Pianist de renume mondial, compozitor de muzică de film mut și apreciat improvizator, John Sweeney invită publicul TIFF.24 să ia parte la masterclass-ul său și la un cine-concert inedit, pe 17 iunie.
Este o plăcere să vă avem aici, la Cluj. Cum vi se pare orașul și ce impresie v-a lăsat spiritul festivalului?
M-am plimbat prin centru și este minunat. Festivalul în sine mă uimește… când am văzut programul, nu mi-a venit să cred câte lucruri sunt incluse în selecție și ce varietate extraordinară de filme poți găsi. Cred că este un eveniment minunat și mi-e clar că există public pentru acest tip de conținut, fapt care mă bucură.
Cântați la numeroase festivaluri din întreaga lume. Cum este să împărtășiți această experiență cu publicul?
Este diferit la fiecare festival. De exemplu, la Giornata del Cinema Muto din Italia, dedicat exclusiv filmului mut, ai un public format din oameni experți în acest domeniu. Acolo interpretezi în general filme mai puțin cunoscute, pentru că majoritatea spectatorilor au văzut deja toate peliculele faimoase. La alte festivaluri, unde filmul mut nu joacă un rol central, scopul este, într-un fel, să convingi oamenii de valoarea acestuia, așa că alegi producțiile care comunică mai ușor cu publicul modern.
De ce credeți că e important să ne uităm în continuare la filme mute?
Așa cum veți vedea în Sunrise, toate tehnicile folosite în cinematografia modernă își au originile în filmul mut. Un scriitor a spus ceva minunat: „N-ar trebui numit film timpuriu. Ar trebui numit film tânăr.” Pentru că vezi entuziasmul oamenilor care descoperă mijloace noi de expresie. Alfred Hitchcock, care a făcut zece filme mute înainte de apariția sunetului, spunea că e forma cea mai pură a cinematografiei, povestea fiind transmisă doar prin imagini.
Un alt motiv, pe care îl consider foarte important, mai ales pe măsură ce ne îndepărtăm de acele timpuri, este că reprezintă o fereastră către trecut. Într-un fel, în acea epocă, filmele mute au explodat ca internetul. S-au răspândit în întreaga lume. Oamenii creau peste tot. Din păcate, multe filme din acea perioadă s-au pierdut. Dar sunt și multe care s-au păstrat și care sunt resurse istorice și culturale extraordinare.
Filmul mut cu acompaniament live are trei planuri: pelicula în sine, muzica live și publicul. Când ești influențat de reacțiile publicului, fiecare interpretare e diferită. Nu există partituri la marea majoritate a filmelor mute, așa că ele pot fi reinterpretate prin muzică. Am auzit multe versiuni muzicale diferite ale aceluiași film și fiecare îți oferă o nouă perspectivă. În timp ce filmul sonor iese cu mult mai greu din granițele care i-au fost trasate.
Având în vedere că veți susține un masterclass la TIFF, care este cel mai important lucru pe care simțiți nevoia să-l transmiteți?
Marți plănuiesc să iau o scenă din Sunrise și să analizez deciziile pe care trebuie să le iei – ce personaj urmărești, cum te concentrezi pe sentimentele acelui personaj, cum structurezi improvizația, cum reglezi ritmul. Voi folosi și alte filme. Voi reda fragmente din ele, pentru că ridică alte probleme legate de cum să construiești acompaniamentul muzical. Mulți oameni asociază filmul mut doar cu lungmetrajele din anii 1920. Dar există o mulțime de lucruri minunate din perioade mult mai vechi, iar eu încerc să ofer o imagine amplă a lumii filmului mut și să vorbesc despre provocările cu care ne confruntăm ca muzicieni și despre cum să le depășim.
Cum ați ajuns la muzica de film?
Mi-a plăcut întotdeauna să improvizez. După ce am terminat facultatea, am început să acompaniez cursuri de dans și a devenit rapid o activitate principală. La filmul mut am ajuns aproape din întâmplare. O serie de filme franceze de dans, foarte vechi, fuseseră aduse la Londra, iar eu am fost rugat să le acompaniez. Directorului cinematografului respectiv i-au plăcut foarte mult acele momente, așa că am început să programăm acompaniamente și pentru alte proiecții. Am descoperit o lume întreagă. La prima selecție de filme la care am cântat, o parte erau documentare foarte vechi semnate de frații Lumière, iar cealaltă parte era compusă din filme mult mai trăsnite de-ale lui Georges Méliès. În acel prim program găsisem atât documentarul, cât și fantasticul — cei doi poli ai filmului.
