Rețeaua Jane – Let the Sunshine In

Curtea Supremă a Statelor Unite, care are o majoritate conservatoare, a anulat vineri, 14 iunie, o hotărâre care, timp de aproape jumătate de secol, a garantat dreptul femeilor americane la avort. În consecință, se estimează că aproximativ 36 de milioane de femei din SUA vor pierde accesul la avort în statele lor, potrivit cercetărilor Planned Parenthood, o organizație de asistență medicală. O analiză The New York Times arată că după noua decizie, jumătate din statele SUA vor interzice avorturile.

Filmul care a deschis TIFF.21, Call Jane, vorbește exact despre perioada conservatoare a anilor ‘60, în care, în SUA, avorturile erau ilegale. Și vorbește despre efectele sinistre ale acestui tip de interdicție.

Avem în faţă o perioadă conservatoare în America, unde tradiţia e mai puternică decât orice. Ne aflăm la final de ani ‘60, iar avorturile sunt ilegale. Sarcina lui Joy (Elizabeth Banks), o housewife get-beget, îi pune viața în pericol. Nu ştie ce să facă. „Cazi pe scări, eu așa am rezolvat”, se aude o soluție.

Joy alege totuși să meargă în fața comisiei și să ceară o întrerupere de urgență. Cererea îi este refuzată: legea se va respecta dacă există un procent, cât de mic, de șanse ca femeia să supraviețuiască. Joy însă nu e deloc genul să-și riște viața pentru o lege care nu ține cont de dorinţa sau problemele ei, așa că pornește în căutare de alternative.

Soluția vine de la Jane, o organizație underground pe care Joy o descoperă, o testează pe propria piele, apoi se implică în așa un hal încât umple cartierul de plăcinte cât exersează chiuretajul pe un dovleac. Pentru că viața dublă a unei soții din suburbiile americane e bine să treacă prin stomac pentru a rămâne secretă.

Rețeaua Jane a existat în realitate și, între 1969 și 1973, a asigurat servicii medicale pentru a permite femeilor să aibă dreptul de decizie asupra propriului corp în condiții optime. În această perioadă, se crede că s-au făcut aproximativ 11 de avorturi.

Call Jane este o poveste cu happy end, tonică și decisă să spună ceva despre puterea care stă gata să fie descoperită în oricare dintre noi și mai ales despre cât de important e să încercăm să ajutăm, oricând, prin orice mijloace, atât cât putem.

Filmul se bucură de acordurile melodiei ‘Let the Sunshine In’, pe care îl putem simţi ca un îndemn la a lupta pentru viaţă. Faptul că stelara Joy nu pierde nimic pe drum e aproape necredibil, însă teribil de emoționant şi îndeamnă să luptăm pentru ce avem, să ne bucurăm de fiecare clipă. Un mesaj optimist şi o senzație extrem de necesară pentru realitate pe care o trăim, care ne arată că istoria se repetă, cu toate greșelile ei.

Filmul deschide oficial ediţia în Piaţa Unirii Open Air şi poate fi văzut astăzi, 26 iunie, de la ora 10:00, la Cinema Victoria.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *