„Tot ce e în film e asumat”

La Gomera, cel de-al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, va avea premiera românească pe 13 septembrie. După ce a fost în competiția Festivalului de Film de la Cannes, filmul a fost proiectat la TIFF, unde sala a fost arhiplină și s-a aplaudat minute bune, în picioare. Rodica Lazăr joacă alături de Vlad Ivanov și Catrinel Menghia.

Ce a însemnat rolul acesta pentru tine?

Pentru mine a fost o experienţă foarte frumoasă şi intensă, care continuă încă. Am lucrat cu Corneliu cu care îmi doream să lucrez, într-o echipă fantastică şi o poveste care mi-a plăcut de la început.

Ce are acest personaj față de cele pe care le-ai mai făcut în cinema?

Nu ştiu, ştiu ca e un personaj puternic, cu umor şi mister. Nu ştiu dacă e diferit prin asta sau prin context. Încerc întotdeauna să diferenţiez personajele pe care le joc – atît cît depinde de mine.

Într-una dintre cronicile străine, criticul vorbea despre privirea ta tăioasă (și ochii frumoși). Și, într-adevăr, filmul are o mare atenție la detalii. Și fiecare privire contează. S-a simțit asta din timpul filmărilor?

Da, s-a simţit. S-a lucrat concentrat, ştiam că se decupează; chiar dacă indicaţiile se puteau schimba de la o dublă la alta, cerinţele erau exacte şi înţelese, asumate.

Cum a fost cînd ai văzut filmul? Te uiți de obicei la filmele în care joci? La ce te gîndești? La ce ești atentă?

Eram curioasă. Nu-mi place să mă uit de multe ori la filmele în care joc, prefer să le văd cînd sînt gata şi, dacă s-ar putea, nu le-aş vedea niciodată. Sînt foarte critică cu mine, e un lucru pe care încerc să îl rezolv…Trebuie să le vezi pentru că trebuie să ştii ce ai făcut, chiar dacă nu mai poţi schimba nimic. Prima oară cînd văd filmul mă uit mai ales la mine, mă “vînez” cît pot de obiectiv.

Ai jucat prima dată la Porumboiu. Cît de mult contează pentru tine cu cine lucrezi?

Da, încercam de ceva vreme, în sfîrşit ne-a ieşit. Contează cu cine lucrezi, bineînţeles. Chiar foarte mult, fie că e vorba de regizor, operator, machiaj, costume, fie că e vorba de partener. Un actor intr-un film, nu există fară echipă, fără cei din jur. E foarte, foarte important!

În La Gomera personajul tău e “justițiara”. Un fel de prototip al ei. V-a fost frică de clișeu sau vi l-ați asumat și v-ați folosit de el?

Nu ne-am gîndit ca e un clişeu. Au existat nişte repere, dar ele se refereau mai curînd la genul filmului: altfel, tot ce e în film, da, e asumat.

Ți-a fost mai ușor sau mai greu pentru că mai jucaseși alte personaje din aceeași zonă?

Pentru mine, mai greu. Voiam sa nu mă repet, dar nu m-a preocupat foarte mult ce ştiam din zona asta de personaj, cît ce aveam de făcut. Întrebarile de genul ăsta apar de obicei după, din exterior. Tu eşti în fața a ceva nou și te concentrezi pe ce ai de făcut. Stiam ca nu trebuie să mă repet şi m-am gîndit la asta şi cam atît.

Scena mea preferată e cea din sala de cinema, cînd personajul tău și cel al lui Vlad Ivanov, Cristi, stau de vorbă, ca să nu-i audă nimeni. Și pe ecran, în fața lor, rulează un western. Cum a fost la filmare?

A fost frumos, ne-am simţit bine chiar dacă era ultima secvenţă dintr-o filmare de noapte: am și rîs. De fapt, s-a rîs destul pe platou chiar dacă eram concentraţi. La sfîrşitul acestei secvenţe a venit la mine Tavi de la lumini şi a zis “muțtumim, eram siguri că facem overtime, nu-mi vine să cred!” E foarte tare cînd echipa îţi spune asemenea lucruri.

La ce filme/seriale te uiți? Și care sînt actrițele care-ți plac?

Mă uit la tot felul de filme şi seriale, la documentare, în funcţie starea pe care o am. Îmi plac Meryl Streep, Juliane Moore, Luminița Gheorghiu, Michelle Pfeiffer, Kirsten Stewart etc.