Nașterea viitorului rave classic Sirât

Filmul Sirât de Oliver Laxe, care închide în această seară TIFF.24 în Piața Unirii, a avut premiera mondială primăvara aceasta la Cannes, de unde a plecat cu Premiul Juriului ex-aequo. Am stat de vorbă cu Nadia Acimi (producătoare, directoare de casting, creatoare de costume) și Jade Oukid (actriță) despre procesul de realizare a filmului, semnificația lui pentru comunitatea rave și evenimentele karmice care le-au adus împreună.

Nadia Acimi, dvs. ați mai lucrat în trecut cu Oliver Laxe. Ce ne puteți spune despre colaborarea voastră? Cum a început și cum a evoluat în timp?

L-am întâlnit în deșertul Marocului, acum 14 ani. Ne-am cunoscut, iar mai târziu mi-a propus să fac costumele pentru Mimosas. Nu aveam deloc experiență în cinema la momentul respectiv, dar eram deja creatoare de haine. După acest film, am început să vorbim despre un proiect cu oamenii din underground, pentru că și eu provin din această comunitate. Am crescut, în parte, trăind într-un mod alternativ. 

Oliver avea deja în minte ideea că, poate, într-o zi va face un film despre viața în camioane – și asta era viața noastră. A făcut legătura și a avut sensibilitatea să vadă ce încercam eu să-i arăt. A fost un proces lung, care a implicat petreceri cu acești oameni, iar el a început să scrie povestea împreună cu Santiago (n.r. Fillol). 

Comunitatea techno a avut mult curaj să ducă acest proiect în spate. În Franța sunt atacați de politicieni, de poliție – nu e ușor să ții vie această cultură. Dar este necesar, așa cum a fost și cultura hippie, așa cum sunt toate aceste minorități tinere. E un contrabalans al sistemului și pentru noi a fost important să împărtășim asta cu ceilalți. Să avem forța și curajul de a da viață acestui film.

Cum a decurs procesul de casting?

Nadia: M-au rugat pe mine să fac castingul pentru că eram ca un cal troian.

Jade: Ea a fost cea care a deschis ușa spre această comunitate.

Nadia: Pentru casting, mi-au închiriat o mașină și a trebuit să merg în trei țări: Spania, Franța și Portugalia. A trebuit, de asemenea, să-i conving pe cei din comunitatea rave să aibă încredere în echipă și să se alăture proiectului, pentru că ei sunt anti-sistemul cinematografic clasic, sunt exact opusul și nu cred deloc în el.

Jade, cum a fost pentru dvs.? Cum ați ajuns să faceți parte din proiect?

Jade: Am decis să merg în Portugalia. Era prima oară când mergeam într-o țară doar pentru un festival techno. Nici nu știu de ce, pentru că îmi spuneam „nu știu dacă vreau să merg”. Dar ceva îmi spunea „trebuie să mergi”. Și într-o zi mergeam cu o prietenă, și două fete au venit la mine și mi-au spus: „Putem vorbi cu tine?”

Nadia: Nu a fost chiar așa, din perspectiva mea. Pentru mine a fost mai degrabă o intuiție. A fost ceva karmic. Eu lucram acolo cu echipa, ea era peste drum cu prietenii ei, și pur și simplu nu ne văzusem. Am trecut una pe lângă cealaltă. Ochii mei i-au întâlnit pe ai săi. A fost ceva intuitiv, cu ochii ei mari. Și am zis: „Stai. Vreau să o văd pe fata asta.” Am simțit: „Wow, are caracter.”

Jade: Și pentru mine a fost instinctiv, pentru că deja multe persoane mă invitaseră să particip în diverse proiecte. Nu de cinema, dar scurtmetraje, shootinguri foto, și am spus mereu „nu”. Dar am simțit din prima o conexiune profundă cu Nadia, ca o soră dintr-o viață anterioară. Am simțit că trebuie să aflu mai mult. Mi-a prezentat conceptul. Misiunea. Și apoi, două zile mai târziu, m-a găsit din nou, printre 8000 de oameni, și mi l-a prezentat pe Oliver. Atunci ne-am conectat spiritual.

0 replies on “Nașterea viitorului rave classic Sirât”