Fă film despre ce simți ori despre ce știi

Interviu cu regizorul Dorian BOGUȚĂ | Foto: Alex Damian

După cinci scurtmetraje regizate, actorul Dorian Boguță își face debutul în lungmetraj cu Urma, un policier inspirat din fapte reale despre dispariția unui pianist și ancheta care îi scoate la iveală trecutul bizar. Filmul îi are în distribuție pe Teodor Corban, Marin Grigore, Dragoș Bucur și Mădălina Ghenea și va rula în cinematografe din 6 martie.

Povestea din Urma are o notă autobiografică. Crezi că te-a influențat acest aspect să orchestrezi totul mai bine din spatele camerei? Cum crezi că ar fi diferit rezultatul final dacă scenariul ar fi fost filmat de altcineva?

E foarte adevărat menționat că are o notă autobiografică, și atenție, nu două. Acea întîmplare de acum 25 de ani a fost ca un propulsor pentru scenariul final. Eu am mai spus că în aceeași măsură filmul are 5 și 95 la sută din drama de atunci. E o lege nescrisă cumva în cinematografie, „fă film despre ce simți ori despre ce știi”. În cazul filmului Urma se aplică ambele variante, „știu” și „simt”, pentru că e și despre mine. Mai mult ca sigur că ar fi fost o altă variantă a filmului, poate mai bună, poate nu, dar sigur diferită. Dostoievski tradus în romînă de doi translatori va suna diferit. Va suna cum a citit fiecare printre rînduri scrierile genialului rus cu origini lituaniene.

Regizorul Dorian Boguță | Foto: Zoé Piret

Cît de important e pentru un regizor, în lucrul cu actorii, un background în actorie? Ți s-a întîmplat, ca actor, să lucrezi cu regizori cărora să le lipsească această pregătire și să te simți, poate, neînțeles? 

Hai să zic că e important, deși sînt regizori care hai să zicem că se descurcă prost în actorie dar filmele lor sînt capodopere, Tarkovski spre exemplu. Așa că e important, dar în același timp, nu e. Uită-te cît de bine joacă actorii în filmele lui Puiu, Porumboiu, Mungiu, și nici unul din ei nu e actor, dar în același timp eu dacă nu aș fi fost actor nu sunt convins că aș fi ajuns la jocul actoricesc pe care îl au actorii mei în Urma, unde este meritul lor covîrșitor, să fiu bine înțeles. Dar eu încă neavînd o experiență mare în regie încă nu posed toate instrumentele acestei meserii, așa că background-ul meu de actor m-a ajutat mult să vorbesc aceeași limbă cu ei. Pe lîngă asta, fiind actor, știu ce vreau de la regizor și am încercat să ofer asta actorilor. Iar ce ține de înțeles, neînțeles, ca actor de regizor, nu e nevoie de asta. Nu actorul trebuie înțeles. El are niște sarcini pe care e pus să le îndeplinească, asta e funcția lui, de aia a fost ales din zeci, poate sute de actori, pentru că a convins că e cel mai bun pentru acest rol.

Încerci în mod conștient să-ți creezi un stil regizoral după care spectatorii să-ți poată recunoaște filmele sau stilul e dictat de fiecare film în sine?  

Dacă urmărești scurtmetrajele mele vei observa că toate sînt diferite ca stil, de la social pînă la horror și comedie. Am încercat asumat acest lucru, să văd în ce ape îmi place cel mai mult să mă scald. Pînă la urmă în momentul ăsta filmul Urma îmi redă stilul cel mai apropiat mie: drama cu nuanțe de umor și în care de fiecare dată ești surprins de o întorsătură anume.

Ai realizat mai multe scurtmetraje înainte de Urma. Cât de mult a semănat munca la ele cu munca depusă pentru lungmetraj? Te-a ajutat experiența acumulată anterior în realizarea acestuia?

Lungmetrajul nu are nici o legătură cu un scurtmetraj. De regulă, cele din urmă sunt făcute în maxim cinci zile. E o diferență să stai pe platou 30 de zile, cum e în cazul unui lungmetraj. De la detalii tehnice pînă la partea psihologică și factorul uman. Mă rog, poate e mult spus că nu are nici o legătură, pentru că fizic faci același lucru, doar că probabil tensiunea face să fie total altceva. E adevărat că scurtele sînt cumva „anticamerele” la lungi, îți faci cumva mîna, iar pe mine m-a ajutat clar experiența mea.

Ai afirmat, despre scurtmetraje, că sînt un fel de „anticamere” pentru lungmetraj, o pregătire pentru acesta. Te-ai mai întoarce, după realizarea unui lungmetraj, la formatul de scurtmetraj?

Odată trecut de „anticameră” nu înseamnă că nu te poți întoarce iar la ea. Doar că de data asta va fi o altă abordare a scurtmetrajului. Uite, eu am o poveste care s-a întîmplat de revelion și care nu poate fi povestită în mai mult de zece minute, că își pierde farmecul, sensul, și sper să o transform în film într-o zi. E același cadru cu aceeași casă timp de trei zile, fără nici un actor. Uite că am și dat un spoiler la scurtul meu, pe care nici nu știu dacă îl voi face, dar vreau!