Al doilea lungmetraj realizat de Noah Baumbach alături de cei de la Netflix, Poveste despre căsnicie, debutează cu un montaj de secvențe în care cei doi protagoniști, jumătăți ale unui cuplu, povestesc din off ce iubesc cel mai mult unul la celălalt. Sînt flashback-uri ale unei relații ajunse la final, aflăm după ce montajul se termină brusc și-i vedem pe cei doi, Nicole (Scarlett Johansson) și Charlie (Adam Driver), în fața unui psiholog care-i ajută să treacă prin separare și prin „eventualul divorț”, cerîndu-le să-și aștearnă pe hîrtie gîndurile. Nicole refuză categoric să citească ce crede despre fostul ei partener, iar ieșirea ei violentă pune situația lor într-o nouă lumină, făcînd divorțul mai degrabă inevitabil. Se și întîmplă, la nu mult după, cînd Nicole, împotriva dorinței soțului ei de a rezolva totul amiabil, fără ajutor legal, se întîlnește cu un avocat, Nora Fanshaw (incredibila Laura Dern), a cărei reputație o precede, și pregătește dosarul care are să dea peste cap lumea lui Charlie.
Ar părea, poate, că titlul trădează conținutul filmului, însă la Baumbach, căsnicia și divorțul par să co-existe în același univers. Sigur, pentru a exista un divorț trebuie să existe, mai întîi, și o căsnicie, însă aici lucrurile rămîn valabile și inversate: căsnicia e damnată încă de la început; cei doi trebuie să se despartă pentru a ajunge să se cunoască unul pe celălalt. Construit asemenea Scenelor dintr-o căsnicie ale lui Bergman (Charlie chiar își trece privirea peste un afiș al spectacolui în care el și soția sa au jucat în trecut), din secvențe eliptice, filmul lui Baumbach e o poveste de dragoste ratată prezentată de la coadă la cap. Obișnuindu-se cu posibilul dezastru care planează asupra relației lor, amenințînd să spulbere ce a fost fragil încă de la început, cei doi ajung, într-un final, să valorifice cu adevărat micile lucruri care i-au cucerit la bun început. Asemenea psihologului, Baumbach îi ajută pe cei doi să-și aducă aminte de ce s-au căsătorit în primul rînd și să le demonstreze că, în ciuda inevitabilului, încă mai nutresc, în multe feluri, sentimente unul pentru celălalt. Pare, în multe momente, o îndelungă reflecție asupra propriului divorț de actrița Jennifer Jason Leigh, și se dă de gol pentru nota autobiografică mai ales atunci cînd, spre finalul filmului, deși prezintă perspectivele ambilor protagoniști în egală măsură, își face inconștient spectatorul să simpatizeze puțin mai mult cu Charlie.
Dar nu numai căsnicia și divorțul par să existe într-o relație de co-dependență. Întregul film pare să fie construit în jurul conceptului de dualitate: el e regizor, ea e actriță, el preferă teatrul, ea vrea să încerce televiziunea, el preferă New York-ul, ea Los Angeles-ul, el preferă să muncească, ea să se joace. La fel, momentele epuizante, cele limită, izbucnirile care capătă uneori o alură tragică, sînt dependente de punchline-uri și de elementele de screwball comedy care îi caracterizează scriitura și care le fac cu atît mai puternice, mai impresionante. Sînt secvențe, ca cearta dintre Nicole și Charlie, de exemplu, în care ecranul explodează mai năucitor decît în oricare blockbuster. Poveste despre căsnicie e poate un film mic, dar e atît de puternic!