După succesul înregistrat cu Nader și Simin, o despărțire (2011) și Clientul (2016), fiecare dintre ele fiind premiate cu cîte un Oscar pentru cel mai bun film străin, regizorul și scenaristul Asghar Farhadi se întoarce pe marile ecrane cu un nou film turnat în afara Iranului, de data aceasta în Spania (după Trecutul în Franța, în 2013), Toată lumea știe, o coproducție franco-italiano-spaniolă care-a avut premiera canneză anul trecut.
Acțiunea o urmărește pe Laura (Penélope Cruz), care, împreună cu cei doi copii ai săi, se întoarce din Buenos Aires în satul natal de lîngă Madrid pentru a lua parte la nunta surorii ei. Lipsa soțului șomer Alejandro (Ricardo Darín), care-a fost reținut acasă, în Argentina, din cauza unor interviuri, și prezența lui Paco (Javier Bardem), cu care Laura a avut o relație înainte de a se căsători, precipită spiritele din familia acesteia și scot la iveală secrete pe care cei trei le credeau îngropate pentru totdeauna.
Ca și filmele sale anterioare, și Toată lumea știe, deși respectă tropii unui thriller clasic (de la suspans și temă pînă la personaje și locație), se conturează mai mult ca o dramă de familie în care accentul cade pe explorarea cît mai amplă a caracterelor personajelor și a naturii umane în general. Începutul melodramatic cu peisajele idilice și reîntîlnirea propriu-zisă cu familia și comunitatea din sat nu trădează nici un moment întorsătura pe care o va lua firul narativ. Aceasta, deși șocantă și rezolvarea ei constituind miza filmului, reprezintă mai mult un pretext pentru scenaristul Farhadi să sape într-un trecut care încă îi macină pe cei care i-au supraviețuit. Suspansul este moderat, mai interesant de privit fiind cum personajele și raporturile dintre ele se schimbă pe măsură ce din ce în ce mai multe secrete sînt dezgropate. Aceste noi informații nu numai că schimbă personajele în sine, dar obligă spectatorul să le privească într-o altă lumină, vina fiind trecută de la unul la altul.
Dezvăluirea adevărului din final nu vine neapărat ca o surpriză. Intuită sau nu, ea dă întregii povești o nouă perspectivă și funcționează în aceeași manieră în care o face și restul filmului: în strînsă legătură cu personajele sale, mai mult sau mai puțin umane, și cu alegerile acestora, menite să îndrepte greșelile din trecut cu orice preț.