Gürcan Keltek, regizorul filmului Se sting noile zori, vorbește pentru AperiTIFF despre semnificațiile din spatele filmului său, scopul lui ca regizor, dar și colaborarea cu Peter Zeitlinger.
Cum credeți că poate fi înțeles filmul universal?
În primul rând, acest film este despre supraviețuirea unui tânăr adult pierdut într-un oraș mare, despre un artist la început de drum care încearcă să devină mai bun în ceea ce face și își pierde sănătatea mintală pe parcurs. Tot filmul descrie un episod de degradare psihică de 72 de ore. Este profund uman și sentimentul de pierdere de la începerea maturității este foarte visceral și universal valabil.
Filmul este plin de cadre lungi spectaculoase cu orașul Istanbul. Cum a decurs colaborarea cu directorul de imagine Peter Zeitlinger, mai ales că el nu este din Istanbul?
Eram deja fanul lui cu mult înainte să-l întâlnesc. A lucrat pentru Werner Herzog, îi cunoșteam filmografia, dar nu l-am ales pentru asta, ci pentru că are o prezență unică cu camera. A fost deschis la experimente, și de aceea mă simt foarte norocos că am lucrat cu el. Am vrut oricum oameni în echipa de sunet și imagine care să vină la Istanbul pentru prima oară, cu ochi și urechi proaspete.
Care este rolul religiei și al formei de ocultism în acest film? Țin toate acestea de starea mentală și emoțională a personajului principal?
Cred că există o legătură profundă între credință, religie și nebunie și cred că e firesc să încerci să le conectezi, mai ales atunci când nu poți înfrunta realitatea propriei tale vieți. De aceea cred că religia e uneori chiar un drog bun. Simt că filmul are un ton narcotic, dar nu doar pentru că personajul consumă droguri ilegale, ci deoarece credința și religia în sine creează acest efect narcotic în creierul nostru.
Cum îți găsești curajul să faci un film despre care știi că va lăsa publicul cu întrebări? E asta ceva ce te interesează în mod special ca cineast?
Da, întotdeauna mi-am dorit să fac un film provocator. Când am avut premiera la Locarno cu acest film, unii dintre spectatori au ieșit din sală în timpul filmului și m-am bucurat într-un fel în sinea mea, pentru că asta însemna că în interiorul oamenilor s-a produs o reacție fizică și emoțională.