Un om fidel

Cînd Abel (Louis Garrel) ajunge acasă, iubita sa, Marianne (Laetitia Casta), îi dezvăluie că e însărcinată. Doar că nu cu el, ci cu cel mai bun prieten al său, Paul. Așa debutează cel de-al doilea film al actorului devenit regizor Louis Garrel, Un om fidel, aflat în acest an în competiția oficială a TIFF-ului, de unde a plecat înapoi acasă, în Franța, cu premiul special al juriului. Imediat după această expozițiune care setează tonul absurd, tragicomic al filmului, scenariul scris de Garrel alături de Jean-Claude Carrière sare în timp zece ani, la trei ani de la moartea lui Paul, și-l găsește pe Abel încercînd să se împace cu Marianne. Numai că în încercarea sa de a reface vechea relație, Abel întîlnește o piedică majoră sub forma Èvei (Lily-Rose Depp), sora lui Paul, care devenită acum tînără adultă, uneltește întru materializarea dorinței pe care i-o poartă acestuia încă din adolescență, pe cînd îl urmărea obsesiv din umbră, considerîndu-l „cel mai atractiv bărbat în viață”. 

Ca și Doi prieteni (2015) înaintea sa, Un om fidel demonstrează că interesele lui Garrel fac parte din aceeași sferă ca cele ale tatălui său. Avem de a face cu povești de dragoste asemănătoare, cu protagoniști care se trezesc prinși în triunghiuri amoroase asupra cărora nu au niciun control. Însă dacă în filmele lui Philippe Garrel primează o oarecare angoasă existențialistă, o perspectivă aproape filosofică asupra lumii, iar personajele masculine tind să domine relațiile în care se află, Garrel-fiul încearcă un ton mai jovial al poveștilor, impunînd o atitudine carpe diem personajelor sale și lăsîndu-le pe cele feminine să conducă firele narative (păstrînd, însă, privirea masculină prezentă în filmele lui Garrel-tatăl) care în evoluția lor aduc aminte mai degrabă de Woody Allen.

Există aici și o pistă care îndrumă către un fals thriller. Atunci cînd Abel o vizitează pe Marianne în fostul lor apartament, fiul acesteia și al lui Paul, Joseph (Joseph Engel, o adevărată revelație), influențat de filmele detectiviste pe care le urmărește, îi șoptește că mama sa e cea care i-a omorît de fapt tatăl, otrăvindu-l. Mai apoi îi face semn să nu bea din ceaiul care tocmai i-a fost servit. Ulterior, Joseph îi mărturisește că „oricine vrea să omoare pe cineva la un moment dat”. Abel, curios, îl întreabă la rîndul lui dacă el a vrut să omoare pe cineva vreodată, însă nu e pregătit pentru răspuns: „pe tine”, vine punch line-ul. Sînt elemente care deși au puterea să ducă filmul într-o altă direcție, nu o fac; sînt transformate, cu ajutorul unor gesturi, al unor priviri, în momente comice care funcționează extrem de bine. Problema apare însă atunci cînd întocmai acest ton comic devine suprasolicitat și filmul își pierde din seriozitatea atât de necesară în anumite momente, preferînd să fie amuzant cînd ar fi putut fi emoționant, să fie ușor superficial cînd ar fi putut fi ponderat.