a spart topurile britanice, Soții de militari reproduce la milimetru formatul comediei-cult The Full Monty, al aceluiași Peter Cattaneo. La virgen de agosto are un aer flușturatec, post-hipsteresc, de vară, în ton cu căldura anesteziantă de afară. Împăratul desculț continuă aventurile zănatece din Regele Belgiei care a deschis TIFF-ul acum câțiva ani, „gluma“ (?) centrală fiind colapsul Uniunii Europene. Cele două hituri de box-office argentiniene Răzbunarea pârliților și Jaful secolului promit fix ce anunță din titlu și sunt teribil de entertaining. Cât despre Noul val și exuberanța începuturilor muzicii electro, dacă la Bonțida vom avea parte de o noapte senină, va fi ca la Electric Castle în zilele bune.
Dar cele mai „înnorate”?
La capitolul ăsta, TIFF-ul nu a făcut niciodată rabat 🙂 Filme întunecate, deranjante, generatoare de angoasă – avem pe alese. Câștigător al Ursului de Aur la Berlinala 2020, Diavolul nu există sare crâncen la beregata regimului din Iran, cu patru povești tulburătoare despre pedeapsa capitală, concluzia fiind taman pe dos: Diavolul există! Câștigător al Trofeului Transilvania pentru Stockholm, Rodrigo Sorogoyen revine cu Mama, un thriller despre o mamă care continuă să spere că-și va găsi copilul pierdut cu mult timp în urmă. Primele 15 minute, filmate neîntrerupt, în care eroina apucă să vorbească la telefon cu micuțul sunt o capodoperă de suspans și coșmarul oricărui părinte. Diavolul dintre picioare al veteranului Arturo Ripstein vorbește despre tragedia de a îmbătrâni împreună, beneficiind de doi actori extraordinari care se expun admirabil la senectute. Stranii sunt și Legături de sânge, Criminalul, Atlantis și Povești macabre, până și noua versiune a lui Pinocchio are o binevenită doză de sumbru, conformă cu scrierea originală a lui Collodi – și mă opresc aici, înainte să-i descurajez pe cei mai slabi de înger.
Se anunță ceva „spooky” pe Lună Plină în pădurea Hoia?
Majoritatea titlurilor din secțiunile Lună plină (fosta Umbre) și Fără limite vor avea parte de câte o proiecție în acest spațiu extrem de atmosferic, de la clasicele film cu zombi (Infecția) sau entități insidioase (Antena) la fantasy-uri șic: Secolul XX, probabil cel mai inventiv și obraznic film din tot TIFF-ul, și Giulietta și spiritele al lui Fellini. Dar și Crash, filmul-cult al lui David Cronenberg, recent restaurat în versiunea lui necenzurată – prilej de a învăța un nou termen: symphorophilia. Google, anyone?
Care sunt punctele forte ale filmelor din Competiţie?
Sunt 12 opere cum nu se poate mai diferite, strîns legate între ele de predilecția autorilor tineri, aflați la primul sau al doilea film, pentru subiecte contondente și riscante. Aproape în toate există o criză – de familie sau de cuplu – care se duce în direcții neașteptate: de la consecințele geloziei în Fidelitate la dilemele existențiale și revelațiile provocate de dispariția cuiva drag (Patrick, Valea sufletelor, În sălbăticie, Supernova, Defunct sau Rialto), de la ce-nseamnă să trăiești ca și cum nu mai ai nimic de pierdut (Babyteeth) la cum să-ți găsești echilbrul în universul destabilizant al unei familii disfuncționale (Norul din camera mea și Sora). Cât despre fascinațiile extrem de fetișizante din Jumbo (pentru un carusel dintr-un parc de distracții) și Povești din frizerie (pentru părul de femeie și Casablanca), acestea trebuie văzute ca să fie crezute. Întotdeauna m-a interesat ca pentru competiție să găsesc acele talente care merg pe o sîrmă foarte subțire. Chiar dacă nu sînt desăvîrșite (oricum, nu caut filme perfecte, unele dintre ele fiind rotunjite consensual spre final), mă fascinează premisa pe muchie de cuțit și dezvoltarea ei.
