Pornind de la o serie de improvizații îndrăznețe, scenariștii-regizori Andres Maimik și Rain Tolk mi-au vorbit despre Aurora, drama lor de familie cu o tentă creștină.
Ș: Să începem cu începutul. Cum a luat naștere ideea filmului Aurora?
Rain Tolk: L-am cunoscut mai întâi pe un profesor australian pe nume Robert Marchand. Ținea un atelier despre improvizația bazată pe personaje. Este o metodă influențată puternic de Mike Leigh și de felul în care el face filme. Eu eram acolo ca actor, iar Andres ca regizor. Am petrecut o săptămână cu el și a fost un mod foarte fascinant de a face cinema. Am decis să-l încercăm și noi. Aveam o idee inițială despre un film cu adolescenți și prietenia dintre ei, ceva în zona filmului Cele 400 de lovituri. Ne interesa relația lor cu profesoara de literatură și cum aceasta devine ilegală. Am început să încercăm tot felul de improvizații. Nu știu exact de unde a venit ideea, doar voiam să experimentăm cu genul coming-of-age. N-a funcționat, nu mergea, dar ceea ce mergea era povestea profesoarei și a familiei ei. Așa că am decis să renunțăm la băieți și să ne concentrăm mai mult pe ceea ce se întâmplă în familia ei și pe relațiile dintre membrii acesteia — soțul și părinții ei.
Ș: Și cum a evoluat povestea de acolo?
Tolk: A evoluat într-o dramă de familie pe parcursul improvizațiilor. Aceste improvizații cer mult timp și plictiseală, pentru că doar așa actorii își pot construi relațiile dintre personaje. Nu trebuie să adaugi nimic dramatic. Am creat personajul Lenny și relația dintre el și ceilalți. Apoi, într-o repetiție la mine acasă, unde familia se adună, Lenny vine la cină crezând că o va întâlni pe Aurora, dar de fapt e toată familia acolo. Jörgen Liik, care îl joacă pe Lenny, a intrat total în rol și s-a ajuns la o scenă violentă, dramatică. Rob era acolo și voia să oprească improvizația, dar nu l-am lăsat. Actorii se certau, iar vecinii mei erau cât pe ce să sune la poliție. După acea repetiție, am decis să facem filmul despre familie. Am vrut să investigăm cum se formează relațiile într-o familie creștină. Nu ne-am propus să analizăm creștinismul ca întreg, ci voiam să vorbim despre dragostea interzisă.
Andres Maimik: Nici măcar nu le-am dat scenariul actorilor, le ofeream situația și, uneori, când deveneau prea confortabili, le aruncam câte o perturbare. Nu aveau idee ce urma să se întâmple.
Tolk: Chiar și finalul este o astfel de perturbare, ceva ce nu știau că va avea loc.
Ș: Cum au reacționat actorii la acest proces epuizant?
Maimik: Ca regizori, eram responsabili pentru traumele lor, dar ei erau responsabili pentru personajele lor, ei erau experții.
Tolk: Le puneam constant întrebări despre personajele lor, îi întrebam dacă anumite acțiuni se potrivesc cu cine sunt acele personaje. Maarja, actrița principală, a petrecut timp într-o congregație pentru documentare. Și noi am făcut multe cercetări. Majoritatea rugăciunilor și discursurilor tatălui sunt inspirate din viața reală.
Ș:Având în vedere că amândoi sunteți bărbați, cum a fost să scrieți și să regizați un film atât de centrat pe o femeie?
Maimik: Inițial voiam să facem un film despre adolescenți care se îndrăgostesc de profesoara lor suplinitoare, dar povestea a luat-o în altă direcție. Am decis că profesoara suplinitoare trebuie să fie eroina noastră. Am încercat să empatizăm cu dilemele ei, cu modul ei de a gândi. Un autor estonian spunea odată că viața este un pendul între plictiseală și durere. Când devine prea plictisitor, începi să tânjești după ceva periculos, dureros. Dar dacă stai prea mult pe marginea prăpastiei, vrei din nou coconul tău de plictiseală. Asta am vrut să arătăm.