„Pentru mine cinemaul înseamnă lumina care trece prin cameră și timp. Și cumva asta încerc să-ți ofer: fotografii în timp. E senzația de timp care trece, pentru mine asta e viața”, mărturisește Sebastian Mihăilescu într-un interviu acordat pentru VICE. Pe tânărul regizor român îl cunoaștem și de la ediția TIFF.21, unde a fost prezent cu Pentru mine tu ești Ceaușescu, un documentar hibrid care trasează un portret al noii generații printr-o incursiune în trecutul sumbru al României comuniste.
Prins în strânsoarea timpului care fuge, situat între fantezie, iluzoriu și avangardism – rezumă, în câteva cuvinte, noul film al regizorului, Mammalia. Acesta tatonează noi direcții estetice ale cinemaului, însușindu-și o identitate vizuală diferită, dar la fel de atrăgătoare și incitantă. Construcția narațiunii pleacă de la impulsuri intuitive ca, pe durata filmărilor, scenariul inițial să cunoască o serie de modificări. Implicațiile tematice urmăresc un spectru larg: de la iluziile unei realități pe care ni le asumăm benevol până la iminența morții, pe care încercăm să o contracarăm prin asumarea unui sens, acel adevăr personal în căutarea căruia se află Camil.
Apropiindu-se de cel de-al patrulea deceniu din viața sa, rateurile pe care le suferă Camil (în plan amoros, profesional și social) îl determină să se înroleze într-o cursă inițiatică. De-a lungul acestui traseu aproape delirant, Camil își chestionează masculinitatea, deconstruind toxicitatea din jurul bărbatului viril și invulnerabil. „E mai ușor pentru voi, femeile”, este una dintre replicile acestuia, pentru ca, de-a lungul filmului, să se redescopere în posturi noi, ipostaze care scot la suprafață o altă esență a acestuia, ferită de ochii lumii. Criza comunicării este un alt subiect pe care îl atinge filmul, marcând inexistența unui dialog adevărat între individ și colectivitate, cauzând colapsul sinelui.
Influențele orientale se fac resimțite prin retorica vizualului, Mihăilescu afirmând, în același interviu, că „tipul ăla de încadratură vine din pictura chineză medievală cu oameni foarte mici în cadru, unde natura e mai importantă decât omul”. Cadrele lungi se împletesc printr-un soi de letargie, oferind șansa spectatorului să devină un agent activ în interiorul narațiunii, un detectiv care îl însoțește pe Camil în acest itinerariu oniric al (re)găsirii sinelui. Secvențele obțin o aură ezoterică și misterioasă. Doar cel inițiat în ritualurile la care ia parte și Camil o poate dezveli: „e și ca o citire de tarot, pentru că și în tarot îți pui tu intuiția la lucru”, ne indică Mihăilescu.
Jonglând cu „dialectele” cinemaului contemporan, Sebastian Mihăilescu nu ezită să exploreze noile dimensiuni pe care acesta le divulgă (asemenea sensului, formatat vizual, pe care ni-l șoptește prin figura lui Camil, sens care, în ultimă instanță, se află la latitudinea fiecăruia dintre noi).
Joi, 15 iunie, 15:45 – Cercul Militar