Care crezi că va fi cea mai intensă experiență cinematografică de la TIFF.19?
Depinde de de caută fiecare într-un film de la TIFF. Pentru mine nu există ceva mai intens decât carnavalul atrocităților din Pasărea pictată (de la care am vrut sa ies de două ori, când l-am văzut anul trecut la Veneția) și universul represiv stalinist din Dau. Natasha, recreat a la Truman Show, de un regizor rus (Ilya Krijanovski, Trofeul TIFF în 2005) care timp de 12 ani a lucrat la cel mai impresionant proiect de film realizat vreodată.
Ce evenimente speciale ați pregătit?
Din păcate mai puține decât de obicei. Toate acele cine-concerte din biserici care se epuizau în câteva ore au dispărut din program din cauza restricțiilor în vigoare. Am rămas cu un singur cine-concert la Bonțida, Faust – unul, dar al naibii de bun. Concertele, în special cel al Surorilor Osoianu de la Vlaha, vor compensa în mod fericit o ediție lipsită de vibrația socializărilor magnetice atât de specifice TIFF-ului. Expoziția Fellini e pandantul perfect pentru retrospectiva prilejuită de centenarul unuia dintre cei mai iconici cineaști mondiali. Mihnea Măruță continuă seria interviurilor InspiraTIFF, brand pe care TIFF-ul își propune să îl dezvolte ulterior. Nu în ultimul rând, primele două episoade din noua serie HBO, Bani negri (pentru zile albe), vor face cu siguranță vâlvă. Și mai sunt câteva…
Cum e selecţia din Zilele Filmului Românesc?
Eclectică și generoasă. Peste 20 de titluri de lungmetraj (în care intră și cîteva documentare din Republica Moldova), dar și câteva coproducții cu România sau care au tangență cu România. Multe premiere mondiale, printre care fantezia godardiană a lui Tudor Jurgiu (Și poate mai trăiesc și azi) și două documentare intimiste, extrem de atașante (Totul nu va fi bine și Casa cu păpuși). Noul opus al lui Cristi Puiu, Malmkrog. Cele două documentare de investigație pe teme fierbinți, Colectiv și Lemn – acesta din urmă în premieră națională. Și nu în ultimul rând, 16 scurtmetraje, în care le putem vedea pe Maria Ploae (Premiul de Excelență la TIFF 2020) și, surpriză, pe solista Marina Voica.
Câteva dintre filme încep pe lumină, cum vor fi proiectate?
Tehnologia ecranurilor LED să trăiască. Nu vom abuza de ea, întrucât imaginea pe care o oferă nu este dintre cele mai conforme cu intențiile artistice ale realizatorilor – dar proiecțiile din programul EducaTIFF chiar nu aveau cum să aibă loc seara, la 21:30.
De ce FOCUS Italia, anul acesta? Ce să nu ratăm?
Pentru că Fellini și centenarul său. Pentru coerență în programare, am decis să dublăm retrospectiva de șase titluri (printre care La dolce vita. Amarcord și Opt și jumătate) din opera extravagantă a cineastului italian cu șapte filme noi din același spațiu geografic, de neratat fiind noua adaptare a romanului Martin Eden (premiată pentru interpretare masculină la Veneția) și năzbâtia ludică cu parfum de Charlie Kaufman, Femei obișnuite, parțial filmată în România cu o actriță indie de origine română, Elina Lowensohn.
Cât de lung e drumul de la open air la drive-in?
În mașină nu te plouă, dar nici nu ai parte de acea vibrație specială din incomparabila senzație că vezi un film împreună cu sute de oameni. Am preferat să nu organizăm proiecții de drive-in și să facem tot posibilul pentru a oferi iluzia unei apropieri între cinefili în condițiile nesuferite ale distanțării sociale.
A 13-a și ultima întrebare: îndrăznești un pronostic pentru ziua în care se redeschid cinematografele?
Filmul a fost dintotdeauna Cenușăreasa în ochii guvernanților noștri, așa că la cum au mers și merg lucrurile, bag mîna în foc că cinematografele se vor redeschide în a treișpea lună a lui 2020 (sic!)