Este un sentiment fantastic să iei parte la învierea unui film uitat.
Dacă ați putea oferi un sfat publicului modern despre cum să se raporteze la filme și la vizionarea lor, care ar fi acesta?
Mergeți la cinema! Cred că a sta într-o sală de cinema cu alți oameni, fără distrageri timp de o oră și jumătate sau două, este o experiență complet diferită. Pe lângă faptul că vezi filmul pe un ecran imens, e ceva unic. De exemplu, legat de proiecția unui film mut cu muzică live… fie ai fost acolo, fie n-ai fost. Știi că nu va mai fi niciodată la fel. E ca un spectacol de teatru. Caracterul irepetabil este extraordinar. Cred că, în prezent, când atât de multe lucruri vin prin intermediul computerelor noastre, evenimentele „live” devin esențiale. Faptul că ai fost acolo, alături de un public, este atât de important. Deci acesta este marele meu sfat, fie că e vorba de film mut sau sonor: mergeți să vedeți filme în cinema! Altfel, nu vor mai exista cinematografe și atunci chiar va fi trist.
Ce este muzica pentru dumneavoastră? Ce simțiți când vă gândiți la muzică?
În cele din urmă, este un mijloc de expresie — fie personală, fie de înțelegere a altora. Poți lua lucruri din muzica altora și să le asimilezi, chiar dacă nu fac parte din propria ta experiență. Muzica poate fi profundă, poate fi amuzantă… ea reprezintă un limbaj. Pianistul și scriitorul Charles Rosen a spus un lucru minunat: „Muzica, dintre toate artele, are cel mai direct efect asupra sistemului nervos.” Există ceva foarte direct în muzică, fie că îți place, fie că nu. Nu trebuie interpretată prin cuvinte. Oamenii din culturi diferite o pot înțelege diferit, dar este o formă de artă foarte directă. Ce găsesc extraordinar este că poate fi și o formă de artă aflată în serviciul altei arte, cum ar fi cinematografia. Poți adăuga ceva filmului și unii oameni s-ar putea să nu fie de acord, dar această combinație creează o comunicare între două forme de expresie. Și asta e minunat.
Care este coloana sonoră preferată?
Once Upon a Time in the West. Morricone și Sergio Leone. Primele zece-cincisprezece minute sunt doar scârțâituri răzlețe și alte zgomote… după care intră muzicuța. Doar la finalul secvenței înțelegi de ce. Are o coerență incredibilă… urmează crima, toată orchestra se declanșează… simți că a fost o colaborare adevărată. Sunt multe alte coloane sonore clasice: cea a lui Korngold pentru Robin Hood, sau cele ale lui Bernard Herrmann pentru filmele lui Hitchcock, Elmer Bernstein. Astăzi se compun multe coloane sonore, dar uneori simt că sunt adăugate pe fugă, că au fost „lipite” la final. Desigur, există și lucruri grozave. Dar dacă ar trebui să aleg una, ar fi Once Upon a Time in the West.
La final, aveți un mesaj sau o invitație pentru publicul TIFF?
Cred că deja vin la filme, așa că fac exact ce mi-aș dori să facă. Mergeți și vedeți-le la cinema sau în aer liber sau oriunde… doar să fie public! De asemenea, e ușor să mergi la ceva ce știi că îți va plăcea. Dar uneori e bine să vezi ceva despre care nu ai nicio idee sau chiar crezi că n-o să-ți placă — acelea pot deveni experiențe artistice sublime. Și sper să veniți să vedeți Sunrise și Steamboat Bill, Jr. — sunt două filme minunate. Sunrise este un apogeu al filmului mut, pentru că Murnau aduce cu el toată experiența vizuală germană, la care adaugă resursele Hollywood-ului pentru a realiza ceva spectaculos și emoționant. Steamboat Bill Jr. este cel mai bun film al lui Keaton. Are acea scenă incredibilă cu furtuna de la final, dar și o relație tată-fiu foarte profundă. Keaton a avut într-adevăr o relație dificilă cu tatăl său, iar asta se simte. În plus, e foarte amuzant. Așa că… veniți la ele, veniți la masterclass-ul meu și puneți întrebări dificile!
Marți, 17 iunie, ora 10:00 / Centrul Cultural German / MASTERCLASS
Marți, 17 iunie, ora 17:00 / Cinema Florin Piersic / Cine-concert STEAMBOAT BILL, JR.