Apărut într-o perioadă de tranziție, Șarada (1963) lui Stanley Donen e unul dintre ultimele filme hollywoodiene care păstrează tropii succeselor apărute de-a lungul epocii de aur și nu încearcă trecerea spre inovațiile și schimbările caracteristice Noului Hollywood. Ideea e una simplă: tînăra Regina Lampert, interpretată de Audrey Hepburn și reminescentă a mai multor roluri jucate de Katharine Hepburn și Carole Lombard prin anii ’30, este urmărită de patru gangsteri, foști prieteni ai soțului său convinși că ea cunoaște locul unde acesta și-a ascuns averea, transferată într-un timbru vechi foarte valoros, înainte de a fi ucis. Evenimentele care pornesc de aici sînt însă la polul opus al simplității. Scenariul lui Peter Stone pare o trecere în revistă a mai tuturor genurilor și subgenurilor care au adus popularitatea filmelor americane cu cîteva decenii în urmă, de la thrillerul cu spioni și filmul hitchcockian, de mister, pînă la comedia de tip screwball și povestea de dragoste dintre două vedete A-List, fiecare dintre ele exploatate într-atât cât să păstreze filmul mereu antrenant și surprinzător.
Tragerile pe sfoară, falsele identități și răsturnările de situație, reale sau doar închipuite, sînt la ordinea zilei, astfel că devine tot mai greu de ținut pasul cu cine-i cine și de avut încredere în personaje, însă tocmai în acest absurd al situațiilor stă plăcerea vizionării. Donen și Stone anulează orice urmă de seriozitate încă de la început: dacă în prima secvență Lampert, care încearcă să fugă din Franța, este omorît și aruncat din tren, lăsat să se holbeze cu ochii goi în cameră, în cea imediat următoare o mînă înmănușată țintește un pistol către Regina, pentru ca aceasta să fie stropită cu apă de fiul prietenei ei. Următoarea victimă a băiatului e străinul Peter Joshua (Cary Grant), și el recent văduvit și aflat în vacanță în Alpi, dar care îi refuză prietenia lui „Reggie” pe motiv că ar cunoaște deja prea mulți oameni și aceasta trebuie să aștepte să moară unul dintre ei pentru a-i putea lua locul. Inevitabil, cei doi se reîntîlnesc și povestea de dragoste se leagă, însă nu tocmai în forma sa arhetipală, ci mai mult ca simplu motor care să țină evenimentele în mișcare, existînd mereu într-un plan secund teama că și Peter o folosește în scopuri proprii pe Regina, ca și cei de care încearcă de fapt s-o păzească.
În ciuda argumentelor pe care Marlon Brando și Paul Newman le aduceau în acea perioadă în favoarea unor personaje și a unui joc actoricesc mai realiste, Hepburn și Grant revizitează aici virtuțile vechiului star system în care actorii puteau ocupa poziții mult mai bune decît în realitate: imagini idealizate ale propriilor persoane, șarmante și rafinate în imagine și caracter, mereu cu replicile la ele și pregătite să iasă din orice încurcătură fără prea mare bătaie de cap și suferință.
Șarada este disponibil acum pe TIFF Unlimited, alături de peste 130 de filme atent alese. Printre cele mai noi filme adăugate pe platformă se numără și Copie conformă (2010), de Abbas Kiarostami, cu Juliette Binoche, și Ceremonia (1995) lui Claude Chabrol, cu Isabelle Huppert.