Hettie își scoate caprele la păscut în fiecare dimineață. Se așază pe o piatră mare, se uită la ele cum pasc și așteaptă. După-amiază, merge acasă și mănâncă și se gândește la ale ei și poate mai vorbește cu vecina despre aceleași două evenimente. Și așteaptă. Și următoarea zi la fel și cea de după, tot așa.
Apoi se gândește la tatăl ei și la plata pe care a primit-o el după serviciul militar din cel de-Al Doilea Război Mondial – o bicicletă și o pereche de cizme. Și așteaptă împreună cu tatăl ei – el de pe lumea cealaltă și ea dintr-un mic sat din Africa de Sud. Așteaptă amândoi să vadă dacă banii promiși și binemeritați vor veni vreodată. Formularele pentru ca statul să facă astfel de plăți sunt completate. Taxa pentru formular e plătită.
Tot ce mai rămâne de făcut e să aștepte. Satul unde o găsim zi de zi pe Hettie pare să fie populat de astfel de bătrâni blocați într-un limbo, agățat fiecare de speranțe, visuri premonitorii și puțina independență pe care o mai au.
Documentarul Variațiuni pe o temă al lui Jason Jacobs și Devon Delmar construiește zi de zi, conversație după conversație, o rutină molcomă și inofensivă, presărată cu inserții de realism magic, pentru a sublinia unul dintre cele mai dificile lucruri cu care îi încărcăm pe copiii, nepoții și strănepoții noștri – așteptarea.