“Primul Urs de Aur nu se uită niciodată”

Cătălin Anchidin, Foto Credit: Dan Susa

Cătălin Anchidin e omul care se ocupă de promovarea multor filme românești. De la el primești comunicate de presă, te întreabă dacă vrei să faci un inetrviu cu regizorul sau actorii și, în general, încearcă să aducă public în sala de cinema. A fost un an greu, în care premierele au fost mai degrabă amînate. Am vorbit cu el despre Urși de Aur și lecții de comunicare, despre succes și atuurile unui film. 

Cum ai ajuns să promovezi filme românești?

După ani buni de radio, am fost îndrumat sau, mai bine zis, recomandat să fac parte din echipa Festivalului Internațional de Scurtmetraje NexT, evenimentul inițiat de Ada Solomon în memoria lui Cristian Nemescu și Andrei Toncu. După doi ani de focus pe festival, s-au turat motoarele și în zona de distribuție a companiei Adei și după discuții legate de strategii, am ajuns să mă ocup de lansarea filmelor Felicia, înainte de toate, Mar Nero, Principii de viață.

Mi-a plăcut să mă joc și să experimentez diverse tipuri de campanii de promovare, de abordare astfel încît publicul să re-descopere filmele românești. Drept urmare, fiecare lansare a devenit o provocare în sine. Trebuia să ieși din tipare pentru a ajunge la potențialii spectatori și ne-a luat ceva timp să construim sau să ne cîștigăm încrederea. Abia în 2012 s-a simțit o diferență clară prin prima campanie de endorsement pentru primul film de artă 3D, Pina lui Wim Wenders. În tot acest timp, m-am implicat în comunicarea a peste 50 de producții românești și recunosc că îmi lipsesc premierele în cinematografe.

Ce (mai) înseamnă un film de succes?

Depinde de care parte a mesei vorbești: dacă se vizează entertainment-ul, atunci box-office-ul sau succesul de public, cum e numit el, va face diferența și va fi cartea de vizită. Dacă vorbim de cinema în sensul clasic, pur, atunci clar menționăm filmele care au un circuit festivalier impresionant (uneori chiar și cu premii extraordinare) și sunt vîndute în zeci de teritorii, cu pagini întregi de recenzii în cele mai prestigioase reviste de specialitate. E dificil să faci o delimitare tranșantă pentru că vorbim de categorii de public extrem de diferite și, din fericire, suntem diferiți.

Industria românească de cinema e atipică, nu funcționează după rețeta clasică de cinema american. Nu are cum, nu are datele, nu are același star system, de bugete nici nu încape vorbă. Acolo știi foarte clar diferența dintre blockbuster și film independent. La noi vorbim de o cinematografie care a crescut fantastic în ultimii ani, a căpătat vizibilitate pe plan internațional și a deschis uși, s-a făcut auzită. Așadar, cum spuneam, depinde unde ești și cum vrei să diseci povestea.

Cătălin Anchidin, Foto Credit: Dan Susa

Cum ai simțit perioada asta?

Ca un rollercoaster. Cînd bune, cînd rele. Cînd în zoom-uri făcînd planuri de lansări, cînd pe telefoane anulînd ce ai setat cu 2 zile în urmă… Gîndind strategii, anulîndu-le apoi. Dar a fost și adrenalină din plin în perioada Berlinalei, doar că nu m-am urcat în avion și nu am plimbat un troller plin cu presskit-uri pînă în Potsdamer Platz. A fost, cred, singura diferență. Altfel, a fost agitație creativă ca în vremurile bune. 

Altfel, în ultimele luni, am fost extrem de ancorat în realitate prin rubrica de film de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, în fiecare marți și joi, fie că eram în lockdown sau stare de alertă. Mi-a prins bine, am simțit un soi de „normalitate”.

Care sunt lecțiile pe care le-ai învățat în timp?

Răbdarea a fost prima lecție, apoi am avut de lucru la capitolul acceptare (a oamenilor, a reacțiilor, a tuturor neprevăzutelor). În schimb, am rămas repetent la capitolul „neputință”. Nu am reușit să trec peste faptul că sunt momente cînd, din păcate, nu poți să faci altceva decît să asiști neputincios, cînd îți dorești să poți să faci mai mult și să nu poți.

Care e cel mai prost pariu pe care l-ai făcut?

Nu prea am cum să răspund la întrebarea asta și știi de ce? Pentru că, de obicei, nu prea pariez, sau fac asta cînd știu sigur că voi cîștiga. Ultima oară am pariat în direct pe cîștigătorii de la Globurile de Aur și recunosc că mi-a fost frică să nu pierd. Am avut noroc, în schimb.

Care sunt atuurile unui film cînd încerci să-l faci cunoscut?

Variază de la film la film. Uneori, un trailer și un poster care vînd, alteori e regizorul care vine cu ceva spectaculos sau șocant (aici e, inevitabil, Radu Jude), alteori actorii sau, evident, subiectul care poate stîrni atenția publicului. Esențial este să avem mînă liberă și încrederea partenerilor (distribuitor, producător, regizor). Dacă nu schimbăm regulile în timpului jocului, atunci totul poate funcționa ca la carte.

Ce film ai fi vrut să fi promovat, din cele care îți plac?

Mi-ar fi plăcut să mă joc foarte mult cu Nymphomaniac-ul lui Lars von Trier. 

De ce campanie ești cel mai mîndru?

Sunt mai multe extrem de dragi: campania pentru lansarea Pina în România, cînd am reușit să adunăm personalități din domenii atît de diferite pentru a susține filmul, apoi toate explozia de la Tom Sawyer și cînd spun asta, vorbesc cumva de reacțiile publicului care a mers pe mîna noastră și a intrat la un film nemțesc, nedublat în limba română, sau campania Domnișoara Christina. Foarte dragă îmi este și campania de la Patimile Mariei și expoziția foto a portretelor celor 14 femei puternice care au acceptat provocarea de a re-interpreta posterul filmului cu o coroană de spini pe cap. Cele 14 portrete au fost expuse o lună în Alt Shift din București, în vreme ce filmul a rulat doar o săptămînă, fiind spulberat de Interstellar la box-office. 

Dar, firește, primul Urs de Aur nu se uită niciodată și toată nebunia breaking news-urilor, burtierelor memorabile, interviurilor, proiecțiile nenumărate, box-office-ul spectaculos… un carusel în toată regula. 

Cert e că experiența Berlinalei din timpul Poziția copilului a fost o reală lecție și știu că doi ani mai tîrziu, la Aferim!, ne-am organizat mult mai relaxat cu presa, cu jurnaliștii acreditați și lansarea imediată din țară. 

Ce film văzut recent ai recomanda?

Din cele românești e musai să vedeți Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, în regia lui Radu Jude. Sperăm să ajungă pe marile ecrane cît mai curînd. Iar apoi recomand cu super căldură Another Round, în regia lui Thomas Vinterberg. Și mai puteți pune pe listă și miniseria lui Luca Guadagnino, We Are Who We Are, aflată în selecția de anul trecut de la Cannes, și care este disponibilă pe HBO GO.

0 replies on ““Primul Urs de Aur nu se uită niciodată””