Sub umbra părului sălbatic

După ce în 2014 a cîștigat, cu Somn de iarnă, Palme d’Or-ul la Cannes, cineastul de origine turcă Nuri Bilge Ceylan s-a întors anul trecut pe croazetă, pentru a șaptea oară, cu Sub umbra părului sălbatic. Filmul, inspirat de întîlnirea regizorului cu unul dintre profesorii satului în care a copilărit și fiul acestuia, îl prezintă pe Sinan (Dogu Demirkol), proaspăt absolvent cu aspirații de scriitor, care se întoarce în satul natal pentru a-și vizita familia și pentru a strînge banii necesari publicării primului său volum. Pe parcursul șederii sale în Anatolia, scenariul îi urmărește îndeaproape atît relația cu tatăl căruia încearcă să-i calce pe urme, devenind profesor, cît și relațiile cu vechi prieteni și cunoștințe care, din perspectiva sa, nu au reușit în viață. Acesta ajunge astfel să se confrunte nu numai cu greutatea de a-și pune bazele unei cariere, dar și cu realitatea dură pe care a lăsat-o în urmă atunci cînd a ales să plece la facultate.

Purtînd titlul romanului scris de Sinan în film, Sub umbra părului sălbatic e povestea unui tînăr cu idealuri mult prea mari pentru lumea în care trăiește, forțat să se lovească ulterior, spre marea sa dezamăgire, de dificultățile vieții moderne în Turcia rurală. Transformarea lui, deși treptată, e vizibilă: goana după banii necesari pentru a-și publica romanul și pentru a-și scoate tatăl (Murat Cemcir) din datorii îl transformă dintr-o persoană sensibilă cu o mentalitate progresistă într-o imagine în oglindă a tatălui său. Prin prisma acestei maturizări și imposibilități de exprimare, Ceylan chestionează locul și rolul artei într-o societate care îi acordă din ce în ce mai puțină importanță.

Asemenea lui Sinan, care nu-și pervertește arta după sugestiile primite, preferînd să lupte de unul singur pentru a-și vedea volumul tipărit (la un moment dat i se sugerează să îi imprime un aspect turistic care să atragă bani și promovare din partea primăriei locale), nici Ceylan nu se distanțează de stilul și temele care l-au consacrat și rămîne fidel operei sale.

Singura diferență majoră și nouă direcție pe care cineastul o încearcă în filmul de față o reprezintă realismul magic, care nu funcționează atît de bine pe cît acesta a vrut, în mare parte și din cauză că e destul de stîngaci executat. Rămîne, însă, de văzut dacă va continua să exploreze elemente ale acestui subgen și în filmele sale viitoare sau a fost numai un experiment unic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *