Unul din filmele-vedetă de pe Croazetă de anul astă, Durere și glorie, ultimul lungmetraj al lui Pedro Almodóvar reprezintă, după spusele criticilor, întoarcerea lui la cinemaul de calitate. Regizorul spaniol intră pe o pistă autobiografică, într-un film despre un regizor de film bătrân, Salvador Mallo (Antonio Banderas) și întâlnire lui cu oameni care i-au marcat viața. Comparată de critici cu 8 ½ (1963, r: Federico Fellini), Durere și glorie analizează viața în așteptarea inevitabilă a morții, o investigație a artei și moștenirii pe care un artist o lasă în urmă.
Peter Bradshaw, criticul de la The Guardian, a cotat filmul cu patru din cinci stele. „Ca întodeauna, Almodóvar a făcut un film despre plăcere, care este el însuși o plăcere: isteț, inteligent și senzual. Este despre dragoste, memorie, artă, mame, iubiți și, cel mai mult, este despre el însuși, ceea ce în mâinile unui regizor mai slab ar fi groaznic de indulgent. Dar Almodóvar este un maestru al auto-referențialității și intertextualității: filmul în film, povestea în poveste, visul în vis. Almodóvar operează pe un fel de motor de creativitate cu combustie internă și am simțit că acest film mergea atât de lin și atât de seducător încât ar fi putut să continue pentru încă cinci ore.”
Iar Eric Kohn de la Indiewire îl plasează în contextul a două alte filme-portret intime care au făcut furori în istoria recentă a cinemaului: „Durere și glorie scapă de secvențele ample și jucăușe în primul act și stabilește o atmosferă mai meditativă pe măsură ce se liniștește. Atunci intră pe teritoriul adevăratei măiestrii, când iubitul de mult pierdut al lui Salvador, Federico (Leonardo Sbaraglia) reapare la apartamentul lui Salvador pentru o confuntare plină de vorbărie, melancolică, care are mai multe în comun cu trilogia Before a lui Richard Linklater (sau poate Weekend, al lui Andre Haigh) decât cu orice din opera lui Almodóvar. În același timp, este o lucrare profund filosofică despre mizele conflictului emoțional în ton cu filmele de Almodóvar care o preced.”
„Mereu am iubit culorile din filmele lui Almodóvar. Dar abia după ce am văzut cel mai recent [film al lui], dureros de frumosul Durere și glorie […] pot spune că înțeleg într-un final cum le folosește.” Notează Stephanie Zacharek de la Time laudă aspectele vizuale ale filmelor. „Culorile lui Almodoar – aduse la viață aici de scenografa sa Maria Clara Notari, și surprinse de operatorul lui obișnuit José Luis Alcaine -u sunt doar stimulanți, ci surse de energie, ca zahărul: Țin ochii ocupați și îi pun la muncă, în același timp încălzind funalul creierului. Și nu după mult, inima începe să pompeze mai tare și ea. Totul despre Durere și glorie este treaz și viu, iar terminațiile nervoase ale lui Almodóvar devin și ale noastre.”
Toți fanii devotați ai regizorului, dar și cei neinițiați încă în cinemaul colorat și intim al lui Almodóvar sunt invitați azi de la 21:45 în Piața Unirii sau sâmbăta viitoare (08 iunie) la 21:00 la Casa de Cultură a Studenților.