Știi filmele care există doar ca Europa să aibă conștiința curată?
„Nu este vorba despre cine are dreptate și cine greșește. Dacă am putea doar să spunem ceva de genul – «hei, asta m-a rănit, putem să vorbim despre asta?» – dar nu, noi ne învinuim unii pe alții direct. Faptul că nu mai comunicăm ca societate duce la isterie.” Asta spune regizorul Mehmet Akif Büyükatalay într-un interviu de la Berlinale, despre Hysteria, filmul care funcționează ca un joc de Jenga, în care piesele încep să dispară, fiecare mișcare încercând pe cât posibil să-și facă urma nesimțită, totul culminând, firesc, cu o prăbușire.
Suntem în Germania, pe platoul de filmare al unui lungmetraj ce spune povestea adevărată a unui incendiu provocat de rasiști, acum 30 de ani, în urma căruia au murit mai mulți imigranți. Pentru ca secvențele să aibă impact, echipa a angajat figuranți dintr-un centru pentru refugiați, iar regizorul le explică cum să se concentreze pe furia resimțită atunci. Ceea ce chiar se întâmplă, în momentul în care unul dintre ei observă un Coran ars, parte din recuzită.
Tema respectului față de credință se împletește cu parcursul unei asistente de regie, Elif (Devrim Lingnau), care se străduiește să facă totul perfect pentru a le câștiga încrederea regizorului și producătoarei – motiv pentru care ascunde o greșeală, lansând astfel intriga ce curge cu ritmul unui film polițist. Adrenalina unei filmări într-un moment de cumpănă, când bunul mers al producției depinde de gestionarea unor conflicte interne peste care se suprapun probleme logistice grave, funcționează ca un fitil.
Filmul reușește, în mod fascinant, să deschidă un caleidoscop de perspective: sensibilitate religioasă, rasism, reprezentările din societate, autosuficiență, orgoliul de artist, dorința de a-ți depăși condiția, minciună – privindu-le pe toate în mod egal. „Până și neutralitatea este un statement politic în vremurile astea.”
Vineri, 20 iunie, ora 10:00 – Cinema Victoria