Șapou: Înmormântările n-ar trebui să fie prilej de amuzament. Când absurdul vieții își bagă coada, însă, nu prea avem de ales.
Christine a fost multe – soție, mamă, soră, amantă, prietenă, baschetbalistă, dansatoare, băutoare, con artist și, mai presus de toate, mare fană a vieții. Asta înțelegem, cel puțin, din relatările celor strânși la înmormântarea sa. Ceea ce nu știu ei, dar urmează să afle din testament, este că decedata le-a copt o ultimă farsă: de fapt, nu își dorește să fie înmormântată în cimitirul din orașul natal, ci într-un loc misterios numit Wettelen.
Spre care ar trebui să meargă acum cu toții, pe jos, ca într-un pelerinaj mortuar. Iar ei – soțul, fiicele, fiul adoptiv, sora, amicul, amica, șoferul de la pompe funebre și o doamnă venită mai mult ca să se afle în treabă –, culmea, chiar merg.
Iată solul tragicomic pe care îl lucrează filmul de debut al scriitorului belgian Dimitri Verhulst. Din el răsar, desigur, tot felul de alte minuni: dormit cu sicriul în cameră, proceduri vamale, un circ abandonat, „spargerea” unei nunți și, în general, multiple instanțe de umor sec și flamand. Mai presupune, de asemenea, o serie de dezvăluiri-șoc despre trecutul lui Christine și relațiile dintre membrii familiei sale extinse, precum și o serie de întrebări „mari”, ale căror răspunsuri sunt de multe ori dureros de lumești. Pentru un road movie lent despre moarte, Ultimul drum e de fapt foarte plin de viață.