„Fie despre comunism, fie despre revoluție, fie despre sechelele comunismului.” Această afirmație e folosită adesea pentru a descrie marile tendințe ale cinemaului românesc postdecembrist. Deși evident reducționistă și neadevărată, afirmația include și cel mai nou lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, Libertate. Numit de regizor drept „cel mai greu proiect la care am lucrat”, Libertate caută să depășească clișeele din filmele despre Revoluție, abordând un spațiu nou (Sibiul) și un punct nou de vedere (deținuții ilegali de după căderea regimului), adaptat după fapte reale, de către Tudor Giurgiu și Cecilia Ștefănescu – același duo din lungmetrajul de debut al lui Giurgiu, Legături bolnăvicioase (2006).
În mare parte, încercările lui Tudor Giurgiu de a depăși formula sunt reușite – Libertate debutează printr-un haos real, abia jucat în alte filme despre Revoluție, care aduce mai mult a filme americane de război precum 1917 (2019) decât a filme românești. Alternând între sediul miliției, sediul armatei și stradă, suntem familiarizați cu distribuția ansamblu, compusă dintr-o sumedenie de actori de cel mai mare calibru.
Din întreaga distribuție, cel mai memorabil este nimeni altul decât Cătălin Herlo, actorul de la Teatrul Național din Cluj-Napoca expunându-se pe marele ecran când impunător, când tandru, când tăios – o radiografiere a bărbatului comunist cu abilități de starmaking la doar un an după un rol vrut comic (dar doar vrut) în Mirciulică (2022). De cealaltă parte a baricadei revoluționarului Leahu (Herlo) se află Stănese (Alex Calangiu), polițist judiciar, a cărui secrete se dezvăluie treptat, în timp ce acesta cade, puțin câte puțin, în disperare.
Întorcându-ne la distribuția menționată anterior, aceasta reunește trei tabere distincte: milițienii, soldații și revoluționarii, care se contopesc și se despart în urma unor întorsături de situație. Aici se află, așadar, miza din Libertate, Tudor Giurgiu scoțând la iveală toate micile falii și legături care se accentuează în situații de criză. Foști colegi de birou se află pe cealaltă parte a gratiilor, reproșându-și că nu și-au văzut interesul și apelând mai mereu la fostele relații și pile – apeluri care odată erau condamnate și asociate doar unei singure grupări (celor „puși cu puterea”) acum fac parte din ordinea zilei, din marea de bărbați blocați într-un bazin, încercând să scape cu viața.
Acest haos persistă de-a lungul întregului film, nefiind elucidat niciodată, iar asta voit. Oricât de mult ar încerca, toți laolaltă, polițiști cu revoluționari și cu securiști, ei nu vor putea să găsească vreodată „primul glonț”, acesta fiind doar sugerat și poate insinuat, dar în conflict cu cele ce s-au văzut pe ecran. Totul se rezumă, în fond, la o persistentă luptă pentru evaziva libertate, indiferent de sistemul dat jos. Din contră, apariția constantă a micilor prejudecăți, discriminări și conflicte nu fac altceva decât să confirme că sistemul a fost doar un aparat al omul. Revoluția a luat efect, sistemul s-a schimbat, însă omul se află în continuare captiv, zbierând pentru libertate.
Vineri, 16 iunie, 21:45 – Piața Unirii Open Air