Până la capătul potecii, împreună

„Munte cu munte se întâlnește, dar-apăi om cu om.” Marlene și Dinu Mititeanu s-au întâlnit acum 28 de ani, iar de atunci au străbătut împreună poteci din Carpați, Alpi și Patagonia. Povestea lor ajunge acum pe marele ecran în documentarul „Hoinari prin Munți”, regizat de Cosmin Dumitrache și prezentat în premieră mondială la TIFF 2026. Cu această ocazie, am stat de vorbă cu cei doi despre film, pasiunea pentru munte și legătura care îi unește de aproape trei decenii.

Ce înseamnă să vă vedeți viața într-o poveste cinematografică?
Marlene: Va fi surprinzător şi emoţionant să revăd locuri dragi şi să retrăiesc acele clipe. Simt şi o mare curiozitate pentru că, duminică seara, şi noi vom viziona filmul pentru prima
oară, la fel ca oricare spectator. Aceasta a fost dorinţa lui Cosmin. Vom fi, probabil, şi puţin jenaţi pentru că nu suntem obişnuiţi să fim în centrul atenţiei.


Cum s-a schimbat felul în care mergeți pe munte față de acum 30–40 de ani?
Dinu: S-a schimbat în bine din mai multe puncte de vedere: acces la echipament modern, posibilitate de a ajunge mai comod și mai rapid la poalele muntelui, zilele de sâmbătă libere, dispariția odioasei Cortine de Fier.


Cum a influențat muntele felul în care ați construit un cuplu atât de solid?
Marlene: Muntele este chiar motivul pentru care ne-am căutat şi ne-am întâlnit. Prima noastră ieşire în data de 2 octombrie 1998 a fost o tură în Piatra Craiului, un munte care ne fascina şi ne fascinează în continuare. Am ajuns să constatăm că suntem pe aceeaşi lungime de undă şi să ne îndrăgostim în aşa măsură încât am devenit „doi în unul”.


Mulți tineri descoperă muntele prin social media. Ce riscuri vedeți în asta?
Dinu: Social media ar trebui să fie doar un îndemn de a aborda muntele. Dar nu de a porni spre locuri mult promovate doar cu ideea „ne vom descurca noi!”. Ci să urmeze, mai întâi, o „școală a muntelui”. Să urce munții pentru bucuriile ce le oferă acesta, nu pentru selfie-uri și like-uri.


Cosmin v-a urmărit timp de șase ani. Cum se schimbă relația cu un cineast care devine martorul vieții voastre?
Marlene: Cosmin şi soţia lui, Roxana, au intrat în viaţa noastră pentru că şi ei sunt oameni de munte. De la prima întâlnire ne-au uimit cu pasiunea lor pentru natură. Imediat i-am
îndrăgit şi îi considerăm confraţi întru pasiune. Mai greu ne-am obişnuit cu camera de filmat, dar am ajuns să ignorăm că suntem filmaţi şi am încercat să fim cât mai naturali.

Dacă ați oferi un mic „echipament pentru drum” în viață, sub forma unui sfat, care ar fi acesta?
Dinu: Nu e „de glumit” cu muntele. E ca școala: trebuie să treci progresiv dintr-o clasă în alta. Fiind mult mai tineri ca mine, pe ei nu-i grăbește Cronos, cum o face cu mine. Poate că
începutul va părea greu, dar îi asigur că bucuriile vor fi mari. Marlene: Să aibă curajul să viseze, să se pregătească temeinic şi să îşi urmeze visurile, până la capăt.

CITAT: Dinu: „Vom continua la fel ca până acum să mergem pe munte. Din moment ce sunt sănătos și pot, ar fi păcat să stau doar în fotoliu în fața unui ecran.”


Duminică, 14 iunie, ora 21:45 – Iulius Parc Open Air

0 replies on “Până la capătul potecii, împreună”