Un cuplu de artiști în vârstă aleg să-și pună capăt zilelor împreună, decizie care provoacă o furtună emoțională în familie.
Claudia (Ángela Molina) are o boală terminală și își dorește să fie eutanasiată în Elveția. Flavio (Alfredo Castro), partenerul ei de viață, decide să o însoțească în moarte. Violeta (Mònica Almirall), fiica lor, trebuie să gestioneze personalitatea dramatică a mamei, distanța emoțională impusă de tată și întreaga suită de reacții contradictorii iscate în familie de decizia celor doi părinți.
Cel mai recent film al regizorului iberic Carlos Marqués-Marcet abordează subiectul sensibil al eutanasiei într-o formă neașteptată și, paradoxal, tonică. În cea mai mare parte, scenariul scris de Marqués-Marcet, Clara Roquet și Coral Cruz urmărește în mod rezervat interacțiunile dintre membrii acestei familii plină de personalități puternice, lăsând loc personajelor să-și trăiască experiența cutremurătoare fără sentimentalisme, dar într-o manieră foarte verosimilă. Însă tocmai această distanță stă și la baza conceptuală a unor momente suprarealiste, în care filmul devine musical, cu o coloană sonoră memorabilă și scene splendid coregrafiate care surprind cele mai intime trăiri ale personajelor.
Scamatoria sublimă a filmului se află tocmai în acest paradox: spaima, nesiguranța, zbuciumul și mai ales dragostea uriașă dintre acești oameni sunt comunicate cu atât mai plenar cu cât perspectiva regizorală este mai rece: un filtru artistic gestionat cu măiestrie, care dă formă unor trăiri dincolo de cuvinte.